Profesor emerit al Universităţii Paris IV-Sorbonne, laureat al marelui premiu pentru filosofie acordat de Academia franceză pentru ansamblul operei sale, Jean-Francois Marquet nu este autorul unei opere foarte întinse ca număr de titluri, ci al unei opere în care fiecare titlu este o piatră de fundament pentru viitoare abordări. Cea mai recentă apariţie purtînd semnătura filosofului parizian este Philosophies du secret. Etudes sur la gnose et la mystique chretiennes (XVI-XIX siecles), Paris, Editions du Cerf, coll. „Patrimoines. Christianisme”, 2007, 400p.
De la bun început trebuie precizat că ne aflăm în faţa unei lucrări dificile, cu un limbaj tehnic, lipsit de metafore inutile, dificultatea lectorului român (şi nu numai!) fiind accentuată de cvasi-necunoaşterea autorilor asupra cărora se opreşte J-F. Marquet, cît şi a mediului intelectual în care s-au afirmat. Dintre autorii studiaţi de J-F. Marquet amintim pe Paracelsus, Guillaume Postel, Gerhard Dorn, Jakob Bohme, Athanasius Kircher, Jeanne Guyon, Swedenborg, Louis-Claude de Saint-Martin, Pierre Simon Ballanche, Franz von Baader.
Un autor pe care îl întîlnim în multe studii ale cărţii este Paracelsus a cărui operă îi apare lei J-F. Marquet „ca o natură abundentă şi aproape de nerezolvat, ca o pădure mitologică brăzdată de impasuri şi populată de o obscură fermentare”. Filosoful francez găseşte că fructul este simbolul prin excelenţă al operei lui Paracelsus cu vădite reverberaţii pînă la Naturphilosophie din epoca romantică. Un autor care ilustrează exemplar posteritatea lui Paracelsus este Gerhard Dorn pentu care alchimia operativă se deschde către speculativa philosophia, ceea ce corespunde procesului interior prin care omul restabileşte propria unitate operînd conjuncţia celor trei elemente constitutive, spiritus, anima şi corpus, în care se regăsesc cele trei principii paracelsiene sulf, mercur şi sare. J-F. Marquet degajă structura comună a celor tei domenii (metafizică, operativ, interior) care se regăsesc în textul lui Dorn. În mod cert singurul autor studiat de J-F. Marquet cunoscut bine şi cititorilor români este Jakob Bohme. Aici temele alese sînt dorinţă şi imaginaţie, teologie şi alchmie. Un autor asupra căruia zăboveşte filosoful francez este Athanasius Kircher, iezuit din veacul al XVII-lea cunoscut pentru stilul abscons, pentru căutările sale în labirintul cunoaşterii. Alte teme abordate în cartea lui J-F. Marquet sînt: credinţă şi magie, sophia cerească şi sophia terestră, exegeza vizionară la Swedenborg, germene, rădăcină şi putere la Louis-Claude de Saint-Martin, Ballanche şi epopeea romantică a lui Orfeu, fundament şi mediu la Franz von Baader, lupta cu îngerul.
Dincolo de suprafaţa calmă şi ordonată a filosofiei şi teologiei clasice, odată cu Renaşterea îşi face loc un discurs mai secret, mitic şi mistic, discurs care s-a afirmat devenind tot mai evident, discurs în care se întîlnesc prisca theologia, philosophia perennis, hermetismul, cabala şi alchimia. Acest discurs formează armătura unor opere care marchează cultura europeană de la Pico della Mirandola şi Marsilio Ficino pînă la Swedenborg, trecînd prin Paracelsus, Postel, Bohme sau Fludd. Cartea profesorului Jean-Francois Marquet este consacrată tocmai acestui underground esoteric al filosofiei, umbrei filosofiei diurne, sau a ceea ce Blanchot ar fi numit „la part maudite”. Cartea lui J-F. Marquet arată însă că între cele domenii nu se poate trasa o demarcaţie strictă, numeroşi termeni şi concepte migrînd şi dînd farmec deopotrivă atît unui domeniu cît şi celuilalt.
Taguri: imaginaţie, marquet, naturphilosophie, secret