Lojile sf. Ioan

În primele dezvăluiri ale ritualurilor masonice aparţinînd lui Samuel Prichard şi abatelui Perau, ca şi în catehismele masonice vechi, pe care din motive nemasonice le trecem sub tăcere, este menţionat dialogul dintre Venerabil şi fratele dintr-o altă lojă care cere să fie admis la lucrări:

– De unde vii frate?

– Din loja sf. Ioan.

– Ce se face în loja sf. Ioan?

– Se înalţă temple virtuţii şi se îngroapă în temniţe viciile.

– Ce ne aduci de acolo?

– Salut, prosperitate şi bună primire tuturor fraţilor.

– Ce vrei să faci aici?

– Să-mi înving pasiunile, să-mi supun voinţa datoriei şi să fac noi progrese în masonerie.

– Ia loc, frate, şi fii bine-venit în acest atelier care primeşte cu recunoştinţă sprijinul luminilor tale.

Masoneria simbolică oferă şi alte aluzii la sf. Ioan, de fapt la sfinţii Ioan, celebrînd prin agape rituale solstiţiile de vară şi de iarnă, respectiv pe sf. Ioan Botezătorul şi pe sf. Ioan Evanghelistul; mai mult, 24 iunie cînd se celebrează sf. Ioan Botezătorul este şi data constituirii Marii Loji a Londrei, considerată piatra de temelie a masoneriei speculative. În masoneriile regulare, pe altarul jurămintelor una din Cărţile Sacre este Biblia, iar aceasta este deschisă la prologul la Evanghelia lui Ioan, din care se citesc primele versete: Întru-nceput era Cuvîntul şi Cuvîntul era la Dumnezeu şi Cuvîntul Dumnezeu era. Acesta era dintru-nceput la Dumnezeu; toate printr-Însul s-au făcut şi fără el nimic nu s-a făcut din ceea ce s-a făcut. Viaţa era într-Însul, şi viaţa era lumina oamenilor; şi lumina întru întuneric luminează şi întunericul nu a cuprins-o.

Care este originea istorică şi care este valoarea simbolică a interesului purtat de masoneria speculativă celor doi sfinţi Ioan? Acestor întrebări căutăm să le răspundem în cele ce urmează.

Încă de la constituirea sa, masoneria speculativă va arăta un anume ataşament faţă de sf. Ioan, nu numai prin alegerea datei de 24 iunie 1717 ca moment al creării Marii loji a Londrei, ci şi prin adoptarea primelor regulamente tot la 24 iunie, dar în 1720, ca şi prin obligaţia consemnată în Regulamentele Generale ca la 24 iunie fraţii din Londra să se reunească pentru a-şi alege noul Venerabil şi pentru a sărbători. În manuscrisul Dumfries aparţinînd unei loji operative care a premers apariţia masoneriei speculative, se arată că încă din timpul sf. Alban, primul martir creştin de pe teritoriul britanic, adunarea tuturor zidarilor avea loc în iunie de ziua sf. Ioan. Sînt şi alte mărturii ale celebrărilor masonice în ziua de 24 iunie.

Dincolo de interminabilele dispute şi discuţii asupra originilor operative ale masoneriei speculative, ca şi a surselor sale templiere, dincolo de legende, tot mai mulţi istorici ai masoneriei acceptă faptul că alături de breslele care impuneau un anume tip de reglementări, existau şi confrerii cum ar fi cele ale zidarilor liberi, confrerii care dincolo de scopul strict profesional erau impregnante de un profund simţămînt religios şi de spirit caritabil. Era epoca în care munca era sacră, era imaginea creării fiinţelor şi lucrurilor de către Marele Arhitect. Fiecare confrerie era aşezată sub protecţia unui patron, artizanii construcţiilor -cioplitori în piatră, zidari, dulgheri – invocînd patronajul sf. Ioan. Pentru Oswald Wirth denumirea de loja sf. Ioan derivă din titlul corporaţiilor constructorilor: confreriile sf. Ioan care îşi propuneau să dea strălucire adevăratei religii prin construcţia de temple magnifice şi să-şi pună munca lor în serviciul celor care îi angajau. Mărturii şi documente descoperite în apusul Europei nu lasă urmă de îndoială asupra ataşamentului operativilor pentru sf. Ioan.

Dacă în documente nu ar fi menţionată data (24 iunie sau 27 decembrie), lesne ne-am putea întreba pe care sf. Ioan îl celebrau şi îl celebrează masonii? Pe sf. Ioan Botezătorul, pe sf. Ioan Evanghelistul şi, de ce nu?, pe sf. Ioan al Ierusalimului la care face trimitere Cavalerul Ramsay în celebrul său discurs: „La scurt timp după aceea ( începutul cruciadelor), Ordinul nostru s-a unit cu Cavalerii Ordinului Sfîntului Ioan din Ierusalim. Din acel moment, Lojile noastre au preluat numele de Lojile Sfîntului Ioan”. Pentru a nu complica lucrurile şi mai mult, să rămînem pe tărîmul certitudinilor şi să observăm că de la începuturile sale masoneria speculativă a dat importanţă aparte sf. Ioan Botezătorul (24 iunie) şi sf. Ioan Evanghelistul (27 decembrie), date în preajma solstiţiilor de vară şi respectiv iarnă, date de care se leagă evenimente majore ale masoneriei speculative, date celebrate şi astăzi prin ţinute şi agape rituale.

Sf. Ioan Botezătorul, cum bine ştiţi, era supranumit Înainte-mergătorul, pentru că a pregătit calea lui Isus şi deopotrivă Botezătorul pentru că boteza în apa Iordanului; o făcea într-un loc în care apele dătătoare de viaţă ale rîului se întîlneau cu apa Mării Moarte. Era un om plin de devotament şi abnegaţie, propovăduind renunţarea şi căinţa, ca şi independenţa gîndirii. Viaţa sa s-a desăvîrşit în Lumină, şi a fost înconjurată de o strălucire căreia nimeni nu i-a negat măreţia. De aceea se spune că masonii din vechime l-au ales ca patron al lojilor lor tocmai pentru similitudinea între învăţăturile sale şi cele ale masoneriei. Sărbătoarea sf. Ioan Botezătorul este în preajma solstiţiului de vară, cînd Soarele ajunge la apogeu; sărbătoarea solstiţiului de vară este una din tradiţiile cele mai vechi ale umanităţii, comună majorităţii popoarelor. Focurile solstiţiului sînt simbolul luminii supranaturale care vine să ilumineze spiritul. Robert Ambelain scrie despre obiceiurile unor societăţi secrete de influenţă maniheeană în care „neofitul vedea arzînd în foc un mic manechin din paie îmbrăcat cu cîteva din vechile sale haine. Vechea sa personalitate dispărea, distrusă prin marele secret. Apoi i se dădea un nou nume şi era pentru el renaşterea hiperfizică, geneza unei noi personalităţi”.

Marile civilizaţii antice fac referire la simbolismul focului-principiu, de unde vine totul şi unde se întoarce totul. În toate iniţierile focul are un rol capital; el are totdeauna ca obiect moartea mistică a omului profan urmată de resurecţia iniţiatului care aspiră la cunoaştere. Sufletul omului nu este decît o parcelă a sufletului Marelui Întreg considerat a fi Focul divin. Pentru a obţine graţia reintegrării, sufletul se purifică de ceea ce este coruptibil, şi aceasta se face şi prin apă. Revenind la Ioan Botezătorul vom înţelege deschiderea simbolică a cuvintelor sale: „Eu vă botez cu apă, dar vine Cel mai mare decît mine. Căruia nu sînt vrednic să-I dezleg cureaua încălţămintelor. El vă va boteza cu Duh Sfînt şi foc”; există o afinitate şi o corespondenţă între apă şi foc. Cele două elemente fundamentale corespund principiilor feminin şi masculin, pasiv şi activ, Lunii şi Soarelui. Dacă focul simbolizează purificarea prin comprehensiune, pînă la forma sa cea mai spiritualizată prin lumină şi adevăr, apa simbolizează purificarea pînă la forma sa sublimă, bunătatea. Pentru masoneria speculativă, Ioan Botezătorul reprezintă Iniţiatorul, cel care prin purificarea prin apă deschide calea către realizarea Binelui, Idealului, deci către cunoaşterea Focului-Principiu.

Ioan Botezătorul este manifestarea şi anunţătorul focului; etimologic, Ioannes este cel chemat să aducă iniţierea, iluminarea. Nu este vorba de un simplu mit sau de un cult solar; sf. Ioan nu figurează Soarele material; este vorba de reprezentarea simbolică a principiului unic şi universal, a Focului-Principiu, a Luminii, sursă a lumii fizice şi inteligibile, emanaţie şi manifestare primă a Cauzei Prime. Este distincţia făcută în Facerea între lumina creată în prima zi şi astrul solar creat a patra zi. Lumina este astfel cauză a întregului univers.

Sfîntul Ioan Evanghelistul, trăitor în primul veac creştin, este sărbătorit în preajma solstiţiului de iarnă cînd Soarele reîncepe cursul ascendent care culminează cu solstiţiul de vară; Ioan este autorul uneia din cele patru evanghelii recunoscute. În timp s-a conturat opinia că dacă celelalte trei evanghelii pun accent pe latura narativă a unor întîmplări, Evanghelia lui Ioan este una profund esoterică. Primele versete, din care amintit deja, sînt considerate adevărate bijuterii esoterice. Prologul vorbeşte de Logosul creator, manifestare de esenţă divină intermediară între om şi divinitate. De la  noţiunea de Logos, idee centrală a celei de-a patra Evanghelii pe care o va dezvolta cărturarul iudeu Filon din Alexandria, pornesc toate exegezele gnostice. Regăsim în Evanghelia lui Ioan simbolul Luminii, al Focului-Principiu, care este manifestarea cauzei Prime, emanaţia sa necreată şi cauza mediată a universului. Acest simbolism atît de bogat, anunţat, prefigurat într-o oarecare măsură de Ioan Botezătorul, capătă aici întreaga sa amploare şi devine doctrină.

Dacă Ioan Botezătorul făcea legătura între lucrurile vechi şi cele noi, Ioan Evanghelistul desăvîrşeşte sistemul tradiţional, şi ne referim la gîndirea platoniciană din care a preluat unele idei, ceea ce a dus în timp la nefericite deformări, ajungîndu-se să se vorbească de biserica dogmatică a lui Petru în opoziţie cu biserica gnostică a lui Ioan. Evanghelia lui Ioan este deopotrivă evanghelie a Spiritului şi a Iubirii, iubirea fiind inseparabilă de cunoaştere. Învăţătura lui Ioan este cu adevărat continuatoarea filosofiei antice greceşti – a moralei stoice, a idealismului platonician şi a raţionalităţii aristotelice -, aducînd în spaţiul doctrinar elemente ale raţionalităţii şi logicii, făcînd din Logos mediatorul între om şi creator.

Insisitenţa noastră asupra mesajului esoteric al sf. Ioan nu ţine de ataşamentul la o credinţă religioasă particulară, masoneria speculativă adresîndu-se tuturor confesiunilor. A fost în intenţia de a sublinia înalta deschidere şi semnificaţia profundă a unui mesaj actual de a apropia fraţii prin iubire şi raţiune. Învăţătura lui Ioan şi înţelegerea filosofică a Cunoaşterii ne oferă singurul mod de a accede la adevărata existenţă. Pentru Paul Naudon cu învăţătura lui Ioan ne apropiem de existenţialismul iniţiatic: „Pentru noi, singurul mijloc de afirmare a fiinţei către existenţa adevărată, de transformare continuă către un Ideal de Bine, de Adevăr, de Frumos, este Calea iniţiatică despre care ne învaţă Ioan. Această cale iniţiatică, acest umanism adevărat, acest existenţialism profund, este întreaga lecţie esoterică ce se degajă din simbolismul Luminii, al Focului-Principiu şi al Cunoaşterii. Lumina transcendentă, de unde noi venim şi în sînul căreia trebuie să aspirăm să fim reintegraţi, nu ne este străină. Ea este prezentă, este în noi, ne învaţă sf. Ioan: Cuvîntul era Lumina cea adevărată care luminează pe tot omul, care vine în lume”. Lumina este viaţa, dar nu viaţa biologică ci viaţa principială, ca o categorie ontologică.

Incomparabila valoare a mesajului sf. Ioan Evanghelistul şi a filosofiei transcendentale pe care o cuprinde, ne îngăduie să amintim rolul masoneriei ca depozitar al unei preţioase comori: aceea de a îmbrăţişa diverse forme ale gîndirii, aspiraţii şi credinţe, să includă nu să excludă, să opereze o vastă sinteză de expresii aparent opuse şi să nu opereze alegeri, să înţeleagă că adevărul este unul, în multiplele sale aspecte. Franc-masoneria este calea privilegiată, cea a Artei regale, deschisă tuturor celor ce consideră ca fundamentale şi intangibile, permanente şi universale misiunea spirituală a omului şi perfectibilitatea sa nemăsurată pe calea cunoaşterii şi iubirii. Lumina la care se referă atît de des ritualurile, nu este decît cunoaşterea transfigurată, pe care masonii au datoria s-o dobîndească.