Cabala – o stare de spirit

Ca şi în cazul altor termeni mai puţin cunoscuţi, cabala a avut, după 1990, ca noţiune, acelaşi parcurs marcat de o folosire abuzivă, de lipsa unor referinţe clare. Editorii nu au ales pentru traducere lucrările fundamentale, ci au optat pentru cărţi lipsite de valoare, care au adus şi mai multă confuzie într-un domeniu şi aşa nu tocmai accesibil. După ce a trecut furia maculaturii, au început să apară şi studiile profunde asupra cabalei, scrise printre alţii de Alexandru Şafran, Gershom Scholem, Moshe Idel.

Scriam în urmă cu puţin timp despre o admirabilă profesiune de credinţă masonică a lui Marc Halévy; recent am citit o altă lucrare intersantă semnată de acelaşi autor: Aux sources de la Kabbale et de la Mystique juive, Editions Dangles, coll. „Horizons ésotériques”, 2007, 236 p. Cabala este curentul mistic şi esoteric propriu tradiţiei evreieşti, iar acest curent esoteric s-a dezvoltat totdeauna în paralel cu religia iudaică, cu talmudismul şi rabinismul. Prima carte cabalistică a fost Sepher Yetzirah şi a fost scrisă în secolul al IV-lea, dar perioada cea mai înfloritoare începe cu secolul al XII-lea în Provence şi continuă în Catalonia. De atunci datează Sepher ha-Bahir şi Sepher ha-Zohar. Marc Halévy consideră că „vocaţia intimă şi ultimă a cabalei este divinizarea sau deificarea omului. Cel puţin a omului care se arată dornic şi capabil. Ea urmăreşte să scoată sufletul din planul uman al existenţei relative şi locale, pentru a-l face să atingă planul divin al esenţei absolute şi globale: altfel spus, ea urmăreşte unirea sufletului uman cu sufletul cosmic. Cabala nu este un discurs: ea nu pretinde să spună un adevăr. Ea este o metodă, o asceză, un demers, un drum, un proces. Ea nu este filosofică şi discursivă, ea este mistică şi iniţiatică. Limbajul său nu este cel al conceptelor şi al logicii, ci al simbolurilor şi al metaforelor”.

Cabala este înainte de toate o lectură mistică, esoterică şi iniţiatică a Torei, scrisă şi citită în ebraica clasică, fără semne diacritice, fără spaţii între litere, cuvinte şi paragrafe, încît, aminteşte Marc Halévy, cabală fără ebraică nu este posibilă: „Indispensabilitatea ebraicii vine din faptul că această limbă, pur consonantică, lasă o infinitate de spaţii de interpretare după decuparea şi vocalizarea alese. Spre deosebire de limbile indo-europene care sînt foarte univoce şi lineare, limbile semitice sînt multivoce şi se pretează cu plăcere arcanelor simbolice şi hermeneutice.” Cabala se interesează de hermeneutica cărţilor care alcătuiesc Tora, dar cu precădere se opreşte asupra cărţilor care se pretează privirii simbolice: Facerea, Cîntarea cîntărilor, Ezechiel. Cabalistul are în faţa sa patru nivele de lectură: literală, alegorică, filosofică, mistică sau esoterică.

Unul din simbolurile misticii ebraice este arborele sefirotic, arborele vieţii, cum îl numeau cabaliştii şi se afla în mijlocul grădinii Edenului, nu departe de „arborele cunoaşterii binelui şi răului”. „Orice arbore, scrie Marc Halévy, este o livadă mistică şi, în ebraică, livadă înseamnă PaRDeS (care a dat cuvîntul paradis) care formează acrostihul celor patru nivele de lectură ale Tora: Pshat (lectura literală), Remez (lectura alegorică), Deresh (lectura filosofică) şi Sod (lectura mistică sau esoterică care este cea a Cabalei). Poarta de intrare în această livadă mistică este Sephirat (Regatul).”

Revenind la Sepher Yetzirah, Marc Halévy precizează că nu are un autor cert, deşi legenda face din Shimeon bar Yo’hai părintele, inspiratorul sau chiar autorul, anual cabalişti din toată lumea venind în a 18-a zi a lunii Yiar, la Meron, pentru a pune o piatră la mormîntul său; dar Marc Halévy face şi cîteva precizări asupra deosebirilor între cabală şi hasidism, prima fiind sefardă, aristocratică şi intelectuală, hasidismul fiind de spirit askenaz, ţinînd de religia naivă. Din această perspectivă, Sepher Yetzirah provine din ramura mistică, intelectuală şi aristocratică: „Cabalismul lui Sepher Yetzirah rezultă dintr-un filon de mistică intelectuală şi metafizică, mult mai aproape de cea a unui Meister Eckhart decît de misticismul religios al unei Tereza de Avila (totuşi evreică) sau a unui Ioan al Crucii. Pentru a o spune tăios, misticismul se înalţă dintr-o căutare a extazului adeseori pietist în cadrul închis al unei religii date, în vreme ce mistica depăşeşte toate religiile şi vizează o unire directă cu divinul dincolo de orice paradigmă religioasă. Pentru a o spune altfel, mistica unui Meister Eckhart sau a lui Sepher Yetzirah sau a unui Lao-Tze sau din Vendanta este universală, în vreme ce misticismul Terezei sau al lui Ioan nu au nici un sens în afara catolicismului cel mai închis.”

Marc Halevy propune şi o nouă traducere a capodoperei Sepher Yetzirah (Cartea Creaţiei), urmată de o secţiune de ample comentarii. Primele comentarii la Sepher Yetzirah datează din primele decenii ale secolului al X-lea, Marc Halévy avînd un strămoş, Yehoudah Halévy, care a făcut şi el un comentariu asupra Cărţii Creaţiei. De ce sînt importante comentariile pentru acest mic tratat cabalistic? Pentru că în lipsa unor echivalenţe terminologice, mistice şi filosofice, lectura ar fi incompletă, esenţialul ar rămîne ascuns în litera textului. Sigur, nici traducerea, şi cu atît mai puţin comentariile lui Marc Halévy nu pot fi rezumate, comentariul trebuind raportat totdeauna la traducere.

Pe tot parcursul comentariilor, Marc Halévy subliniază monismul metafizic şi mistic al iudaismului, nu monoteismul religios, ceea ce îl conduce la afirmaţii tranşante despre absolutul atemporal, despre sensul şi valoarea omului care stau în ceea ce fac în serviciul Unului, despre elogiul tăcerii, despre cele 22 de litere ale alfabetului sacru, despre orgoliul lui Rene Descartes care proclama: „Gîndesc deci exist”, despre hermeneutica tetragramei YHWE.

Comentariile lui Marc Halévy revin constant la trăirea interiorităţii ca fiind singura salvatoare într-o lume cotropită de exterioritate şi aparenţă, îndeamnă la abandonarea superficialităţii şi la înfruntarea abisurilor: „Sufletul, la ieşirea din metanoia sa (plăcut cuvînt grec care evocă ceea ce este dincolo de cunoaştere), trebuie să revină la corpul sclav şi să convingă intelectul şi sensibilitatea, spiritul şi inima, raţiunea şi intuiţia, să părăsească făgaşul relativului şi al efemerului pentru a pleca spre deşerturile infinite ale absolutului şi atemporalului.(…) Debarasată de falsele certitudini, rătăcirea poate începe!”

Aminteam mai sus, după Marc Halévy, că în ebraică livadă înseamnă pardes, adică paradis. Talmudul spune că patru rabini renumiţi au intrat într-o zi în această livadă a misticii evreieşti. Primul a ieşit nebun, al doilea răutăcios, al treilea apostat şi ultimul…liniştit. „Care va fi calea ta?”, se întreabă Marc Halévy.