Gradele perfecţiei

Fără a fi o editură cu pronunţate preocupări în domeniul literaturii masonice, editura Rocher oferă cititorilor bucuria lecturii unor lucrări scrise din dorinţa de a înlătura tenebrele şi de a duce lumina acolo unde se cere. Cu ani în urmă, am citit, editate de Rocher, mai multe lucrări, printre care cartea lui Jean Ferré: Dictionnaire des symboles maçonniques, cea a lui Julien Behaeghel: Symboles et initiation maçonnique, sau remarcabila Encyclopédie du compagnonnage, realizată de Jean-Francois Blondel, Jean-Claude Bouleau şi Frederick Tristan. Cu puţin timp în urmă, am primit o nouă lucrare a editurii Rocher: Jean-Claude Mondet, La maîtrise parfaite. Etude des degrés de Perfection du Rite Ecossais Ancien et Accepté, 2008, 416 p.

Ca şi despre primele trei grade, şi despre cele ale perfecţiei, s-a scris mult în ultimele decenii, fiecare nouă carte încercînd să aprofundeze domeniul în care lucrările anterioare au deschis noi şantiere de investigat. După ce în anii precedenţi a publicat, la aceeaşi editură, trilogia La Première Lettre, consacrată primelor trei grade: L’Apprenti au Rite Ecossais Ancien et Accepté (2005), Le Compagnon Ecossais (2006)  şi Le Maître Maçon Ecossais (2007), Jean-Claude Mondet face o lectură a ritualurilor gradelor lojilor de perfecţie. Cele mai multe lecturi ale ritualurilor se limitează la descrierea şi la istoricul lor, ca şi la explicaţia morală, aspecte deloc neglijabile, dar insuficiente pentru a da seamă de ceea ce se ascunde dincolo de vălul sub care se disimulează adevărurile eterne. De aceea Jean-Claude Mondet vrea să treacă pragul exoterismului pentru a privi individul în intimitatea sa şi progresul său, ceea ce este/ar trebui să fie elementul propriu unui ordin iniţiatic.

Înainte de a trece la substanţa gradelor lojii de perfecţie, Jean-Claude Mondet găseşte util să se oprească asupra cîtorva noţiuni, care mai necesită explicaţii. Dintre acestea autorul insistă asupra unui grup de noţiuni: corp, suflet, spirit; după o succintă privire istorică asupra acestor termeni, autorul insistă pe spiritualitate, care nu trebuie văzută îngust doar ca dimensiune religioasă, ci ca o întoarcere a sufletului către spirit, iniţierea masonică şi întreg parcursul transformînd această tripartiţie într-o unitate: „Metoda masonică nu constă în a conduce adepţii săi de la stadiul de om pur trupesc pînă la cel de om spiritual?” De la începuturile sale, Ritul Scoţian Antic şi Acceptat a fost împărţit în „clase”, prima fiind cea a primelor trei grade, urmată de cele pînă la gradul 14, divizată şi ea. Jean-Claude Mondet optează pentru o altă divizare decît cea curentă. Ceea ce trebuie reţinut, dincolo de aceste divizări, este unitatea în succesiune a gradelor Ritului Scoţian Antic şi Acceptat.

Maestrul secret este gradul care deschide seria gradelor de perfecţie şi prin învăţătura sa subliniază continuitatea, succesiunea gradelor, de care aminteam mai sus. Adonhiram (este ortografia pentru care optează J-C. Mondet) este cel chemat să conducă lucrările după asasinarea Maestrului Hiram; în munca sa el este ajutat de leviţi: „Putem gîndi că fiecare din cei şapte reprezintă o faţetă, dar mai ales că ansamblul constituie fiinţa umană completă, patru şi trei, materie şi spirit. Adonhiram ne invită să explorăm conţinutul emoţional al asasinării lui Hiram Abif, permiţind să unificăm în noi conştientul şi inconştientul. Maestrul Secret este perfect avertizat asupra misiunii care îl aşteaptă şi că ridicarea sa către înălţimile Spiritului nu trebuie să constea în a se transforma în spirit pur!” Jean-Claude Mondet prezintă aspecte din ritual, decorurile şi simbolistica lor, elemente asupra cărora nu vom insista aici, amintim doar două teme esenţiale ale gradului: Datoria, inflexibilă ca fatalitatea şi imperativă ca destinul, considerată ca ideal al masoneriei (Hiram a preferat moartea decît să-şi trădeze datoria); accentul pus pe Datorie în cel de-al patrulea grad, poate fi explicat, afirmă J-C. Mondet, prin influenţa pe care a avut-o Imm. Kant în epoca în care se constituiau ritualurile lojii de perfecţie. A doua temă este căutarea cuvîntului pierdut, a adevărului, a adevăratei lumini, pe parcursul unui drum nelipsit de dificultăţi.

În succesiunea gradelor Ritului Scoţian Antic şi Acceptat urmează aşa-numitele grade intermediare, de la gradul 5 la 8, din care unele obedienţe nu ritualizează nici unul, altele aleg unul dintre ele, neexistînd o unanimitate. Dincolo de ritualizarea sau nu a unui grad, toţi autorii de cărţi dedicate gradelor Ritului Scoţian Antic şi Acceptat subliniază legendele gradelor, pentru că accederea la un alt grad presupune cunoaşterea învăţăturilor din cel precedent. La gradul 5, autorul reţine cvadratura cercului, la cel de-al 6-lea, zelul „secretarului intim” în a căuta adevărul, a depăşi limite, a trece bariere şi a călca interdicţiile, la gradul 7, împărţirea dreptăţii fără prejudecată şi parţialitate, la al 8-lea grad, intendentul construcţiei învaţă că deşi stăpîneşte o parte a artei construcţiei încă nu îl poate înlocui pe Maestrul dispărut şi mai are nevoie de ajutorul a încă patru intendenţi.

Următoarea clasă este cea care acoperă gradele 9-12, de la Ales al celor nouă la Mare maestru arhitect. Ales al celor nouă, la o primă privire pare un grad al răzbunării, dar moartea maestrului Hiram nu poate rămîne nepedepsită; apoi acest grad prilejuieşte o meditaţie asupra cavernei, a călătoriei interioare, a Străinului: „Noi sîntem Străinul, străini de noi înşine, în aceeaşi manieră în care sîntem Necunoscutul. Este o parte din noi care ne este necunoscută şi pe care trebuie să o descoperim plonjînd în profunzimile inconştientului nostru.” Ilustrul ales al celor cincisprezece continuă legenda gradului nouă, celor nouă alăturîndu-se încă şase maeştri în căutarea ultimilor doi ucigaşi. Gradul următor –Sublim cavaler ales– este cel în care din cei cincisprezece maeştri care prin munca şi zelul lor au contribuit la prinderea ucigaşilor lui Hiram trebuie aleşi doisprezece, subiect care poate naşte controverse asupra alegerii, de vreme ce toţi au fost merituoşi. Cavalerul ales este un om nou, cu un nume nou şi aşa va rămîne indiferent de circumstanţele vieţii sale viitoare; acest grad prefigurează gradele cavalereşti.  Marele maestru arhitect este cel care dobîndind cunoştinţele artei construcţiei (Solomon a creat o şcoală de arhitectură ) va continua construcţia Templului.

Cavaler al arcadei regale este un grad cu un bogat simbolism centrat în jurul legendei Cuvîntului pierdut, pe care Enoh, care a primit numele divinităţii în vis, l-a aşezat într-o tainiţă subterană după ce a coborît prin nouă încăperi fiecare acoperită de cîte o arcadă/boltă. Legenda gradului al 13-lea este una dintre cele mai frumoase, iar „povestirea” ei i-ar răpi din frumuseţe. Ultimul grad al lojilor de perfecţie –Ales perfect– nu este mai puţin frumos şi mai puţin încărcat de un profund simbolism decît cel precedent. Comoara adăpostită în tainiţa lui Enoh, placa de aur pe care era gravat Numele Inefabil, a fost transmisă lui Solomon, care datorită idolatriei a fost pedepsit, Templul a fost distrus, iar poporul său dus în robie în Babilon.

Multe din ritualurile gradelor lojilor de perfecţie au suportat multiple modificări, esenţialul păstrîndu-se şi fiind recunoscut în toate obedienţele. Dorinţa lui Jean-Claude Mondet a fost aceea de a sublinia succesiunea gradelor Ritului Scoţian Antic şi Acceptat, şi de a arăta că multitudinea de comentarii despre masonerie în general, şi despre Ritul Scoţian Antic şi Acceptat în particular, departe de a le slăbi dezvăluind ceea ce ar trebui să rămînă ascuns, nu poate decît să le îmbogăţească oferind noi piste de interpretare şi noi teme de reflecţie.