Începuturile Ritului Scoţian Antic şi Acceptat

În ultimele decenii au apărut numeroase lucrări care şi-au propus să abordeze Ritul Scoţian Antic şi Acceptat, dar mai toate au făcut-o din perspectiva ritualului şi a simbolismului. Într-o recentă carte (Aux souces du Rite Ecossais Ancien et Accepté, Paris, éditions Alphée, 2008) Guy Chassagnard sondează originile Ritului Scoţian Antic şi Acceptat, prin prisma unor evenimente care i-au avut ca protagonişti pe Etienne Morin şi contele Auguste de Grasse-Tilly. La 27 martie 1762, Etienne Morin părăsea Franţa pentru insulele franceze din America, avînd în bagaje o panoplie de grade, cu care avea să înfiinţeze o Societate a Masonilor liberi şi acceptaţi cît şi un Ordin al Suveranilor Prinţi ai Secretului Regal, adică un Rit de perfecţie. După patru decenii, la 4 iulie 1804, contele Auguste de Grasse-Tilly debarca la Bordeaux, avînd asupra sa o patentă acordată la Charleston prin care era autorizat să pună bazele, în insulele franceze şi în alte locuri, a unui nou rit, cel scoţian antic şi acceptat. „Cum s-a trecut în cîţiva ani de la Etienne Morin la contele Auguste de Grasse-Tilly? Cum Ritul de Perfecţie s-a făcut Scoţian? Prezenta lucrarea are ca scop să răspundă, în toată simplitatea, la aceste două întrebări”, arată Guy Chassagnard în prefaţa cărţii sale.

După o scurtă incursiune istorică explorînd începuturile masoneriei speculative, Guy Chassagnard abordează primele încercări de constituire a ritului de perfecţie, dar şi sensul termenului de scoţian aplicat gradelor înalte. Între 1733 şi 1762 documentele epocii menţionează apariţia primelor grade de perfecţie: maestru scoţian, prinţ de roza-cruce, cavaler al orientului, maestru secret, ales al celor nouă, cavaler al vulturului şi al pelicanului, cavaler kadosch; în privinţa denumirii de „scoţian”, istoricii  nu lasă loc echivocului: Scoţia nu are nici un merit în constituirea gradelor înalte, denumirea fiind aleasă pentru a da o aură de vechime noului rit. De la apariţia Ritului Scoţian Antic şi Acceptat în Europa, patenta lui Etienne Morin nu a încetat să intrige istoricii masoneriei; deşi nu a existat decît o singură patentă, istoricii au identificat patru copii (originalul a dispărut de multă vreme), cea mai veche datînd din decembrie 1768. Patenta a existat, semnatarii sînt personalităţi ale masoneriei acelor timpuri, încît istorici nu au de ce să se îndoiască de apariţia unor grade ale perfecţiei în teritorii franceze de peste mări. După moartea lui Etienne Morin, americanul Henry Andrew Francken a recopiat ritualurile Ritului de perfecţie care cuprindea 25 de grade, de la ucenic la Prinţ al secretului regal, distribuite în şapte clase.

La răspîntia dintre secolul al XVIII-lea şi cel de-al XIX-lea, unsprezece Honorable Gentlemen, cum vor rămîne în istorie, au pregătit constituirea primului Suprem Consiliu al Ritului Scoţian Antic şi Acceptat; printre ei: Abraham Alexander, Frederick Dalcho, Jean-Baptiste Marie Delahogue, Emanuel De La Motta, John Mitchell, Contele Auguste de Grasse-Tilly. La 31 mai 1801, nouă dintre ei vor consitui primul  Suprem Consiliu. Fără a exagera, acest moment din istoria Ritului Scoţian Antic şi Acceptat a avut darul de a scoate ordinea din haos (Ordo ab Chao). În prima „oraţie” în faţa membrilor Sublimei Mari Loji de Perfecţie, din septembrie 1801, Frederick Dalcho spunea: „Masoneria este cea mai perfectă şi sublimă Instituţie vreodată formată pentru promovarea fericirii indivizilor, sau pentru creşterea binelui general al comunităţii”.

Guy Chassagnard face cîteva precizări asupra Constituţiilor lui Frederic al II-lea, a succesiunii gradelor şi denumirii lor aşa cum apar prezentate în acest document, dar şi a momentului cînd apar Constituţiile (1786), cu 15 ani înaintea primului Suprem Consiliu, şi se întreabă, şi nu este primul, după cum nu va fi nici ultimul, de ce un rege prusac a ales o altă ţară decît a sa pentru a aşeza acolo începuturile Ritului Scoţian. După ce prezintă succint ritualurile gradelor Ritului Scoţian Antic şi Acceptat, Guy Chassagnard îşi încheie volumul cu cîteva documente (Patenta lui Morin, Constituţiile de la Bordeaux, Marile Constituţii, Concordatul din 1804).

Cartea lui Guy Chassagnard caută pe baza documentelor din arhive să dea un răspuns întrebărilor pe care încă le suscită trecutul scoţian. „Afacerea Scoţiană rămîne deci de urmărit…atît de o parte a Atlanticului, cît şi de alta. Pentru  lucrătorii masoni, misiunea nu este terminată; pentru cercetătorul, curios de istorie, ea este încă de întreprins”.