De numeroase ori și în mod cu totul nejustificat, gradul doi, cel de calfă, a fost privit cu o anume lejeritate, ca o trecere între momentul unic al inițierii și sublimul grad de maestru mason. Răstimpul de cel puțin un an pînă la primirea celui din urmă grad al lojilor albastre – cel de maestru – va fi însă suficient pentru ca noua calfă să descopere profundul simbolism al instrumentelor de lucru, al călătoriilor, al stelei înflăcărate, să descopere semnificațiile masonice ale celor șapte arte liberale, sau contribuția uriașa la cultura lumii în general și la cultura esoterică în particular a celor cinci înțelepți al căror nume le citește într-una din călătoriile sale.
În cursul celei de-a treia călătorii, candidatul citește denumirea celor șapte arte liberale, discipline care reprezentau esențialul cunoștințelor predate în Evul Mediu. Textul fondator al artelor liberale este Nunta lui Mercur cu Filologia, scris de Martianus Capella undeva între anii 410-421. El a dat lista celor șapte arte liberale și le-a fixat definitiv. Înaintea sa, Sf. Augustin considera că cele șapte arte liberale conțin aproape toate cunoștințele pe care le poate dobîndi un om. Evident nu era vorba de o cunoaștere profană, ci de una metafizică care îngloba artele cuvîntului (trivium): gramatica, retorica, logica, și știința numerelor (quadrivium): aritmetica, geometria, muzica, astronomia.
Cele șapte arte liberale sînt citate în numeroase texte masonice din vechime, dar grăitoare sînt definițiile acestor arte date în Vechile Îndatoriri, denumire sub care sînt cunoscute îndeosebi manuscrisele Regius și Cooke. Iată, pe scurt, cum sînt definite artele liberale în manuscrisul Cooke : „pentru cea care este prima și care este fundamentul științelor are ca nume gramatica, ea te învață să vorbești corect și să scrii bine; a doua este retorica și ea te învață să vorbești frumos și cu grație; a treia este dialectica și această știință te învață să distingi adevărul de fals și este de obicei numită arta sofistică; a patra se numește aritmetica ce te învață arta numerelor cum să calculezi și să socotești toate lucrurile; a cincea geometria care te învață toate dimensiunile și măsurile calculul greutății științelor de orice fel; a șasea este muzica ce te învață arta de a cînta după note pentru voce, orgă, trompetă și harpă, dar și la orice alt instrument; a șaptea este astronomia care te învață cursul soarelui și al lunii ca și al altor stele și planete de pe cer”. În Evul Mediu cele şapte arte liberale acopereau întreaga cunoaştere, evident ceea ce era în afara teologiei şi a dreptului canonic
Atît Vechile îndatoriri cît și alte texte , dar mai ales Constituțiile lui Anderson fac referire la cele două coloane antice regăsite de Hermes și Pitagora pe care erau gravate numele celor șapte arte liberale.
În cursul călătoriilor sale candidatul descoperă steaua înflăcărată, simbolul definitoriu al gradului de calfă. În mijlocul stelei înflăcărate se află litera G căreia ritualul îi dă semnificația de primă literă a cuvîntului geometrie, a cincea artă liberală, nu întîmplător ritualul gradului de calfă gravitînd în jurul cifrei cinci. Textele mai vechi refritoare la arta construcției dar și Constituțiile lui Anderson fac o paralelă între Geometrie și masonerie. Prin Anderson înțelegem că masoneria , arta regală, permite umanului să clădească templul interior după o măsură divină redescoperită gîndind geometric: „Adam, creat după chipul și imaginea lui Dumnezeu, trebuie să fi avut Geometria înscrisă în inimă. Artele mecanice au dat ocazia savanților de a transforma elementele de geometrie într-o metodă. Această știință nobilă astfel simplificată este baza tuturor artelor, cu precădere a masoneriei și arhitecturii”.
În cursul celei de a patra călătorii, purtînd rigla şi echerul, candidatul descoperă numele unor personalităţi care simbolizează continuitatea tradiţiei iniţiatice: Moise, Pitagora, Platon, Hermes Trismegistos, Paracelsus. Trebuie să fi fost o alegere dificilă pentru părinţii Ritualului Scoţian Antic şi Acceptat. Asupra fiecăreia dintre personalităţile amintite s-au scris zeci sau sute de cărţi, şi încă se mai scriu. În alte ritualuri veţi întîlni alte nume, poate la fel de cunoscute. Îmi îngădui să atrag atenţia asupra unuia dintre numele amintite: Hermes Trismegistos, Hermes de trei ori mare, autorul celebrului Corpus hermeticum, cunoscut marilor cărturari ai lumii antice. Neoplatonicul Iamblicos spunea că : „Zeul care prezidează asupra elocinţei, Hermes, este, pe bună dreptate şi de multă vreme, cunoscut tuturor sacerdoţilor; acest unic proteguitor al adevăratei ştiinţe a zeilor, mereu acelaşi şi peste tot, îi dedicau strămoşii noştri roadele înţelepciunii lor punîndu-şi sub numele lui Hermes scrierile lor.”
După mai bine de un mileniu în care Corpus hermeticum a ieşit din atenţia cărturarilor, Conciliul de la Florenţa din 1439, prin prezenţa lui Gemistos Plethon în suita împăratului bizantin avea să determine, în mod straniu, înnoiri substanţiale în cultura europeană. Umanist şi neoplatonician, Gemistos Plethon impresiona prin erudiţia enciclopedică, prin educaţia religioasă, prin cunoştinţele în domeniul ştiinţelor esoterice şi al cabalei. Întîlnirea dintre Gemistos Plethon şi Cosimo de Medicis a redeşteptat interesul pentru scrierile lui Platon şi a descoperit apusului Europei textele hermetice. Atunci va lua fiinţă celebra Academie Florentină, atunci vor fi aduse la Florenţa, de la o mănîstire din Macedonia, primele 14 texte hermetice pe care ilustrul umanist Marsilio Ficino le va traduce, amintind într-o dedicaţie către binefăcătorul său că acele scrieri erau „din epoca cînd se năştea Moise şi strălucea Atlas astrologul, fratele lui Prometeu fizicianul şi unchiul după mamă al lui Mercur Bătrînul, al cărui nepot al fost Mercurius Trismegistul”. Se aminteau astfel primele verigi ale lanţului de aur al cunoaşterii umane, veriga de început fiind Hermes, contemporan cu Moise, urmat de Orfeu, Pitagora, Platon.
Sperînd că aceste modeste rînduri vor fi un îndemn la lectura şi aprofundarea textelor din Corpus Hermeticum, îmi îngădui să amintesc cîteva dintre cele mai cunoscute versete din celebra Tabula Smaragdina: ” Cu adevărat, de la sine înţeles şi fără nici o îndoială. Ceea ce e jos e la fel cu ceea ce e sus şi tot ceea ce e sus e la fel cu ceea ce e jos, pentru înfăptuirea minunilor lucrului unic. După cum toate purced din unul Singur, tot aşa prin transpunere ele sînt născute din acest lucru unic.” Iar ultimul verset: „Mi se spune Hermes Trismegistos fiind că deţin trei părţi din înţelepciunea întregii lumi.”
Căutarea adevărului are un singur nume: filosofia, care începe printr-o ruptură, printr-o mirare. Nu acesta este sensul celor cinci călătorii ale calfei?
Ritualurile primelor două grade atestă preocuparea constantă a masonului de a-și inspira aidoma metoda de a cunoaște și de a trăi masonic după Geometrie. Geometria este simbolul relației de ordine între creator și creatură, fie plecînd de la ideea de Mare Arhitect al Universului, creînd lumea după principiile sale, fie căutînd să facă din om un căutător spiritualizat al Geometriei pe care Marele Arhitect a lăsat-o înscrisă în inima omului. Astfel recuperarea stării sacre a speciei umane devine un act de a edifica o ordine regăsită în Geometrie, și construirea templului uman este comparabilă celei a templului închinat Marelui Arhitect, distrus și reclădit.