Preocupat din tinereţe de alchimie, practicant al Ritului Scoţian Antic şi Acceptat, Guy Piau a fost interesat în cărţile sale de căile transmiterii unei influenţe spirituale, de tradiţia originală, de gîndirea alchimică şi tradiţia alchimică. Guy Piau este preocupat de lectura alchimică a gradelor Ritului Scoţian Antic şi Acceptat; din acest amplu proiect, în desfăşurare, au apărut primele două volume, iar pentru anul 2012 este prevăzut al treilea volum.
Primul volum al trilogiei este Tradition alchimique et tradition maçonnique (Paris, Editions Detrad, 2005, 304 p.). Volumul este conceput ca o introducere, Guy Piau scriind cu convingere despre masonerie, de la primele rînduri dovedind o statornică încredere în căile iniţiatice propuse de Ritul Scoţian Antic şi Acceptat, despre iniţiere, despre învăţătura iniţiatică, despre căutarea cuvîntului pierdut: „Acest cuvînt pierdut, inaccesibil şi totuşi totdeauna propus şi totdeauna prezent, nu evocă el gîndirea originală, fondatoare şi creatoare a condiţiei umane, care nu ar fi totuşi o gîndire unică?”.
Guy Piau ne propune o incursiune în constituirea esoterismului, amintind aici distincţia pe care o făcea Aristotel între învăţătura exoterică şi cea esoterică, atunci cînd îi amintea discipolului său Alexandru cel Mare că lecţiile sale au fost şi nu au fost publicate, trimitere la capacitatea de înţelegere care nu este egal răspîndită! Alte repere în constituirea esoterismului sînt Pitagora, autorul amintind aici cîteva elemente din simbolismul numerelor şi cîteva din „versurile de aur”, Hermes Trismegistos, în care se amestecă în chip fericit Thot, Hermes, Mercur; Louis Menard găsea că între Poimamdres, scriere atribuită lui Hermes Trismegistos, şi Evanghelia sf. Ioan sînt strînse raporturi, sugerînd că autorii puteau aparţine aceleeaşi şcoli de gîndire. La constituirea esoterismului au contribuit şi vechile mistere, doctrinele religioase, mistice, magice şi iniţiatice practicate de popoarele din vechime.
Gîndirea şi tradiţia alchimice este subiectul celei de a doua secţiuni a volumului, unde Guy Piau insistă pe tradiţia occidentală a alchimiei, recunoscînd existenţa unei doctrine operative care în China a dus la naştere taoismului. Pentru Guy Piau, „Alchimia este un esoterism operativ; este o doctrină care invită adeptul la o dublă muncă de laborator şi de oratoriu. Ea comportă o practică ce este o artă de a opera asupra lucrurilor şi o teorie care este o căutare spirituală, o filosofie”. Alchimia practică şi alchimia filosofică nu pot fi separate total, dar Guy Piau prezintă cîteva dintre principiile alchimiei practice şi aminteşte care au fost cei mai iluştri reprezentanţi, amintind că nu este alchimist decît cel care se confruntă cu materia şi suferă încercînd să o transforme. Alchimia filosofică ţine mai mult de hermetism, şi îi enumeră principiile fundamentale: alchimia este o cunoaştere; există o unitate a lumii; unitatea lumii decurge dintr-o materie primă; omul este centrul lumii. „Filosofia alchimică are ca obiect să înveţe adeptul căile şi mijloacele spirituale susceptibile să-i dea acces la armonia universală şi la suprema înţelepciune sub inspiraţia principiului unităţii lumii, a naturii şi formelor”, scrie Guy Piau.
Guy Piau ne introduce în universul gîndirii şi tradiţiei masonice, privilegiind însă Ritul Scoţian Antic şi Acceptat ca expresie singulară a gîndirii masonice „care dezvoltă un sistem de valori şi de proceduri simbolice, amprente ale unei intense spiritualităţi”. Sînt evocate cîteva date istorice ale tradiţiei masonice: constituirea Marii Loji a Londrei, Constituţiile lui Andreson, rolul manuscriselor Regius şi Cooke în configurarea masoneriei operative, declaraţiile de principii ale masoneriei universale, elemente din ritualurile masonice, compoziţia Ritului Scoţian Antic şi Acceptat.
Ultima secţiune a acestui prim volum conţine o prezentare a primelor două grade (ucenic şi companion) în strînsă legătură cu gîndirea şi practica alchimice. Ritualul primului grad are menirea de a-l scoate pe candidat din tenebre, de a-l elibera de apăsarea pasiunilor şi de tirania vanităţilor, iar acest proces se conturează în urma unor călătorii în care sînt evocate cele patru elemente fundamentale: pămînt, aer, apă, foc „principii care au funcţia de a deschide celui în faţa căruia sînt expuse, calea unei înălţări spirituale şi morale, care constituie un ciclu iniţiatic”. Aceste elemente fundamentale deschid calea alchimică în ritualurile masonice; Oswald Wirth vedea o analogie între cabinetul de reflecţie, acolo unde are loc proba pămîntului, şi athanorul filosofic; în cabinetul de reflecţie candidatul coboară în inima simbolismului esoteric, aici va descoperi criptograma VITRIOL. Aerul este un alt element prezent în ritual în cursul primei călătorii în templu şi simbolizează trecerea de la substanţa informă la esenţa eternă care reprezintă viaţa spirituală. În cursul unei alte călătorii, candidatul este supus probei apei, un element esenţial pentru realizarea operei la alb. Ultima călătorie a candidatului se încheie cu purificarea prin foc; funcţia sa purificatoare şi identificarea sa cu spiritul sînt idei comune tuturor tradiţiilor spirituale. Volumul se încheie cu cîteva notaţii despre Shiboleth şi Tubalcain, cuvinte în jurul cărora gravitează ritualul gradului de companion, Tubalcain fiind numele primul artizan mitic care a prelucrat metalele.
În volumul pe care l-am prezentat în rîndurile de mai sus, Guy Piau a căutat să pună în lumină unitatea fundamentală a tradiţiilor iniţiatice de esenţă spirituală şi de consistenţă esoterică. De aceea a considerat necesar să exploreze fazele succesive ale lucrării de înălţare spirituală în Ritul Scoţian Antic şi Acceptat, începînd cu gradul al treilea, cel de maestru, în volumul Initiation maçonnique et symbolisme alchimique, Paris, Editions Vega, coll. „Le parfait maçon”, 2009, 432 p. Guy Piau susţine că gradele ritului nu sînt o ierarhie dogmatică, adeptul nu urcă în grad , ci accede la un alt nivel de cunoaştere, „fiecare mason este invitat să se cunoască şi să se construiască el însuşi, după propriul ritm, şi folosind energiile morale şi spirituale pe care deja le-a dezvoltat în el”.
Nu se poate vorbi de înţelegerea procesului de transformare alchimică şi de înălţare masonică fără o cunoaştere prealabilă a simbolismului culorilor; acesta este o practică universală la care au recurs toate culturile, civilizaţiile şi tradiţiile, fiecare sistem tradiţional propunînd un grup de culori fundamentale. În alchimie triada negru, alb, roşu constituie fondul esenţial, dar verdele şi galbenul au de asemenea un rol important. Negrul este ataşat ideii de pămînt, de putrefacţie, de disoluţie, de moarte, de haos; albul evocă apa, luna, argintul, regina, este culoarea fermentării şi a sublimării; roşul este asociat cu soarele, aurul şi regele. Figura emblematică a trecerii de la alb la roşu este rebis, agentul dinamic al operei la roşu.
În viziunea lui Guy Piau gradele Ritului Scoţian Antic şi Acceptat pot fi interpretate prin prisma operei alchimice şi pot fi urmărite din perspectiva operei la negru, operei la alb sau operei la roşu. În sistemul scoţian, perfecţionarea pietrei brute, imagine simbolică a omului neiniţiat, este realizată prin acţiuni de purificare, care se identifică cu opera la negru, care se desfăşoară în două secvenţe: una la nivelul gradului 3, cealaltă de-a lungul gradelor următoare pînă la gradul al 11-lea. Fără a putea afirma că Gradele Înalte sînt cavalereşti, alchimice sau templiere, totuşi se recunoaşte că în aceste grade intervin elemente din cabală, alchimie, alte tradiţii de esenţă esoterică al căror scop este restabilirea individului în starea de înţelepciune originală. În legenda gradului de maestru fuzionează Hiram-Abi şi Adoniram într-un singur personaj Hiram, francmasoneria impunînd nu o legendă, ci o regulă de acţiune. Hiram este subiect şi actor al unei drame care comportă trei acţiuni esenţiale: un asasinat; o moarte, cea a Maestrului care cunoaşte parola; o renaştere care constituie deschiderea unui lung drum de acces la adevăr: „Mitul morţii simbolice este un mit fondator în ansamblul ordinelor tradiţionale de esenţă şi deschidere spirituale, fie ele religioase, metafizice sau iniţiatice. Ideea morţii simbolice este omniprezentă în gîndirea alchimică”. Reprezentările alchimice arată că prima fază a operei la negru, cea în care se activează putrefacţia este comparabilă cu moartea individului. Gradul de maestru constituie etapa de ascensiune la calea spirituală, „este gradul primei iniţieri, cea care deschide calea care duce la cunoaştere şi la înţelepciune”. Prezentînd legenda lui Hiram, Guy Piau face o interesantă incursiune în relatările biblice, ritualistice şi cele literare, evident insistînd pe frumoasa versiune prezentată de Gerard de Nerval în povestirea Makbenah, din ciclul Nopţile Ramazanului, din volumul Călătorie în Orient. Moartea şi renaşterea lui Hiram corespund procesului alchimic denumit „solve et coagula”, care constituie disoluţia unui corp şi regenerarea sa.
Gradul de maestru nu este decît un început, într-un ritual al gradului 4 spunîndu-se că „revărsatul zorilor a alungat întunericul, iar Lumina cea Mare a început să se ivească”, anunţînd prin aceasta că gradele perfecţiei continuă opera de purificare, care este o înălţare către marea lumină, cea a spiritului pur. Gradul de maestru secret este prima etapă, în care căutarea cunoaşterii, pe de o parte, şi supunerea în faţa datoriei, pe de alta, sînt cele două teme majore propuse studiului şi meditaţiei maestrului secret. Dintre aspectele care au valoare simbolică în ritualul gradului de maestru secret, Guy Piau aminteşte: căutarea adevărului şi a cuvîntului pierdut care înseamnă căutarea cunoaşterii, semnul secretului, vîrsta maestrului secret, invitaţia de a nu lua cuvintele drept idei, cheia de fildeş, „o cheie care evocă drumul perfecţionării spirituale. Este o cheie care evocă ideea de puritate”. Nu vom insista asupra gradelor care nu se ritualizează, deşi în ultimii ani mai multe Supreme Consilii au început să extindă seria gradelor propuse spre meditaţie candidaţilor spre continua perfecţionare. Unul dintre acestea este gradul 5, cel de maestru perfect în care, Adoniram, personajul central al legendei pregăteşte funeraliile lui Hiram, într-un decor dominat de culoarea verde, asociată ideii de naştere iniţiatică. Guy Piau prezintă pas cu pas gradele lojii de perfecţie, cu legendele şi simbolismul fiecăruia, cu trimiteri către posibile interferenţe cu învăţăturile alchimice; gradul 9, maestru ales al celor nouă, este primul dintr-o serie de trei în care apare vocabula de „ales”, alături de care constituie ultima fază a operei la negru. Simbolismul gradului gravitează în jurul mitului peşterii, loc al iniţierii, metamorfozei şi renaşterii, dar şi al lumii reci, umede şi tenebroase. Morala gradului este că spiritul de răzbunare, este vorba de răzbunarea uciderii maestrului Hiram, nu trebuie să precumpănească asupra dreptăţii. Cu gradul 11, sublim cavaler ales, se încheie seria gradelor operei alchimice la negru; vedem lesne că operele alchimice nu se suprapun cu împărţirea gradelor de perfecţionare în loji, capitule, areopaguri.
Cu gradul 12, mare maestru arhitect, începe seria gradelor operei la alb; tema gradului reprezintă sfîrşitul legendei lui Hiram care, cu construcţia primului templu de la Ierusalim formează corpul scenariului iniţiatic corespunzînd procesului operei la negru, primul ciclu al ascensiunii spirituale a maestrului mason. Acum Solomon creează o şcoală de arhitectură pentru a instrui constructorii care vor continua lucrul pe şantierul templului. Simbolismul gradului privilegiază ideea de cunoaştere, şi marcheză trecerea de la cunoaşterea de sine la cunoaşterea universului. Cel de-al 13-lea grad, cavaler al arcului regal, se desfăşoară într-un loc subteran, cu bolte, fără uşi sau ferestre, unde intrarea se face printr-o trapă, în ritual dominînd culoarea alb. Legenda gradului aminteşte că trebuie coborît în profunzimea pămîntului pentru a descoperi spiritul. Gradul 14, ales perfect, încheie seria gradelor din lojile de perfecţie, fiind ultimul grad în care se mai face referire la construcţia templului lui Solomon; este unul dintre gradele de o profundă expresivitate simbolică, în ritual apărînd trimiteri la evenimente şi personaje din Vechiul Testament (Moise, rugul aprins), sau cubul pe care este înscris numele inefabil.
Operei la alb îi sînt subsumate, în viziunea lui Guy Piau, şi primele trei grade din seria celor capitulare; gradul 15, Cavaler al Orientului şi al Spadei, şi gradul 16, Prinţ al Ierusalimului, sînt prezentate împreună, Supremul Consiliu căruia îi aparţine autorul neritualizînd distinct cele două grade. Legenda celor două grade se inspiră din cărţile Vechiului Testament Ezdra şi Neemia, destinate edificării religioase şi morale a generaţiilor succesive de copii ai lui Israel; este vorba, deşi ritualurile diferă, despre captivitatea în Babilon, în timpul lui Nabuconodosor, revenirea la Ierusalim pentru reconstrucţia celui de-al doilea templu, sub conducerea lui Zorobabel, în timpul lui Cirus. Gradul 17, cavaler al Orientului şi al Occidentului, arată masonului că nu a reuşit să construiască templul ideal, personal şi universal, care să dea sens angajamentului masonic şi demersului său iniţiatic. De vreme ce templul terestru este supus distrugerii, maestrului nu-i rămîne decît să caute să conceapă templul ceresc sau templul spiritului şi să îl realizeze în el. În simbolismul gradului intervin şi elemente din Apocalipsă, cum ar fi cele şapte peceţi.
Cele două volume ale lui Guy Piau sînt fructul reflecţiei unui om care a meditat, studiat, lucrat şi a sperat. Alchimia şi masoneria au origini îndepărtate, alimentate în parte de aceleaşi surse; ambele caută să dea omului instrumentele cunoaşterii. Nu ne rămîne decît să aşteptăm al treilea volum, cel al operei la roşu, pentru a avea o viziune completă asupra concordanţelor între gradele Ritului Scoţian Antic şi Acceptat şi etapele precesului alchimic.