Ab initio

În toamna trecută, la tîrgul de carte „Gaudeamus” a fost lansat un volum mai puţin obişnuit. Nu prin tematică, publicul românesc s-a obişnuit deja cu subiectul, care nu mai este de mult exotic, ci prin faptul că volumul nu are autor sau autori. Despre ce este vorba? Despre un dialog în care ucenicul întreabă iar maestrul răspunde: Maestrul Z & Discipolul A, Ab initio. Hiram tălmăcind ucenicului, Bucureşti, Editura Herald, colecţia „Esoterica”, 2012, 206 p.

După un preambul în care maestrul îi destăinuie ucenicului cîteva aspecte ale iniţierii care trebuie trăită şi înţeleasă ca o experienţă personală, se înaintează pas cu pas prin întrebări şi răspunsuri în „tainele” masoneriei. Dialogul este alert, în prima parte întrebările despre iniţiere alternînd cu cele despre istoria recentă a masoneriei române; sînt amintite cîteva nume care s-au remarcat în momentul reaprinderii Luminilor, evident persoane trecute la Orientul Etern, dar şi mult pomenitul  moment al iniţierii „în grup” pînă la gradul 32, acţiune petrecută la Casa Centrală a Armatei. Dialogul pare să urmeze firul clasic al pregătirii profanului pentru iniţiere, insistîndu-se pe iniţiere, pe şederea în cabinetul de reflecţie, pe simbolismul celor patru călătorii, pe simbolismul celor patru elemente. Deşi pînă într-un punct, din dorinţa de a fi sintetic şi clar, autorul lasă impresia unor simplificări, dovedeşte că poate fi şi autorul unor formulări plastice: „Prezentarea şi traversarea celor patru regiuni ale sacrului semnifică validarea simbolică a candidatului la iniţiere pentru a fi condus din treaptă în treaptă înspre niveluri de conştiinţă tot mai subtile, astfel încât acesta, prin cunoaştere, să se apropie mai mult de Divin şi, în final, să-l poată «vedea» prin trăire nemijlocită”.

Am observat că autorul necunoscut al răspunsurilor pune mare preţ pe cărţile lui Rudolf Steiner, dar face mai puţine referinţe la scrierile lui Mircea Eliade, ale cărui subtile observaţii despre procesul iniţierii, despre moarte şi renaştere, sînt deopotrivă folositoare celor care se ocupă de istoria religiilor sau celor care studiază în general iniţierea. Cel ce răspunde face numeroase trimiteri la autori străini şi români în încercarea de a-l lămuri pe ucenic asupra dificilului parcurs ce îl aşteaptă, în încercarea de a-i circumscrie un cîmp de preocupări spirituale şi intelectuale care să-i configureze sensul căutărilor, arătîndu-i că dincolo de avatarurile oricărei căutări adevărate se deschide perspectiva Cunoaşterii. Aici în adevăr se poate vedea rolul maestrului, a celui care ştie să-i îndrume paşii, să-i tempereze avînturile şi izbucnirile nefireşti pe drumul căutării spirituale, a celui care va şti să aleagă cîteva cărţi fundamentale care să-i ofere primele răspunsuri învăţăcelului.

În demersul ei iniţial cartea este o încercare, parţial reuşită, de a prezenta dinăuntru cîteva gînduri despre ucenicia masonică, o încercare de a prezenta ceea ce este iniţierea şi ucenicia, mai ales pentru un public avid de „dezvăluiri”, un public rămas captiv în legende despre masonerie. Cartea este scrisă într-un limbaj clar, direct, accesibil; totuşi, nu cred că discutînd despre un ordin iniţiatic, care revendică un trecut, e necesar să punctăm dialogul cu termeni apropiaţi cu totul altor domenii; personal găsesc nefericite aceste formulări: „o accesare simbolică a sacrului”, „îl monitorizează sever”, „aflat mereu la remorca mediului exterior”. E păcat să sărăcim limba română …, erau atîtea sinonime expresive în locul unor termeni reci, inexpresivi, potriviţi în limbajul plat al tehnicii. Nu cred că iniţiatul trebuie monitorizat, nici că poate accesa sacrul; accesînd sacrul va rămîne … profan! Trecînd peste aceste observaţii şi peste convingerea că acest volum este scris la o singură mînă, adică cel ce întreabă, discipolul A, şi cel ce răspunde, Maestrul Z, par a fi o singură persoană, volumul are coerenţă în încercarea de a îndruma paşii ucenicului …