Academia masonică

La începutul anumui 2009 un grup de intelectuali francezi preocupaţi de spiritualitatea masonică a constituit la Paris Academia masonică, o instituţie care şi-a propus să fie un grup de reflecţie asupra filosofiei Ritului Scoţian Antic şi Acceptat şi a masoneriei în general. Dintre membrii Academiei amintim pe Michael Segall, Jean-Bernard Lévy, Alain Bernheim, Philippe Langlet, Pierre Boutin, Jean-Luc Maxence, Jean Solis, Louis Trébuchet. Academia masonică se reuneşte în cadrul unor sesiuni în care se susţin conferinţe urmate de discuţii; conferinţele susţinute în anul 2009 au fost reunite în volumul Mémoires de l’Académie Maçonnique, numéro 1, avril 2013, Franc-maçonnerie et structure, publicat de editura La Hutte.

Studiul lui Jean-Bernard Lévy este consacrat morfologiei, formelor şi structurilor riturilor şi ritualurilor iniţiatice; pornind de la teoriile structuraliste ale lui Ferdinand de Saussure, Gilbert Durand, Claude Lévi-Strauss, Jacques Derrida, Umberto Eco, Tzvetan Todorov, de la lecturile asupra miturilor şi poveştirilor aparţinînd lui Vladimir Propp, Arnold Van Gennep sau Pierre Brunel, Jean-Bernard Lévy propune o analiză asupra ritualului în lumina acestor cercetări, în încercarea de a propune cercetătorilor un instrument de lucru şi de reflecţie pentru studierea teoretică a masoneriei folosind surse venind dinspre ştiinţele umane, sociologie, etnologie, antropologie, artă. În mod curios, nu s-a făcut o analiză sistematică a riturilor şi ritualurilor masonice în epoca structuralismului triumfant. Astăzi structuralismul este mort, dar un studiu întemeiat pe forme şi morfologii este de actualitate. Pînă acum, masoneria nu a făcut obiectul de studiu al vreunei disciplinei umaniste; unii istorici s-au ocupat de rădăcinile ordinului, iar unii psihanalişti au văzut în practica masonică o căutare introspectivă, iar în ceremonii şedinţe de psihanaliză colectivă! Nu putem să nu amintim că înşişi masonii se ocupă doar de istoria masoneriei, de evoluţia ei. Excepţiile notabile în spaţiul francez sînt Philippe Langlet şi Bruno Etienne, în vreme ce Antoine Faivre sau Jean-Pierre Brach sînt atraşi mai mult de esoterism şi mai puţin de masonerie. Cel care a pus în lumină cele trei faze ale ritualurilor de ceremonii de trecere/pasaj a fost Arnold Van Gennep, iar tezele sale sînt folosite de Jean-Bernard Lévy pentru a ilustra ritualurile de trecere în Ritul Scoţian Antic şi Acceptat; sînt ritualuri care pleacă de la constatarea că lipseşte ceva, iar dobîndirea unui nou statut ontologic se face cu preţul unui sacrificiu. Acelaşi autor semnează şi studiul despre ritualurile masonice ale RSAA din perspectiva analizei structuraliste a lui Claude Lévi-Strauss. Structuraliştii au disecat mitul în părţi elementare numite miteme. Lévy ia ca exemplu al analizei lui Strauss mitul lui Oedip, folosind apoi acest model pentru a decupa în elemente specifice ritualurile iniţiatice; cele trei miteme specifice ritualului masonic sînt: raportul iniţiatului cu Principiul; căutarea iniţiatică personală; acceptarea iniţiatului în sînul grupului. „Orice rit iniţiatic se supune unor legi, unor secvenţe precise. Iniţierea presupune separarea de candidat, pregătirea sa”, afirmă Jean-Bernard Lévy.

William Goldblum urmăreşte posibila legătură între analiza structurală şi francmasonerie pornind de la trei teme fundamentale: sincronie/diacronie, limbă/cuvînt, fonem/monem. De vreme ce cultura se prezintă sub forma unui ansamblu de sisteme simbolice, autorului i se pare legitimă întrebarea de ce analiza structuralistă nu s-ar aplica şi masoneriei. Diacronie/sincronie: „gîndirea sălbatică” a primitivului este analogă celei a neofitului aflat în faţa unui ansamblu de simboluri despre care nu ştie nimic, pe care îl va pătrunde pas cu pas în traseul celor 33 de grade ale RSAA: „De la primul la ultimul grad, un anume timp este necesar pentru a trece diferitele grade: diacronia este deci parte integrantă a sincroniei.” Parcursul celor 33 de grade este un ansamblu de simboluri, cu un loc riguros definit. Philippe Langlet, binecunoscut autor de cărţi masonice, propune o interpretare a legendei lui Hiram pornind de la tezele lui Vladimir Propp, folclorist rus autor al cunoscutei lucrări Morfologia basmului, publicată în 1928 şi tradusă în numeroase limbi de circulaţie. Studiind basmele ruseşti, Vladimir Propp defineşte 31 de funcţii ale basmului identificabile sub diverse forme în toate basmele, acestea avînd o structură „canonică”. Philippe Langlet analizează legenda lui Hiram după schema propusă de Propp; vom aminti aici doar cîteva din funcţiile propuse de teoreticianul rus în interpretarea lui Langlet: îndepărtarea lui Hiram de restul lucrătorilor, interdicţia de a cunoaşte cuvîntul de trecere, refuzul de a da cuvîntul celui neîndreptăţit să îl afle, uciderea lui Hiram, fuga agresorului, eroul regăseşte corpul maestrului ucis, recunoaşterea eroului. Triplul agresor al maestrului cerea imperativ Cuvîntul pe care masonii care au descoperit trupul lui Hiram l-au obţinut sub o nouă formă, substituit. Căutarea începe cînd maestrul este mort, transmiterea este întreruptă, atunci masonii încep să recreeze.

Mémoires de l’Académie maçonnique este o publicaţie care încearcă şi reuşeşte să propună o altă abordare a spiritualităţii masonice, să depăşească cadrul bine ştiut şi limitativ al unei istorii mult coborîte în timp sau al unor (re)întoarceri la mit. Studiile din primul volum, dar şi din al doilea, despre care vom scrie în curînd, sînt ancorate într-o altă zonă a cercetării, cea a interpretării din perspectiva achiziţiilor teoretice ale ştiinţelor umane; totul cu încrederea că nu peste mult timp şi spiritualitatea masonică va fi obiect de studiu pentru cei preocupaţi de istoria mentalităţilor, de sociologie, psihologie sau antropologie. Sigur, pentru aceasta este nevoie de trecerea unui prag: masoneria să nu mai fie văzută ca o putere care conspiră la adăpostul unor ritualuri secrete …