Este un paradox cunoscut şi acceptat faptul că existenţa lui Pitagora este certificată istoric, dar despre el ca persoană nu se ştiu prea multe lucruri cu certitudine; la aceasta a contribuit în mare măsură şi caracterul secret, închis al şcolii sale, celebră prin idealizarea Maestrului, şi deopotrivă prin păstrarea secretului.
Puţinele lucruri care se ştiu despre Pitagora sînt cunoscute prin operele lui Iamblichos, Porphyrios sau Diogene Laertius. Pornind de la sursele vechi, dar şi de la studiile moderne, Jean Mallinger a scris o monografie despre înţeleptul grec, recent tradusă în limba română: Pitagora şi misterele antichităţii, Bucureşti, Editura Herald, Colecţia „Mistere dezvăluite”, 2013, traducere Cornelia Dumitru. Şi celor din vechime, ca şi autorilor contemporani le este greu să separe legenda de adevăr, cu atît mai mult cu cît personalitatea lui Pitagora a fost înconjurată cu multă simpatie. Venit de la Samos la Crotona, Pitagora (potrivit legendei numele vine de la Pythia, cea care i-a vestit naşterea) a întemeiat o şcoală nu în ţara lui ci pe un pămînt nou unde lucrarea sa va fi primită pentru a străluci în veşnicie. Propovăduind morala, iubirea cetăţii şi a adevărului el cîştigă simpatia cetăţenilor din Crotona dar refuză orice demnitate, căci „iniţiatul inspiră, luminează, îşi veghează concetăţenii; domneşte din punct de vedere moral, dar nu guvernează; nu poate administra el însuşi afacerile publice; element permanent de stabilitate etică, el este ochiul care vede totul, mîna care vindecă, vocea care linişteşte şi mângâie. Armatele sale sunt spirituale şi nu au nimic material sau profan.”
Pitagora era extrem de atent în privinţa admiterii în ordinul său, evitînd pe cei lacomi, veniţi din curiozitate sau interes; odată admis novicele era supus unor probe dure care îi întăreau caracterul şi lăsa să se vadă dacă alegerea a fost bună, atît pentru ordin cît şi pentru novice. Se ştie că un număr de ani novicii nu-şi vedeau Maestrul „ascuns” privirilor lor în spatele unei perdele. După gradul preparator, al exotericilor, urmau patru grade de iniţiere pentru esoterici: acusmaticii, mathematicii, sebasticii, politicii: „Cele cinci grade ale Ordinului corespundeau nu numai unei perfecte rânduiri a programului de studiu, ci răspundeau, prin cifrele lor, şi unei preocupări de ordin mistic; într-adevăr, 5 reprezintă Pentalpha sau Steaua cu cinci colţuri, imaginea perfectă a Iniţiatului triumfând şi răspândind pretutindeni luminile dobândite; în ceea ce-l priveşte, 4 simbolizează Sacra Tetraktys, izvor şi fundament al întregii Înţelepciuni.”
Astăzi unele ritualuri ale şcolii lui Pitagora pot părea stranii sau de neînţeles (salutul soarelui, plimbări matinale, predarea bunurilor la intrarea în ordin, masa luată în comun, evitarea anumitor alimente), dar ele trebuie privite prin practica ritualistică a curentelor iniţiatice. Plutarh spunea că „Pitagora a imitat simbolismul şi misterul, amestecînd enigme în opiniile sale. Cea mai mare parte din preceptele sale nu diferă de ceea ce se numeşte scriere ieroglifică.” Jean Mallinger face o binevenită incursiune în misterele timpului pitagoreic, mistere revelate celor în drept să le primească; cel care călătorea mult avea şi posibilitatea de a întîlni mai mulţi sacerdoţi în temple, dar şi mai multe tradiţii; Sparta, Megara, Epidaurus, Creta, Atena, Babilon, Egipt însemnau căi de transmitere a adevărului, sau cum spunea Plotin: „Iată, în Mistere, secretul interzicerii de a dezvălui secretul celor care nu au fost iniţiaţi. Întrucît Divinul este un lucru inexprimabil, trebuie să ne ferim să le vorbim despre el celor care nu au avut fericirea de a-l vedea.” Ascunse într-o aură misterioasă, învăţăturile Maestrului transmiteau norme comportamentale, cît şi sfaturi pentru a te apropia de înţelepciune. Nu întîmplător ordine iniţiatice moderne se revendică din învăţături pitagoreice, pentru că aşa cum scrie Jean Mallinger „iniţierea nu înseamnă doar comunicarea confidenţială a conţinutului Misterelor către un grup ales de neofiţi. Ea este şi altceva: o schimbare de stare pentru iniţiat. Riturile au efectul de a-l primi la o viaţă nouă; el dobândeşte o calitate pe care nu o avea: devine învăţat şi, prin chiar acest fapt, nu mai poate măsura lumea ca profan. Iniţierea este, aşadar, un fenomen multiplu: o îmbogăţire treptată a înţelegerii, unită cu o conferire succesivă a unor Puteri diferite.”
În urmă cu aproape un secol, din întîmplare, la Porta Maggiore, a fost descoperit un templu subteran, datînd din vremea împăratului Claudius, atribuit şcolii pitagoreice romane. Aproape intact, templul a dezvăluit cîteva aspecte privind arhitectura şi decorurile; printre obiectele descoperite a atras atenţia numărul mare de lămpi cu ulei, semn că focul/lumina era obligatoriu în ceremoniile rituale („să nu vorbeşti fără lumină”), focul fiind tratat cu respect, fiind principiul material al întregului Univers. Acelaşi templu dezvăluie folosirea apei purificatoare în toate ceremoniile ordinului, elemente ce se vor regăsi în ritualurile masoneriei speculative.
Lumea contemporană nelipsită de angoase şi nelinişti caută refugii spirituale, iar unul dintre acestea este Pitagora, căruia oamenii de astăzi caută să-i înţeleagă misterul vorbelor şi al confreriei sale. Cartea lui Jean Mallinger reuşeşte să ne apropie de un univers îndepărtat doar în timp, deloc departe de eternele nelinişti şi căutări ale spiritului.
Taguri: Herald, Jean Mallinger, Pitagora