Alchimia, dincolo de zgura de neînțelegeri care a acoperit-o de multe ori, rămîne arta de a căuta prețioasa Piatră Filosofală. Oricine va avea curiozitatea să se apropie de un text alchimic nu va uita niciodată îndemnul adresat cititorilor în La Turbe des Philosophes: „Ei trebuie să ne înțeleagă intenția și să nu se lege de cuvinte”.
De ce? Pentru că sensul comun pe care îl atribuie cititorul nedeprins cu procedeele alchimice nu se suprapune cu înțelesurile Marii Opere care sînt știute doar de cei care continuă creația, dar într-un sens doar de ei știut. Este dintre motivele pentru care alchimia a fost privită cu superficialitate, respinsă de multe ori ca fiind o disciplină obscură. Martin Luther spunea că adevărata artă a alchimiei este filosofia; îi plăcea alchimia pentru că te învață să separi, să topești, să rafinezi metalele, să distilezi și să sublimezi plantele, rădăcinile și atîtea corpuri; dar îmi place, de asemenea, pentru alegoriile și simbolurile ascunse, care sînt foarte frumoase, îndeosebi această figurare a Judecății de apoi și învierea morților.
Între reverii domestice, seducții diabolice și fulgerări apocaliptice nu este nici un loc în cultura modernă pentru această stranie manieră de a filosofa?, se întreabă Françoise Bonardel, unul dinttre cei mai buni cunoscători contemporani ai fenomenului alchimic. Cum să ne apropiem de alchimie fără a-i citi cărțile definitorii? Editura Herald a asumat de mai mulți ani misiunea de a traduce în limba română cărțile fundamentale de alchimie; este suficient să amintim aici cîțiva autori: Michael Maier, John Dee, Nicolas Flamel, Paracelsus, Cornelius Agrippa von Nettesheim, Johann Valentin Andreae. De curînd acestora li s-a alăturat o lucrare mult citată, dar pînă acum netradusă în limba română: Basile Valentin, Cele 12 chei ale filosofiei, colecția „Quinta Essentia”, 2015, traducere din limba franceză și îngrijire ediție – Gabriela Nica și Marius Cristian Ene, 160 p.
Cine este Basile Valentin, prezentat pe copertă drept „călugăr al Ordinului Sfântului Benedict”? Este un călugăr și alchimist legendar, născut la 1394 la Mayenne, în vestul Franței; a intrat în ordinul benedictinilor și a ajuns stareț la abația Sfîntul Petru din Erfurt. A făcut după obiceiul vremii drumul la Compostella, apoi a început să-și scrie opera alchimică, fiind văzut ca un precursor al lui Paracelsus. Legenda spune că manuscrisele sale au fost regăsite în biserica din Erfurt dupa ce o coloană a fost sfărîmată de un fulger; scrierile sale au fost tipărite tîrziu, în 1602, ceea ce accentuează legenda, îl transformă în personaj mitic, iar uneori operele sale sînt privite ca fiind posterioare lui … Paracelsus. Basile Valentin s-a impus prin lucrările sale (Carul triumfal al antimoniului, Haliographia, Apocalypsis chimica, Cele 12 chei ale filosofiei) ca unul dintre cei mai reputați și cunoscuți autori de scrieri alchimice. Însuși numele său este alegoric, Basile face aluzie la Basileus, care înseamnă împărat bizantin, iar Valentin înseamnă puternic. În scrierile sale este exprimată în toată amploarea concepția gnostică despre alchimie. Într-un text scris de Emile Gilbert și apărut în 1886, citat de traducătorii români în prefața recentei cărți, sînt elogiate lucrările lui Basile Valentin care a revoluționat rutina medicinei și a farmaciei; fie că Basile e un nume sau un pseudonim, autorul trebuie plasat fără nici o ezitare printre puținii oameni inteligenți care au lucrat pentru dezvoltarea și măreția științei.
Una din vechile și constantele acuzații aduse alchimiei este limbajul obscur, dorința vădită de a tăinui ceea ce nu trebuie divulgat și rostit mulțimii. În cuvânt înainte la „Prima carte a claviculei pietrei pretioase a vechilor filosofi”, Basile Valentin susține că mulți se prefac că ar putea să cunoască Piatra, dar că „Dumnezeu nu a transmis decât la foarte putini cunoașterea acestei operațiuni, și mai ales celor care urăsc minciuna, care îmbrățișează întotdeauna adevărul și care se dedică artelor și științelor, și mai ales acelora care îl iubesc mult și care îi cer acest dar prețios cu multă ardoare și rugăciuni”. El îi îndeamnă pe cei ce vor să se apropie de tainele alchimiei să urmeze neabătut rațiunea și să-i citească pe cei din vechime, căci „un spirit nehotărît nu are nici o bază stabilă și că un Arhitect ușuratic va întâmpina mari greutăți când va încerca să construiască un edificiu puternic și trainic”. Filosofii, și în egală măsură alchimiștii, nu exprimă adevăratul sens al gîndurilor lor în limba vulgară și nu trebuie interpretați folosind termeni care exprimă lucruri comune. Ei vorbesc prin enigme, metafore, alegorii, fabule, similitudini. Un adept al chimiei va explica operațiile filosofice în termeni preluați din chimia vulgară și va vorbi despre distilări, sublimări, calcinări; un om al Bisericii va vorbi în termeni de morală așa cum o face Basile Valentin în unele lucrări ale sale, cum ar fi Azoth ou le moyen de faire l’Or caché des philosophes. Ei vorbesc atît de obscur, în termeni atît de diferiți, în stiluri atît de variate, încît de multe ori și un filosof ar fi în dificultate în a-l explica pe celălalt.
Cele 12 chei sînt tot atîtea căi alegorice, metaforice care trebuie urmate pentru a crea piatra filosofală. Basile Valentin își îndrumă potențialul discipol dezvăluindu-i tainele procedeelor alchimice, etapele, preparativele fără care nu poate fi vorba de izbînda operației alchimice. Pregătirea materiei prime este prima etapă, indispensabilă în reușita ulterioară. Basile Valentin descrie aceste preparative într-un limbaj alegoric, de neînțeles pentru cei nefamiliarizați cu învățătura ascunsă: „Aruncă-i (lupului-n.n.) corpul Regelui, astfel încât să se sature din acesta, iar după ce va fi mâncat [acest corp], aruncă-l într-un foc mare, care să îl ardă în întregime, iar Regele va fi salvat. După ce vei fi făcut acest lucru de trei ori, Leul îl va fi învins cu totul pe Lup, iar Lupul nu va mai putea să mănânce deloc din Rege, astfel că materia noastră va fi pregătită și vom fi gata să începem opera”. Operă care trece prin „solve et coagula”, procedeul amesctecării sulfului înflăcărat cu apa pentru ca magisteriul să dobîndească lumina întregii înțelepciuni. Opera alchimică ajunge la întoarcerea cărnii în pămînt de unde sub influența Cerurilor apare o nouă sămînță, alinarea naturii fiind ascunsă în pămînt; este aici alegoria clasică a apropierii alchimiei de gnoza creștină. „Din cenușa și din nisipul fierte în foc un sticlar poate să facă sticlă de o culoare asemănătoare cu aceea a pietrelor prețioase, iar aceasta va fi considerată cenușă; ignorantul socotește că acolo se află o mare perfecțiune, dar nu și omul învățat, cu atât mai mult cu cât acesta s-a obișnuit cu astfel de lucruri datorită unei cunoașteri și unei experiențe îndelungate.” Prin cuvintele cenușă, nisip, fierbere, Basile Valentin rezumă întreaga operă. Cu a cincea cheie este vremea pentru Marea Coacere, iar planșa care precede descrierea reprezintă alegoria alamei. Textul este unul despre viața ascunsă în pămînt, despre duhul de viață pe care îl conține pămîntul, despre spiritul care este rădăcina vieții corpului nostru, despre Mercurul Filosofilor din care se pregătește licoarea artei alchimice. Prin întîlnirea femininului cu masculinul acestea devin un corp perfect și împlinit, potrivit pentru a zămisli; generarea trebuie supravegheată, trebuie atenție la conjuncția licorilor fizice „căci ploile prea multe nu sunt bune pentru fructele pământului, în timp ce seceta prea mare le face să se dezvolte prea repede și apoi să piară înainte de vreme. Apoi, când baia a fost pregătită în întregime de către Neptun, măsoară cu mare grijă și răbdare apa ta permanentă, și fii cu băgare de seamă să nu greșești, punând prea multă sau prea puțină”, o parabolă a greutății naturii comparată cu greutatea Artei. Ce aceeași moderație trebuie folosit focul pentru a nu deveni dăunător și a nu aduce stricăciune; nu este nevoie ca Soarele să atingă de aproape pămîntul cu substanța sa, ci doar să-i comunice virtutea sa și să îi ofere puterile sale. Dar pentru generare este nevoie de putrezire, nici o sămînță aruncată pe pămînt nu încolțește dacă mai întîi nu putrezește: „Orice element este supus nașterii și stricăciunii și acesta este motivul pentru care oricine este dornic de cunoaștere trebuie să știe că, în fiecare dintre acestea, sunt cuprinse în mod ocult și celelalte trei”; evident este vorba despre cele patru elemente (aer, apă, foc și pămînt). Urmînd procedeele și înțelegînd succesiunea operațiilor de zămislire prin putrefacție, așa cum ni le prezintă Basile Valentin vom „vedea pământescul consumat în întregime de către celest și corpul pământesc având întotdeauna Coroană celestă de onoare și de glorie.” O altă cheie este despre Saturn, cea mai înaltă dintre planete, dar și cea mai abjectă în magisteriul alchimic; el va suporta o transmutare prin care negrul va fi transformat în alb, iar albul va căpăta culoarea roșie. Corpul rece al lui Saturn „trebuie să fie încălzit și purificat prin vehemența focului său lăuntric”. Ne apropiem de capătul operei alchimice, capăt doar pentru cei care au urmărit pas cu pas operațiile și au înțeles alegoriile și parabolele; cel care a izgonit tenebrele ignoranței și a dobîndit clarviziune pentru ochii minții va descoperi Piatra pretioasă pe care puțini au găsit-o! Ultima cheie este explicată fără ambiguitate filosofică, ci clar și fără ocolișuri; cine va folosi tinctura după „rețeta” alchimistului va transforma Piatra „într-un adevărat leac, de o natură subtilă, spirituală și pătrunzătoare”.
Basile Valentin a expus în tratatele sale prin ce mijloc poate fi căutată și găsită comoara prețioasă. Sigur găsim în finalul celor 12 chei și mai vechea obsesie a alchimiștilor și esoteriștilor privitoare la divulgarea secretului. Ne amintim celebra întîmplare povestită de Aulus Gellius care relatează supărarea lui Alexandru cel Mare cînd a aflat că Aristotel a publicat unele scrieri acroatice, esoterice. Învățatul i-a răspuns că acele scrieri n-au fost publicate, nici nepublicate, ele fiind inteligibile doar celor care i-au ascultat cursurile. Unei astfel de acuzații, Basile Valentin îi răspunde astfel: ceea ce am scris este obscur pentru cei ignoranți, dar va fi limpede pentru copiii științei. Basile Valentin a fost unul din alchimiștii preferați al lui C.G. Jung care îl citează deseori atît în Psihologie și alchimie, cît și în Mysterium Coniunctionis. Jung mărturisea că alchimia i-a oferit materialul și i-a creat posibilitatea de a descrie procesul de individuație. Într-o epocă tot mai afundată în materialitate, C.G. Jung a redescoperit bogăția de idei și de simboluri care se află ascunsă în tratatele neglijate ale unei „arte” neînțelese. Lumea alchimică a simbolurilor nu ține de vestigiile trecutului, ci poate fi integrată psihologiei inconștientului, dacă ne referim la aplecarea lui Jung spre această disciplină, dar cunoștințele sale își arată utilitatea în varii domenii ale umanismului, contribuie în manieră exemplară la configurarea Întregului.