Ego și arhetip

Carl Gustav Jung nu a creat o școală în sensul strict instituțional al termenului, dar numeroși colaboratori ai săi au perpetuat spiritul jungian, au dus mai departe intuițiile celui care a creat o Școală de gîndire.

Deși cu oarecare întîrziere, au pătruns în ultimii ani și în spațiul românesc scrierile unor colaboratori apropiați ai lui Jung sau adepți ai teoriei și practicii analitice jungiene: Marie-Louise von Franz, Jolande Jacobi, Etienne Perrot. În primăvara anului 2014 Editura Nemira a avut lăudabila inițiativă de a lansa colecția „Philemon”, coordonată de Lavinia Bârlogeanu, colecție care și-a propus să apropie cititorul român de texte fundamentale ale școlii jungiene de psihologie. Au apărut cărți ale lui Robert Moss, Lavinia Bârlogeanu, Etienne Perrot, Marie-Louise von Franz. Am lăsat la urmă cartea care cronologic a deschis colecția: Edward F. Edinger, Ego și arhetip. Individuarea și funcția religioasă a psihicului, studiu introductiv de Lavinia Bârlogeanu, traducere din limba engleză de Claudiu Pănculescu, 2014, 392 p.

Edinger afirmă dintr-un început că descoperirea cea mai importantă a lui Jung este inconștientul colectiv sau psihicul arhetipal; dacă psihicul individual are și o dimensiune transpersonală care se manifestă în tipare, „datorită descoperirii ulterioare a lui Jung știm că psihicul arhetipal are un principiu structural sau ordonator ce unifică conținuturile arhetipale diverse. Acesta este arhetipul central sau arhetipul unității pe care Jung l-a numit Sine. Sinele este centrul ordonator și unificator al întregului psihic (conștient și inconștient), exact așa cum ego-ul este centrul personalității conștiente. Sau, cu alte cuvinte, ego-ul reprezintă sediul identității subiective, în timp ce Sinele este sediul identității obiective.” Edinger pune în evidență alternanța dintre unirea și separarea ego-Sine și cele trei stări ale relației: inflația, alienarea și dialectica conștientă. Inflația ego-ului este corespunzătoare stării copilăriei, starii originare de circularitate, unitate, asemănătoare omului rotund descris de Platon în Banchetul. Starea de inflație originară este strălucit prezentată în mitologie, dar și în mitul Grădinii din Eden, comparabil cu mitul grecesc al vîrstei de aur. Edinger consideră că mîncarea fructului interzis simbolizează nașterea ego-ului.

Starea de inflație nu poate persista, ciclul vieții psihice tinzînd către integritatea și stabilitatea ego-ului. Sinele, spunea Jung, este o existență a priori din care ego-ul evoluează; Sinele este arhetipul central care subordonează celelalte aspecte predominante arhetipale. Dar cele două stări de inflație și alienare tind să se transforme, iar această transformare are loc în întîlnirea cu Sinele; colectivitățile protejează individul împotriva stării de inflație, în creștinism cele șapte păcate capitale, simptome ale stării de inflație, vor fi evitate prin penitență și rugăciune; dar afirmarea subiectivității individului, fenomen specific modernității, odată cu șubrezirea încrederii într-o religie tradițională colectivă, determină individul să-și găsească relația sa individuală cu dimensiunea transpersonală: „pe măsură ce sistemul tradițional de simboluri se sfărâmă, un val mare de energie se întoarce în  psihicul individului. Acest fenomen a stat la baza descoperirii psihologiei abisale. Însăși existența psihologiei abisale este un simptom al timpului nostru”, afirmă Edward F. Edinger.

Mitul și religia oferă numeroase imagini simbolice ale întîlnirii ego-ului cu Sinele, una dintre cele mai sugestive fiind Cartea lui Iov, Jung scriind un admirabil Răspuns lui Iov, descrierea unei experiențe individuale în care ego-ul întîlnește conștient Sinele. Iov este supus unei încercări la capătul căreia va vedea diferența, deosebirea dintre el și Dumnezeu, dintre ego și Sine; el este încercat de Dumnezeu pentru că avea o anumită tendință spre inflație. Iov cade pradă alienării, depresiei, își pierde propriile valori, în vreme ce Iahve îi dezvăluie atributele divinității: „Unde erai tu cînd am întemeiat pămîntul? Știi tu cine a hotărît măsurile pămîntului sau cine a întins deasupra lui lanțul de măsurat? Ai fost tu pînă la izvoarele mării sau te-ai plimbat pe fundul prăpastiei? Ți s-au arătat oare porțile morții și porțile umbrei le-ai văzut?” Cartea lui Iov este o carte a inițierii printr-o încercare în care Iov descoperă atotputernicia divină, dar și necesara pocăință „în praf și cenușă”, Iov consimțind la kenoza propriei înțelepciuni, încetînd să mai vadă în om norma ultimă a lumii și a istoriei.

Despre epoca modernă s-a spus de multe ori că este una a lipsei de sens, omul zilelor noastre resimțind acut această stare de debusolare, de apatie a cărei rezolvare o caută de multe ori în cabinetele de psihoterapie. În opinia lui Edinger „Alături de declinul religiei traditionale, există din ce în ce mai multe dovezi ale unei dezorientări psihice generale. Suntem confuzi. Relația noastră cu viața a devenit ambiguă”, iar una din nevoile omului de astăzi este descoperirea realității, reconfigurarea identității personale și a lumii subiective interioare, descoperirea vieții simbolice. Jung atrăgea atenția asupra nevoii de simbol; într-o lume prea rațională este nevoie de o existență simbolică: „Prin urmare, n-avem viață simbolică, și noi toți avem stringentă nevoie de viață simbolică. Doar viața simbolică poate da expresie cerințelor sufletului. Și întrucît oamenii nu posedă nimic de felul acesta, nu pot ieși niciodată din această mașinărie infernală – această viață oribilă, terifiantă, banală.” Edinger arată că între ego și simbol se pot statornici trei tipuri de relație: una în care ego-ul  se identifică cu simbolul, o alta în care ego-ul este alienat de simbol, și a treia în care ego-ul este receptiv la efectele imaginarului simbolic; de aici decurg eroarea materialistă și eroarea reductivă, confruntarea celor două constituind miezul conflictului contemporan dintre imaginea religioasă și imaginea știintifică. „Viața simbolică, afirmă Edinger, este o premisă obligatorie pentru sănătatea psihică. Fără ea, ego-ul este alienat de sursa sa suprapersonală și cade victimă unui fel de anxietate cosmică. (…) Simbolul ne conduce către partea lipsă din omul întreg. El ne relaționează cu totalitatea noastră originară. El vindecă separarea, alienarea noastră de viață.”

Pentru Jung purtătorul unic al vieții este individul și așază procesul individuației în centrul psihologiei, prin individuație înțelegînd procesul formării naturii individului, „procesul de diferențiere care are ca scop dezvoltarea personalității individului. Individul psihologic este caracterizat prin psihologia sa specifică și, în anumite privințe, unică.” Pe marginea acestei afirmații jungiene, Edinger notează că individualitatea are o existență inconștientă apriorică, are o origine și o justificare transpersonală pentru a exista. Dobîndirea individualitații conștiente este procesul de individuație: „Experiența subiectivă a individualității este un mister profund pe care nu putem spera să-l cuprindem cu înțelegerea rațională.” A explica individualitatea înseamnă a rămîne în sfera a ceea ce este indivizibil, adică Unul sau Monada, atît de îndrăgite de filosofii antici ale căror speculații erau proiecțiile faptului psihologic de a fi un individ: „Această imagine a Monadei gnostice accentuează misterul atotcuprinzător al individualității. Ea nu permite o exegeză prea rațională, dar transmite cu putere sentimentul că individul este purtătorul unui mister profund.” Dialogul Parmenide al lui Platon este unul din textele de referință despre natura lui Unu, într-o frumoasă înșiruire de paradoxuri; imaginea monadei apare și vestitele Enneade ale neoplatonicului Plotin: „Nu îi trebuie nimic din afara sa, fie pentru a exista, fie pentru a atinge starea de bine sau pentru a fi suținut în existență.” Plotin face o observație care se dovedește prețioasă înțelegerii lumii psihicului: nimic nu este guvernat de noroc sau de cauze materiale, pentru că, adaugă Edinger, „a fi în relație cu propria individualitate înseamnă să accepți tot ceea ce întâlnești în interior ca fiind aspecte pline de sens și semnificație ale unui singur întreg.” În perioada modernă, Monadologia lui Leibniz exprimă aceleași gînduri asupra unității, unicității și indivizibilității individualității, monadele neavînd ferestre, fiecare avînd o existență separată, ceea ce în experiența indivizilor înseamnă că fiecare locuiește în propria lume separată.

Ego și arhetip este o carte despre ego și Sine, despre căutarea sensului și viața simbolică, despre unitate și multiplicitate în devenirea psihicului. O carte în care se împletesc teme și simboluri mitice, filosofice, religioase, alchimice; toate converg spre împlinirea Opusului, alchimia fiind cea care a așezat coroana pe edificiul jungian. Cartea lui Edward F. Edinger dovedește inspirata alegere a editorului și a coordonatorului colecției, Lavinia Bârlogeanu, care au așezat-o cu înțelepciune ca „piatra din capul unghiului” pe care să se înalțe construcția edificiului „Philemon”, metaforic un alt Turn Bollingen.