Yi Jing/Cartea Prefacerilor a inspirat aproape tot ce s-a gîndit esenţial în cultura chineză în ultimele trei milenii. A scăpat de autodafe-ul din 213 î. H. şi s-a impus ca deplina reprezentare a relaţiei Tian/Di/Ren, Cer/Pămînt/Om, fundament al gîndirii chineze.
Yi Jing a pătruns în cultura europeană la sfîrşitul secolului al XIX-lea cînd au apărut traduceri în limbile engleză şi franceză. Una din traducerile de referinţă a Cărţii prefacerilor este cea realizată de Richard Wilhelm, care a lucrat zece ani la traducerea în limba germană, apărută la Berlin, în 1924. Ediţia lui Richard Wilhelm este cea folosită de Walter Fotescu care a realizat traducerea în limba română: Yi Jing/Cartea Prefacerilor, cuvânt înainte, introducere, note şi comentarii: Richard Wilhelm, Bucureşti, Editura Herald, colecţia „Princeps”, ediţia a 3-a, 2015, 400 p. În „Introducere” Richard Wilhelm scrie că Yi Jing aparţine celor mai importante cărţi din literatura universală, avînd origini mitice şi că ea „conţine rodul celei mai desăvârşite înţelepciuni a mai multor milenii. Nu trebuie deci să ne mire dacă, în plus, cele două ramuri ale filozofiei chineze, confucianismul şi taoismul, îşi au aici rădăcinile lor comune. Din cartea aceasta emană o lumină cu totul nouă, care dezvăluie atât aspectele misterioase din universul intelectual al enigmaticilor vechi maeştri şi al discipolilor lor, cât şi adevăruri care se regăsesc în tradiţia confucianistă ca axiome stabilite şi sunt acceptate fără multe discuţii.”
Ce este Yi Jing/Cartea Prefacerilor? La origine a fost o colecţie de semne pentru uzul oracolelor, după tipul de judecată şi răspunsurile prin da sau nu, reprezentate printr-o linie plină (da) sau printr-o linie întreruptă (nu); prin succesive diferenţieri şi combinaţii, prin dedublare s-au format opt trigrame, semne concepute ca imagini ale lucrurilor ce se petrec în cer şi pe pămînt. Richard Wilhelm sublinia că aceste trigrame sînt semne ale unor stări de tranziţie, imagini care se transformă fără încetare: „Astfel că trigramele nu reprezintă lucrurile, ci tendinţele mişcării lor. În plus, aceste opt imagini au putut primi multiple interpretări. Ele au reprezentat anumite fenomene a căror natură corespundea propriei lor esenţe.” Cele opt simboluri au fiecare un nume căruia îi corespund atribute, imagine, locul în familie: creatorul ( puternic, cerul, tată), receptivul (supus, pămîntul mamă), trezitorul (în mişcare, tunetul, primul fiu), abisul (primejdios, apa, al doilea fiu), nemişcarea (în repaus, muntele, al treilea fiu), blîndul (pătrunzător, vîntul, prima fiică), aderentul (luminos, focul, a doua fiică), seninul (voios, lacul, a treia fiică). Aceste opt figuri au fost combinate între ele rezultînd 64 de semne, numite hexagrame. Aceste 64 de hexagrame şi comentariile asupra înţelesurilor lor constituie Yi Jing/Cartea Prefacerilor. Cu timpul cartea de divinaţie s-a transformat într-o carte de înţelepciune, semnele fiind însoţite de interpretări; cele mai multe din comentarii i-au aparţinut lui Confucius. Fiecare hexagramă este urmată de un nume (ming), de o scurtă reflecţie (yaoci), de o judecată globală (tuan), de o aprofundare a sensului hexagramei: „Cine înţelege tuan cunoaşte cea mai mare parte a sensului acestei hexagrame”, spunea Wang Bi, comentatorul oficial al Cărţii Prefacerilor.
Ordonarea actuală a hexagramelor a fost aleasă de Wang Bi, la mijlocul secolului al III-lea, şi a fost acceptată definitiv de Kong Yinda (574-648). Hexagramele şi scurta reflecţie sînt cea mai veche parte a Cărţii Prefacerilor, lor adăugîndu-li-se Xici, ansamblul reflecţiilor filosofice, tuan şi xiang, comentarii care pătrund misterul hexagramelor şi al comentariilor prime; fără aceste comentarii accesul la metafizica Chinei antice, moştenitoare a curentelor fondatoare ale gîndirii chineze, confucianismul şi taoismul, este de neconceput, este interzis cum era odinioară oraşul care adăpostea palatul imperial. Autorii anonimi ai lui Xici explică originea Cărţii Prefacerilor atribuind-o unui suveran mitic, Fuxi, care întrupa viziunea cosmogonică primitivă a Chinei; Fuxi a ridicat privirea spre cer şi a contemplat imaginile, apoi a privit în jos şi a văzut desene răspîndite pe pămînt; din această experienţă imediată şi din experienţa mediată a lucrurilor a extras ideea şi substanţa operei sale, compunînd cele opt hexagrame. Fuxi a surprins totalitatea universului, lăsînd omului misiunea de a descifra mesajul său, omul fiind „inima, spiritul şi conştiinţa acestui Univers”. Prima hexagramă este K’ien/Creatorul şi este reprezentată prin şase linii orizontale pline, corespunzînd puterii originare a lui yang, luminoasă, puternică, spirituală, activă. „Hexagrama are o natură uniform robustă. Întrucât nici o slăbiciune nu i se ataşează, ea are ca proprietate forţa. Imaginea sa este cerul. Forţa este reprezentată ca independentă de condiţiile spaţiale determinate: prin urmare, ea este concepută sub forma mişcării. Fundamentul acestei mişcări se consideră a fi timpul. Hexagrama include aşadar puterea timpului şi puterea perseverării în timp, durata.”
Zheng Xuan, în secolul al II-lea d. H., a realizat sinteza filosofică a Cărţii Prefacerilor/ Yi Jing în trei propoziţii privitoare la sensul ideogramei Yi: yi înseamnă schimbare; yi înseamnă simplu, facil; yi înseamnă ceea ce nu se schimbă.
Yi/schimbare; în derularea hexagramelor totul este mişcare ca şi în Univers, un dinamism care duce liniile într-o perpetua transformare: o linie dreaptă devine întreruptă şi invers; cele şase linii ale hexagramelor se schimbă între ele ceea ce antrenează un lung şir de semnificaţii. Cultura clasică chineză a perceput totdeauna prin analogie realitatea întregului cosmic, chinezii au schimbat liniile drepte şi cele întrerupte: o dreaptă, yang, înseamnă lumina, cerul, forţa, virilitatea, elanul, dragonul, o linie întreruptă, yin, înseamnă umbra, pămîntul, slăbiciunea, feminitatea, repausul. Comentatorii din dinastia Han (206 î. H.-220 d. H.) au îmbogăţit hexagramele cu analogii privitoare la titluri de nobleţe, la etapele vieţii umane, la variaţiile climatice care le antrenau pe cele ale faunei şi florei, deschizînd astfel cortegiul analogiilor spre nelimitate posibilităţi.Yi/simplu, facil; ce este mai simplu decît schimbarea unei linii drepte într-o linie întreruptă, decît înversarea liniilor unei hexagrame? Ce este mai imperceptibil în spaţiu şi în timp? Contemplînd Universul un autor a putut scrie că tot ceea ce operează în simplitate dă rezultate, iar aceste rezultate fac lucrurile mai mari! Astfel, în marea simplitate a creşterii crepusculului sau aurorei, nopţile şi zilele se succed, mărginind de miliarde de ani spaţiul timp şi viaţa lumii. Luăm ca exemplu hexagrama 5 Su/ Aşteptarea: deasupra-k’an, insondabilul, apa; dedesubt-k’ien, creatorul, cerul. Hexagrama arată norii pe cer răspîndind ploaia pe care trebuie să o aşteptăm, dar aşteptarea nu este o speranţă goală, are certitudinea împlinirii; calea succesului se întrevede doar cînd omul trece de autoamăgiri şi urmează calea cu hotărîre şi perseverenţă: „Suprema înţelepciune constă în a acorda oamenilor momente de destindere, care să revigoreze bucuria muncii necesară pentru a duce lucrarea la bun sfârşit. Aici este ascuns secretul întregii hexagrame.” Yi/ceea ce nu se schimbă: cerul totdeauna în înalt, aşa cum totdeauna pămîntul e jos, este ceea ce nu se schimbă. De altfel, Yi Jing exprimă cerul şi pămîntul pe care le oferă omului pentru ca acesta să le descopere adevăratul sens. Ultima hexagramă este Wei Tsi/ Înainte de înfăptuire, despre perioada în care trecerea de la dezordine la ordine nu este încă înfăptuită, dar schimbarea este deja pregătită; această hexagramă „indică faptul că orice sfârşit poartă în sine germenele unui nou început. În felul acesta, ea dă oamenilor speranţă. Cartea Prefacerilor este o carte a viitorului.” Hermetismul textului contribuie la crearea imaginii unei cărţi de „o profunzime incomprehensibilă”, dar dincolo de relativa dificultate în lectura textului şi a comentariilor se deschide o lume fascinantă a gîndului în aventura sa de a înţelege lumea şi omul.
Richard Wilhelm nu a tradus numai Yi Jing, el este cunoscut şi pentru traducerea şi comentarea micului tratat I Ching/ Secretul Florii de Aur în care C. G. Jung a întrezărit principiul sincronist, care în tratatul amintit atinge cea mai înaltă culme, este expresia cea mai pură a gîndirii chineze. Lectura cărţii I Ching a avut o nebănuită influenţă asupra lui Jung, dincolo de teoretizarea principiului sincronicităţii; l-a apropiat pe ilustrul psihanalist de alchimie, iar urmările ascestei admirabile întîlniri sînt volumele lui C.G. Jung despre alchimie. Richard Wilhelm a murit în primăvara anului 1930, Jung fiind cel care a omagiat personalitatea acestuia, subliniind devotamentul şi acribia în apropierea de cultura chineză, de tainele sufletului chinezesc, contribuind la vindecarea suferinţei spirituale ale unei Europe debusolate. „ Opera de o viaţă a lui Wilhelm este pentru mine de o valoare atât de mare, deoarece mi-a explicat şi confirmat atâtea lucruri pe care le-am încercat, le-am sperat, gîndit şi făcut, pentru a preîntâmpina suferinţa sufletească a Europei. A fost pentru mine o trăire covârşitoare să aud, prin intermediul său, într-o limbă clară, ceea ce venea spre mine în mod obscur din năuceala inconştientului european, întrezărindu-se abia vag. De fapt, mă simt atât de îmbogăţit prin el, încât mi se pare că am primit de la el mai mult decât de la oricine, de aceea nici nu simt a fi o pretenţie nejustificată să fiu eu acela care depune pe altarul memoriei sale întreaga noastră recunoştinţă şi veneraţie”, spunea C.G. Jung în discursul rostit la Munchen, la 10 mai 1930.
Taguri: Herald, hexagrame, Richard Wilhelm, Yi Jing