Notre-Dame de l’Épine – un tablou esoteric

Bazilica Notre-Dame din l’Épine este o capodoperă a goticului înfloritor, aparţinătoare de dieceza Châlons-en-Champagne. A fost construită între anii 1406-1527 pe locul unde, în jurul anului 1400, cîţiva păstori au descoperit, într-o tufă de spini, o statuie a Maicii Domnului cu pruncul în braţe, statuia răspîndind o lumină miraculoasă.

În anul 1914 catedrala a fost ridicată la rangul de bazilică. Este cunoscută pentru magnificele garguie (jgheaburi de scurgere, în sens larg statui exterioare care înfăţişează animale fantastice sau groteşti) şi pentru un tablou aflat în interiorul bazilicii în care Maica Domnului este înconjurată de simboluri esoteric creştine. Despre acest tablou este recenta carte semnată de doamna Mathilde Fontaine, Un tableau de loge féminin, Paris, Editions Maison de Vie, 2016, 128 p.

La baza tabloului Maicii Domnului din bazilica din Épine sînt plasate pe acelaşi plan, pe un fond verde închis, trei elemente care prefigurează drumul de lumină: cetatea lui Dumnezeu (Civitas Dei), grădina închisă (Hortus conclusus) şi vasul alegerii (Vas electum), elemente care pregătesc parcursul iniţiatic şi de elaborare a Operei. Civitas Dei este deopotrivă Ierusalimul ceresc, templul construit pe pămînt după imaginea cerească, sufletul cuprins de virtute. „Civitas Dei, scrie Mathilde Fontaine, este un pămînt spiritual care permite a trăi deopotrivă timpul şi eternitatea. Este locul naşterii Spiritului în suflet, o matrice a creatorului care naşte perpetuu iniţiaţi, prin trăirea riturilor şi a simbolurilor.” Vas electum este un vas de lumină care nu se deschide, nu se închide, pecetluieşte eternitatea, conţine puterile universului care lucrează la crearea şi constanta regenerare a lumii. Acest vas poate fi Graal-ul sau vasul alchimic al Marii Opere, despre care Serge Hutin  spunea că realizează un proces analog celui al creării lumii, alchimistul refăcînd în vasul închis munca naturii şi, într-o oarecare măsură, pe cea a divinităţii; el cuprinde asemenea athanorului Soarele şi Luna. Hortus conclusus este reprezentată în catedrale în mod diferit, dar cu aceeaşi trimitere la un spaţiu închis pentru înrădăcinarea misterului; în reprezentarea de la Épine, spaţiul închis este trecerea către moarte, dar poate fi trimitere la grîna sădită care moare pentru a renaşte; pe mormîntul ilustrului alchimist francez, Nicolas Flamel, sînt înscrise aceste cuvinte: „Din pămînt am venit, în pămînt mă întorc”; grădina devine astfel promisiunea abundenţei, a nunţilor mistice ale cuvîntului cu sufletul.

Pvtevs aqvarvm este apa vie, apa care vine din pămînt, vechile locuri de pelerinaj medieval şi de cult avînd în comun apa ca punct de sprijin, apa fiind rezervor al tuturor posibilităţilor de existenţă, simbolizînd o sumă universală de virtualităţi. Annick de Souzenelle scria că apa este fructul propriei sale reciclări încă de la începutul lumii, încît noi bem apa pe care au băut-o înaintaşii noştri şi care ne povesteşte istoria lor, secretul ei fiind păstrat de fîntîni. În preajma fiecărei catedrale este un izvor sau o fîntînă, o sursă de apă proaspătă/apă vie care simbolizează viaţa în esenţa sa, ea păstrînd secretul tinereţii veşnice a sufletului. Prin fîntîni, Philon din Alexandria înţelegea ştiinţa ascunsă dar regăsită, ştiinţa a cărei menire este de a uda pămînturile fertile ale raţiunii sufletelor contemplative. Acelaşi gînd îl avea şi Origen cînd compara interpretarea cuvintelor celor din vechime cu săparea unei fîntîni, cu o coborîre către straturile profunde ale Cunoaşterii.

În tablou sînt reprezentaţi şi trei arbori originari din Orient, un palmier, un cedru şi un măslin. Palma/Palmierul este arborele speranţei, al renaşterii în lumină. Deşi creşte în deşert, totdeauna este verde, evocînd generozitatea: este un arbore din care totul este folositor, lemnul, frunzele, seva, fructele. Din lemnul său nu se pot construi edificii durabile, dar palmierul rămîne un simbol al victoriei căci este în natura lemnului său să nu cedeze forţei. Cedrvs exaltata/Cedrul este cunoscut pentru măreţia sa, iar lemnul pentru rezistenţa în timp, fiind folosit la construirea Templului lui Solomon, cedrul fiind un simbol al înălţării spirituale. Oliva specio/Măslinul evocă răbdarea, rezistenţa, calitatea spirituală de a învinge obstacolele; un arbore renumit pentru tenacitatea de a înfige rădăcinile în soluri infertile, un arbore de o forţă de vegetaţie excepţională. Măslinul este simbol al ascezei şi al comuniunii: în vechime obiceiul era ca bunicul să-l planteze, tatăl să-l lucreze, iar fiul să-i culeagă rodul. Uleiul are semnificaţia aurului, înseamnă coborîrea iertării asupra omului; element solar care iluminează şi încălzeşte, uleiul simbolizează focul spiritual, în tradiţia creştină fiind folosit în mirungerea care marchează naşterea spirituală. Cunoscut încă din antichitate, simbolismul florilor a constituit un limbaj deschis asupra cunoaşterii lumii în corespondenţele sale între cer şi pămînt, Jakob Bohme afirmînd că fiecare plantă pe cer este o stea; în tabloul  de la Épine, Mariei îi sînt asociate două flori: trandafirul şi crinul. Rosa mystica exprimă realizarea posibilităţilor conţinute în germene, realizarea spirituală, este simbol al cunoaşterii divine, al iubirii iniţiatice; alchimiştii numeau trandafirul, flor sapientium, floarea înţelepţilor, asimilînd-o sufletului îmbogăţit prin efort şi muncă. Primul desen al manuscrisului alchimic Mutus Liber este înconjurat de doi trandafiri cu tulpine pline de spini, simbol al frumuseţii, dar şi al  dificultăţii căii iniţiatice. Lilium covali (crinul), citat în mai multe rînduri în Cîntarea Cîntărilor, este asociat Fecioarei Maria. Francois Garnier susţine că din perspectiva creştină crinul reprezintă un mod de existenţă unic conciliind două realităţi contradictorii, ordinea supranaturală şi ordinea naturală. În tabloul din Bazilica din Épine „trandafirul şi crinul o încadrează pe Maria. Parfumul pe care îl degajă aceste flori este un mesager, un suflu care dă viaţă sufletului în ceea ce el are mai secret şi mai subtil. Astfel el permite comunicarea cu sacrul şi trăirea în prezenţa sa”, scrie Mathilde Fontaine.

Trei edificii circulare se adaugă simbolurilor care o înconjoară pe Fecioara Maria: turnul lui David, templul lui Solomon şi Poarta Cerului. Tvrris David este reprezenatat ca o fortăreaţă inexpugnabilă al cărui turn evocă bolta cerească; David este cel care a unit cele 12 triburi ale lui Israel, el simbolizînd modelul, arhetipul iniţiatului. Turnul apare ca simbol al construcţiei spirituale a cărei soliditate este dată de ancorarea în roca unei credinţe comune, ceea ce avea să spună şi evanghelistul Matei despre „bărbatul înţelept care a clădit casa lui pe stîncă”. Templv Salomoni este magnifica zidire despre care scrie Cartea Regilor, este construcţia care reproduce imaginea omului şi structura intimă a universului, prototipul oricărui edificiu sacru; templul lui Solomon este exemplul mitic al operei spirituale. În tabloul de la Épine, templul lui Solomon, ca şi celelalte construcţii, este circular, ceea ce în opinia lui Mathilde Fontaine este trimiterea la templul etern, fără început şi fără sfîrşit, care conţine scrierile sacre prin care s-a transmis tradiţia iniţiatică. Porta Coeli este un sanctuar sau o capelă a cărei intrare este străjuită de două coloane, gardieni ai cunoaşterii şi martori ai fidelităţii păstrării căii celui care vrea să urce cele 12 trepte ale edificiului circular.

Continuînd seria triadelor, în acelaşi tablou sînt figurate trei astre, soarele, luna şi steaua, fiecare avînd specificitatea sa în revelarea şi transmiterea luminii. Electra vt sol trimite la un gînd al lui Meister Eckhart în a cărui opinie soarele este un vas de lumină, care conţine lumina şi o răspîndeşte asupra tuturor creaturilor. Soarele apare în tablou în partea de nord, dar aceasta nu are contradictoriu, întrucît după Tradiţie  nordul este locul simbolic al naşterii luminii, acolo se află Cunoaşterea eternă, naşterea iniţiatică fiind comparată cu o iluminare. Marie-Magdeleine Davy formulează frumos căutarea lui Dumnezeu: „el era în mine însămi şi apărea în inima mea ca lumina unui disc solar”. Pvlcra vt luna ne aminteşte că luna văzută de pe pămînt creşte, descreşte, dispare şi reapare, într-o eternă reîntoarcere, într-o periodicitate fără sfîrşit, ceea ce face din lună astrul cu o influenţă primordială asupra vieţii organice, asupra apelor, vegetaţiei, fertilităţii. Stella Maris, în acest tablou are semnificaţia stelei acre călăuzeşte sufletul în călătoria sa către lumea divină. Astrofizicianul Trinh Xuan Thuan scria că stelele sînt strămoşii noştri; ele au fabricat, prin alchimia lor nucleară, elementele din care sîntem noi constituiţi; petalele unui trandafir, animalele sălbatice, fiinţele umane nu sînt altceva decît pulbere de stele. Steaua este cea care arată fiecăruia calea la capătul căreia se va regăsi acasă, acasă fiind pur şi simplu casa, sau patria sacră. „Din înaltul cerului, notează Mathilde Fontaine, ea (steaua-n.n.) arată iniţiaţilor secretul meseriei lor: cel de a uni cerul cu pămîntul, de a celebra viaţa în deplinătatea sa.”

În partea de sus a tabloului, un bărbat în vîrstă face cu mîna dreaptă un gest comparabil celui de binecuvîntare, în vreme ce stînga se sprijină pe o sferă; dedesubt sînt înscrise aceste cuvinte: Tota pvulcra es amica mea et macvianon …, totul este frumos în tine, nimic nu este imperfect. Ceea ce generic putem numi Principiu recunoaşte în Maria imaginea fără cusur a perfecţiunii şi frumuseţii, a unităţii. Dincolo de dogmă şi de perioadele de obscurantism, mesajul tradiţiei iniţiatice se transmite şi prin tablouri cum este cel din bazilica Notre-Dame din Épine, care ascunde şi dezvăluie o simbolică a cărei forţă spirituală nu s-a pierdut în timp. Acest tablou este încă o dovadă grăitoare că totdeauna Spiritul trebuie căutat dincolo de literă …