Un filosof la curtea împăraților Romei

Una dintre personalitățile remarcabile ale filosofiei stoice și literaturii romane a primului secol d.H. a fost Lucius Annaeus Seneca. Născut la Cordoba, în primii ani ai secolului I, Seneca a studiat de timpuriu, sub înrîurirea tatălui, el însuși elev al unor străluciți oratori, filosofia, retorica, literatura. S-a familiarizat de timpuriu cu stoicismul și pitagoreismul, cu gîndirea religioasă și curentele filosofice proprii cercurilor alexandrine pe care le cunoscuse în timpul lungii șederi în Egipt.

Dar numele lui Seneca nu este întîlnit doar în tratate de istoria filosofiei, în lucrări despre morala stoicilor sau în istorii ale literaturii latine, numele său poate fi întîlnit în egală măsură în tratate de istorie a lumii antice; a fost atras de tînar de viața la curtea imperială romană, a fost în preajma a doi împărați, Claudiu și Nero, unul l-a trimis în exil, celălalt i-a cerut să se sinucidă; era în anul 65 d.H. Scrierile lui Seneca s-au bucurat de audiență în spațiu cultural românesc, de-a lungul vremii apărînd mai multe traduceri. În ultimii ani s-a manifestat un interes sporit, fapt dovedit de apariția mai multor volume la Editura Polirom; din anul 2013, Editura Seneca Lucius Annaeus a început publicarea operei lui Seneca, într-o serie coordonată de Anastasia Staicu; amintim cîteva titluri:

• Scrisori către Lucilius
• Despre mânie
• Liniște, vă rog / Despre liniștea spiritului, Despre tihnă
• Nu mai plînge / Consolație pentru Marcia, Consolație pentru Polybius, Consolație pentru Helvia
• Binele tău e al meu / Despre binefaceri
• Alt timp nu am / Despre scurtimea vieții, Despre viața fericită

De curînd a apărut o biografie despre filosoful roman: Emily Wilson, Seneca. Istoria unei vieți, București, Editura Seneca Lucius Annaeus, traducere din limba engleză de Alexandru Suter, 2016, 334 p.

Este cu putință ca viața și opera unui stoic să cuprindă nenumărate controverse și paradoxuri? Seneca este strălucitul exemplu că este cu putință. Inteligența și ambiția s-au înfruntat de prea multe ori; își dorea în egală măsură să fie cel mai puternic și cel mai popular bărbat al Romei, dar și să trăiască într-o deplină împăcare cu sine, așa cum stătea bine unui stoic; aspirațiile sale erau contradictorii, dar și contemporanii, și istoricii de mai tîrziu nu pot să nu recunoască faptul că “a fost o personalitate excepțională, atât prin inteligența, cât și prin opera sa, dar și prin poziția proeminentă la care a ajuns ca om politic” , scrie Emily Wilson. Seneca a fost atras de stoicism, curent filosofic antic, întemeiat de Zenon, în jurul anului 300 î.H., pe care autoarea îl prezintă succint dar elocvent: “Persoana ideală, conform teoriei stoice este Înțeleptul (sapiens), care are întru totul capacitatea de a înțelege adevărul că nimic nu contează în afara virtuții. În acest fel, persoana stoică se va alinia perfect cu adevărată natură a universului”.

După modelul filosofic stoicul / Înțeleptul face totul cu cumpănire, judecată, curaj si justețe, acestea asigurîndu-l totdeauna că acțiunile sale sînt ale unui om virtuos. E drept, chiar și stoicii recunoșteau că Înțeleptul e o persoană foarte rară, poate inexistentă. Remarcabil în sistemul lor era preocuparea constantă pentru educația întru virtute. Emily Wilson susține că alegerea pe care a făcut-o Seneca pentru stoicism ca support intelectual major are ca substrat cultivarea angajamentului politic pe care o făceau stoicii, spre deosebire de epicurieni care susțineau mai curînd ideea unei vieți retrase. Seneca ar fi fost cunoscut și peste veacuri ca o figură majoră a culturii romane, Emily Wilson scoțînd în evidență relația dintre opera filosofului roman și istoria lumii în care trăia, fațete care se luminează reciproc. În formarea intelectuală a lui Seneca, două discipline au precumpănit: retorica și filosofia; o boală pe care a purtat-o din adolescență îl ducea uneori cu gîndul la sinucidere: “Studiile mi-au fost salvarea. Iar mulțumită filozofiei mi-am găsit aleanul, chiar dacă nu m-am vindecat; filozofiei îi datorez viața, dar aceasta este cea mai mică dintre datoriile mele față de ea” (Scrisori către Lucilius).

După zece ani petrecuți în Egipt, Seneca revine la Roma, avea circa 35 de ani, cu gînd să-și croiască o carieră politică; ajutat de mătușa sa, Helvia, Seneca este ales chestor. Este momentul în care începe cariera politică a filosofului. Anii de domnie ai lui Tiberius se disting prin atmosfera de teroare, prin cultura fricii care avea să atingă un nivel mai apăsător prin urcarea pe tron a lui Caligula. Cum putea supraviețui un om cu capacitățile intelectuale ale lui Seneca într-o lume a delațiunii, a măgulirii josnice, a complotului? Seneca a fost foarte aproape să plătească cu viața pentru o frumoasă pledoarie ținută în Senat pe care a ascultat-o și Caligula. Urmașul lui Caligula a fost Claudius, un conducător activ, care a cucerit Britannia; urzelile de la curte, abil orchestrate de Messalina, soția lui Claudius, ar fi putut aduce sfîrșitul lui Seneca; filosoful, voce puternică în lumea culturală si cea politică, căzuse în dizgrația împăratului a cărui soție îl acuza pe Seneca de adulter cu Iulia Livilla, sora lui Caligula. În ciuda insistențelor Messalinei, Claudius l-a condamnat pe Seneca la exil, în Corsica. A citit și a scris mult pe insula pe care o detesta: “Ce se poate găsi mai pustiu, mai neprimitor din orice parte, decât este această stâncă? Cât despre așazare-ce poate fi mai respingător? Cât despre climă-ce poate fi ami schimbător?” Probabil l-a avut ca model pe exilatul unui alt împărat roman, pe Ovidiu al lui Octavian Augustus! Se presupune că scrierea Despre mânie datează din perioada exilului, probabil într-o ultimă încercare de a-l convinge pe împarat să-și mute mînia de la el. Adresîndu-se lui Novatus, Seneca scrie că “nicio nenorocire nu a costat mai mult neamul omenesc” decît mînia. Este un text care privește pe toți cei care vor să înțeleagă natura emoțiilor excesive (plăcerea, durerea, dorința și frica); dacă în alte pasiuni mai e un dram de liniște, mînia “este însă pe de-a-ntregul violentă și se pornește nestavilit din suferință, dezlănțuindu-se nebunește într-o dorință prea puțin omenească de arme, sânge și chinuri”.

La revenirea din exil, Seneca este angajat de Agripinna ca preceptor al viitorului împărat Nero. Seneca urma să-i predea îndărătnicului elev retorica, Agrippina găsind că filosofia este incompatibilă cu politica reală. Acum începe probabil cea mai tulbure parte a vieții lui Seneca. A căutat să-l scoată pe tînărul împărat de sub influența mamei, nimeni alta decît Agripinna, protectoarea sa! Tratatul Despre îngăduință “poate fi citit ca o flatare abjectă ” (Emily Wilson) a lui Nero; laudele peste măsură poate sînt sursa averii uriașe dobîndite de Seneca, care poate nu tocmai întîmplator scrisese și o lucrare Despre binefaceri. Întrucît încercările lui Nero de a-și omorî mama eșuaseră, Seneca a preluat inițiativa, alături de Burrus, de a o ucide pe Agrippina, protectoarea sa, și tot el a citit în Senat scrisoarea în care susținea că mama împăratului complotase să îl asasineze pe Nero. Cîțiva ani mai tîrziu Seneca scrie una dintre cele mai importante lucrări ale sale, Scrisori către Lucilius, “o serie de epistole de mare calitate literară, dar și pline de miez și înțelepciune (…) Scrisorile cele mai înflăcărate ale lui Seneca sunt cele în care vorbește despre cum ni se scurge timpul printre degete ”, notează Emily Wilson. Admirabile rîndurile în care filosoful întreabă: “Îmi poți arăta pe cineva care să pună vreun preț pe timpul său, care să-și socotească durata zilei, care să înțeleagă că moare în fiecare zi? Tocmai într-asta greșim: privim moartea dinaintea noastră, numai că mare parte din ea este deja în spatele nostru. Moartea este stăpână pe viața care a trecut”. În anul 65 se inițiază o conspirație împotriva împăratului, dar Nero află și îi condamnă la moarte pe conspiratori; nu sînt dovezi clare că era implicat și Seneca, dar Nero îi cere să se sinucidă. În timpul vieții Seneca visase să moară ca Socrate; nu și-a împlinit visul, a murit sufocat din cauza aburului! “Moartea pe care Seneca o anticipase cu atât de mult timp înainte, l-a ajuns în cele din urmă. A fost, ca și viața sa, un moment de mare teatralitate, presărat cu o serie de compromisuri”, scrie Emily Wilson.

Cartea semnată de Emily Wilson, scrisă într-un ritm alert și într-un stil captivant este un exemplu de biografie în care viața este privită prin operă; fiecare pagină este o trimitere la un fragment din una din scrierile învățatului roman. Seneca ilustrează poate mai mult un stoicism de bibliotecă, virtutea fiind deseori biruită de falsitatea ambițiilor. În scrisoarea a 73-a către Lucilius, Seneca discută despre relația dintre filosofi și deținătorii puterii, iar în particular despre favorurile împăratului. Cine a știut vreodată care este limita puterii sale? Să fi avut dreptate Platon, în Gorgias, cînd vorbea de turpitudinea morală a artei oratorice față de cea a filosofiei?