Masonerie și companionaj

René Guénon (1866-1951) este un nume binecunoscut celor interesați de proiectul restaurării “Tradiției”, de înțelegerea crizei lumii moderne, celor care studiază ordinile tradiționale în lumea modernă. În România, multă vreme, René Guénon era un nume aproape necunoscut, excepție făcînd cîțiva admiratori și cunoscători ai scrierilor sale.

După 1990 mai multe edituri s-au arătat preocupate de publicarea operei sale; au apărut aproape toate lucrările sale fundamentale: Simboluri ale științei sacre, Criza lumii moderne, Domnia cantității și semnele vremurilor (la editura Humanitas), Ezoterismul lui Dante, Simbolismul crucii (la editura Aion), Autoritate spirituală și putere temporală, Scurtă privire asupra inițierii, Inițiere și realizare spirituală, Omul și devenirea sa după Vedanta, Ezotersimul creștin, Introducere generală în studiul doctrinelor hinduse, Metafizica și Cosmologie orientală, Demiurgul și alte studii tradiționale, Stările multiple aleFiinței, Marea Triadă (la editura Herald). Simpla lectură a titlurilor cărților sale lasă să se vadă că René Guénon a fost cu adevărat un purtător de cuvînt al Tradiției, a fost un autor care nu a propus o metafizică dogmatică și închisă, ci a chemat la o deșteptare spirituală, la o reînnoire în care Tradiția să ocupe locul cuvenit, cel care invită la conversia privirii și la transformarea interioară. “A dorit să fie, pentru timpul nostru, unul dintre interpreții Tradiției primordiale și universale. Alegerile sale metafizice și demersul gîndirii sale simbolice au avut mai întîi o audiență limitată la cîteva grupuri dar ele au deșteptat după moartea sa, survenită la Cairo, un interes care crește neîncetat”, scrie Jean-Pierre Laurant, în Dictionnnaire de la franc-maçonnerie. Despre ecourile gîndirii guenoniene dă seamă și această întîmplare; în urmă cu 15 ani, revista “Connaissance des religions” și-a suspendat apariția; a fost preluată de editura pariziană Dervy, iar primul număr din noua serie a fost “René Guénon. L’Eveilleur, 1886-1951. Amintim cîțiva din autorii studiilor publicate în acel număr: Henri Montaigu, Jean Biès, Françoise Bonardel, Jean Borella, Pierre Feuga, Patrick Geay, Roger Parisot.

Una dintre lucrările lui Rene Guenon deseori citată este cea despre masonerie și companionaj, Etudes sur la Franc-maçonnerie et le Compagnonnage, 2 volume, 1963), în adevăr o carte postumă compusă din texte disparate publicate sub nume propriu, dar mai ales sub pseudonime (Le Sphinxe, Palingenius), în diverse publicații (“Etudes Traditionnelles”, “La Gnose”, “Voile d’Isis”, “Regnabit”). Pornind de la studii, articole și recenzii cu tematică masonică a fost editată recent cartea Francmasonerie și companionaj – Studii și articole, cuvînt înainte de Vasile Zecheru, introducere de Gelu Voican Voiculescu, traducere din limba franceză de Gabriel Avram, București, editura Herald, colecția “Arta regală”, 2016, 368 p. Este o culegere de texte care nu se suprapune peste versiunea franceză, este o reconfigurare aducînd sub ochii cititorului român texte altfel inaccesibile, orînduite în cinci secțiuni: doctrina masonică, polemica în jurul Superiorilor Necunoscuți, inițierea mesteșugărească: companionaj și masonerie, simbolismul masonic, Martinez de Pasqually și Aleșii Cohen.

Textele reunite în acest volum vorbesc despre istoria masoneriei, despre rituri, despre idealurile masoneriei; René Guénon este tributar mai vechii teorii care vedea în masoneria modernă/speculativă o continuare a rozacrucianismului, gnosticismului, a ritualurilor corporațiilor Zidarilor, omițînd uneori alchimia din rîndul celor care au configurat doctrina masonică. Sigur, este de reținut formularea cărturarului francez: “inițierea masonică, ca de altfel orice inițiere, are drept scop obținerea Cunoașterii integrale, care reprezintă Gnoza în adevăratul sens al cuvîntului.” De asemenea sînt de reținut ideile care unora pot să li se pară ușor romantice, dacă nu chiar desuete, cînd e atît de încrezător “că va veni o zi, și nu peste multă vreme, cînd se va stabili un acord definitiv asupra principiilor fundamentale ale Masoneriei și asupra aspectelor esențiale ale doctrinei tradiționale. Atunci, toate ramurile Masoneriei universale vor reveni la adevărata ortodoxie, de care anumite Loji s-au îndepărtat, și toate se vor reuni în sfîrșit, pentru a lucra la înfăptuirea Marii Opere, ceea ce reprezintă împlinirea integrală a Progresului în toate domeniile activității omenești”, scria Guénon în 1910, un text ale cărui ecouri răzbat pînă în anul 2017, cînd speculativii vor serba trei veacuri de lucrare la desăvîrșirea Marii Opere! Unele dintre textele lui Guenon sînt despre rituri, despre curente ale sfîrșitului de veac XVIII, autorul aducînd prețioase informații despre ritul scoțian rectificat, despre Stricta Observanță sau despre Superiorii Necunoscuți.

Una din mai vechile teme reluate în masoneria speculativă este cea a unei posibile filiații cu cea operativă, stăruind și astăzi convingerea că ordinul masonic își legitimează prezența cu atît ami mult cu cît rădăcinile sale coboară în istorie. Pentru René Guénon masoneria este “unica moștenitoare în lumea occidentală actuală”, adică ultima păstrătoare a Tradiției. Peste cîteva decenii, Roger Dachez avea să fie tranșant în chestiunea tranziției de la operativ la speculativ afirmînd că lojile care au apărut în Anglia au fost pur speculative și nimic nu îngăduie a afirma că ele au succedat unor loji operative anterioare. Guenon scrie despre inițierile de breaslă, despre companionaj, boemieni, despre inițierile de meserie, despre mărcile corporative, despre pelerinaje sau despre Martinez de Pasqually și Ordinul Aleșilor Cohen. Antologia Francmasonerie și companionaj completează cu texte mai greu accesibile seria scrierilor lui René Guénon, unul dintre ultimii apărători ai Tradiției, o individualitate inserată într-o epocă frămîntată de căutări, un om care nu a recunoscut altă autoritate decît cea spirituală. Cînd acum nouă decenii René Guénon publica La crise du monde moderne, el încă spera că diagnosticul său va readuce Occidentul modern la Tradiție; nu a ezitat să afirme că substratul viu al unei culturi este de ordin metafizic și că Intelectualitatea transmisă și cultivată de Tradiție nu poate fi confundată cu raționalismul, filosofic sau științific, funciarmente materialist și profan.