30

În toamna anului 2009 apărea primul număr al revistei Trivium, care se voia o încercare de a reaminti unei lumi «desvrăjite» că artele cuvîntului ne pot reapropia de sensurile ascunse, nebănuite, a căror căutare și descoperire vor da sens existenței și vor re-vrăji lumea în care trăim, o lume în care fascinația nevăzutului își păstrează nealterată chemarea, dovedind scepticilor că mai are atîtea de oferit celor dispuși să treacă dincolo de suprafață, de pojghița înșelătoare căutînd profunzimi, comori care nu sînt ascunse, ci doar își așteaptă descoperitorii.

Cei care au avut inițiativa realizării acestei reviste, iată ajunsă la a 30-a apariție, erau animați de credința că omul spiritual, deși asaltat de superficialitate, ignoranță, tehnicism exacerbat, disprețuire a interiorității, a profunzimii și simțirii autentice, va ști să învingă materialitatea și exterioritatea vieții cotidiene, căutînd sensul transcendenței, al metafizicii, al inefabilului, al Cunoașterii prin care nevăzutul se face văzut.

Cu fiecare apariție Trivium încerca să mai facă un pas pe lungul drum al cunoașterii, al înțelegerii, un drum niciodată încheiat, încerca să trezească un apetit și o dorință de cunoaștere, o deschidere constantă către cunoașterea simbolică totdeauna comparabilă cu o revelație. Cine privește în istoria culturii și a civilizației observă cu ușurință că în istorie nu au supraviețuit decît culturile cu o profundă încărcătură spirituală. Spiritualitatea nu trebuie văzută ca un domeniu autonom, separat, exterior altor activități, ea este o aventură interioară, personală pe care o întreprinde fiecare în deplină conștiință și responsabilitate. La nivelul exprimării cotidiene este o inflație de «spiritualitate», o abundență necontrolată și păguboasă în folosirea termenilor de spiritualitate, filosofie, tradiție. De aici pînă la a considera inflația sinonimă cu regresiunea nu este decît un pas, un pas pe care detractorii se grăbesc totdeauna să-l facă. Cu răbdare, Trivium a cultivat un spirit tradițional care a căpătat contur în studiile, articolele și eseurile despre René Guénon, Vasile Lovinescu sau Julius Evola, despre masoneria operativă, numărul de aur, cabală, rozacruce, alchimie, templu, masoneria speculativă, despre toleranța, modestia, armonia, frumusețea, echitatea și setea de adevăr care se regăsesc în ritualuri și în trăirile membrilor confreriei.

În toate lucrurile există o realitate vizibilă și o realitate ascunsă; pentru același adevăr sînt mai multe căi de apropiere, dar adevărul trebuie să devină în noi fructul propriei deveniri; dacă adevărul este deja dat, o uniune a devenirii mele cu devenirea adevărului ar fi cu neputință. Dacă adevărul trebuie lucrat, el nu va fi dezvăluit și revelat în întregime, va trebui descoperit, dezocultat, pătruns în așa fel încît să ne transformăm în noi înșine, adevărul devenind astfel un eveniment al vieții noastre. Ideea unei revelații exhaustive, care nu ascunde nimic este un nonsens; adevărul este total doar în el însuși și nici o revelație nu-i epuizează integralitatea. Nu este nicicum vorba despre a ascunde anumite cunoștințe și înțelesuri care să fie dezvăluite doar unor aleși, nu, este vorba doar despre misterul care pentru cei mai mulți rămîne închis, dar care nu-i descurajează pe cei care aleg calea descoperirii progresive și dificile. Esoterismul lui Platon nu constă într-o învățătură secretă transmisă unor inițiați, ci într-o învățătură rezervată și interioară, al cărei scop nu era comunicarea de cunoștințe interzise, misterioase, ci deșteptarea unui spirit al interiorității, a unei deschideri către metafizică și inefabil. Cunoașterea, Gnoza este egal răspîndită deasupra tuturor, posibilitățile de înțelegere nu sînt egal prezente la toți …