Piatra filosofală

Dacă în textul lui Hermes identifică metoda psihologică, iar în cel al lui Eudoxus metoda magnetică, Israel Regardie consideră că există și un al treilea punct de vedere, anume teoria magică, un domeniu interior care cuprinde unitatea vieții și a conștiinței, acțiune prin care viața interioară este trezită la o activitate reînnoită

Esoterismul, ocultismul, alchimia ocupă un loc considerabil în panoramicul editorial românesc al ultimelor două decenii. La prima vedere s-ar putea spune că este o inflație de literatură alchimică sau despre alchimie; în adevăr, explicația numărului relativ mare de cărți despre alchimie este simplă: decenii de-a rîndul alchimia a fost asimilată unor practici lipsite de orice suport științific, unui discurs înșelător, și din acest motiv nu au apărut cărți subscrise domeniului.

Acum apar deopotrivă traduceri ale marilor tratate alchimice, cît și lucrări despre istoria alchimiei sau interpretări ale practicii alchimice așa cum apare ea descrisă de marii autori. În fapt este un proces de recuperare a unui domeniu, a unei discipline neglijate pe nedrept, condamnată de furia unui fals raționalism, a unui raționalism „fără frontiere”. Mulți contemporani continuă să privească cu detașare și condescendență domenii peste care decenii de totalitarism și înstrăinare au așternut tăcerea. S-au cuibărit prejudecăți greu de dislocat, una dintre acestea fiind înțelegerea rudimentară a alchimiei ca exercițiu de transformare a metalelor, o anecdotă adînc înrădăcinată în mentalul colectiv. În secolul al XX-lea au existat numeroase încercări de a scoate alchimia din limitele în care fusese constrînsă să trăiască, apreciindu-i-se deschiderile spirituale, subliniindu-se cu convingere că alchimia lucrează pe un alt plan decît știința empirică, că principalele ei strădanii sînt îndreptate spre descoperirea stării superioare a lucrurilor umane. Unul dintre autorii care au schimbat percepția asupra alchimiei a fost ilustrul cărturar C.G. Jung, prin cartea sa Psihologie și alchimie, prin comentariile la traducerile făcute de prietenul său Richard Wilhelm. Alături de Jung au fost numeroși alți autori care au încercat să redea alchimiei dacă nu gloria de altădată, cel puțin statutul de altădată, acel de cale de mijloc. Unul dintre acești autori a fost Israel Regardie (1907-1985); recent, una dintre cărțile sale a fost tradusă în limba română: Piatra filosofală, București, Editura Herald, colecția „Quinta essentia”, traducere din limba franceză de Gabriela Nica și Marius Cristian Ene, 2017, 288 p.

De la bun început, Israel Regardie așază alchimia în rîndul a ceea ce anticii numeau lucrări divine, al căror scop era dezvoltarea conștiinței, scoaterea omului din starea de conflict, confuzie, limitare, suferință și nesiguranță: „La fel ca metodele psihologice moderne, formulele alchimice aveau drept obiectiv crearea unui om deplin, a întregului. Alchimia nu se mulțumește să conceapă un individ ai cărui constituienți ai conștiinței sînt unificați; ea pune în operă nevoia de desăvîrșire specifică tuturor metodelor oculte sau magice, merge cu un pas mai departe. Ea aspiră la dezvoltarea unui om liber si unificat, care este și iluminat. TractatusAureus afirmă: «O, fiul meu, toată înțelepciunea lumii este cuprinsă în această Înțelepciune ascunsă a mea». Asta îi conferă alchimiei acea atracție specifică de care s-a bucurat întotdeauna în Occident, indiferent dacă termenii săi au fost sau nu au fost înțeleși în mod clar și logic.” De aceea în toate tratatele alchimice este folosită frecvent denumirea de Aur, la fel cum Piatra Filosofală desemnează conștiința, după spusele lui Hermes din Tratatul de Aur: „În caverna metalelor este ascunsă o Piatră venerabilă, de o culoare splendidă, o minte sublimă și o mare deschisă.”

Tratatul lui Hermes i se pare lui Israel Regardie potrivit pentru o interpretare psihologică, oferind un material interesant și semnificativ, insistînd asupra naturii religioase sau spirituale a textelor alchimice, arătînd că învățăcelul este invitat astfel să caute un punct de vedere mai înalt și mai nobil. Israel Regardie atrage atenția asupra interpretării simbolurilor care, fiind universale și de natură generică pot semăna între ele, nu dau adevărata măsură a profunzimii înțelesurilor. Focul este simbol al intelectului, dar la Freud este și simbol de natură sexuală, focul ca simbol masculin, cuptorul ca simbol feminin. La C.G. Jung „încălzirea” este legată de înălțarea conștiinței, de locuința spiritului, pe urmele sale Israel Regardie scriind că „această inversare produsă de viața spirituală, restaurare a sinelui ca urmare a unor încercări continue și persistente de a dizolva alcătuirea și bazele sufletului, reprezintă lucrul pe care alchimiștii speră să îl obțină și chiar pretind că, mai mult decît atît, l-au obținut deja. Corpul interior perfecționat și restituit în mod spontan sieși, prin propria putere dinamică inerentă, strălucește și scînteiază în exterior ca o lumină interioară asemănătoare cu un diamant.” Alchimia nu este nicidecum simplul proces coacere și amestecare a metalelor, este încercarea de a configura un corp glorificat cu un spirit purificat și un suflet ridicat la înălțimea unui regat spiritual. Este un procedeu în care Mercur reconciliază focul ceresc al Sulfului și natura formativă pămîntească a Sării în încercarea de a elibera elixirul vieții care se află în interiorul omului.

Tratatul lui Eudoxus descrie cele șase chei care deschid cea mai secretă Filosofie; sînt chei care deschid temnițe întunecate ale sulfului, componența Pietrei, chei prin care se începe separarea elementelor, fermentarea și multiplicarea Pietrei care se formează prin conjuncția Sulfului cu Mercurul, folosind drept bază de acțiune Sarea. Prin transmiterea unei vitalități sporite, conștiința suferă o eclipsă și înlesnește exprimarea „conștiinței secundare sau a nucleului divin al inconștientului”. Eudoxus identifică epocile nebuloase și întunecate cu Inconștientul colectiv, în sens larg, cuprinzător: „Nu este numai tărîmul psihic al instinctelor, ci și al lumii arhetipale a celor mai înalte facultăți de discriminare, intuiție, înțelepciune spirituală și inspirație. Pentru că instinctele nu sînt altceva decît reflecția celor mai înalte părți spirituale ale naturii divine.” Dacă în textul lui Hermes identifică metoda psihologică, iar în cel al lui Eudoxus metoda magnetică, Israel Regardie consideră că există și un al treilea punct de vedere, anume teoria magică, un domeniu interior care cuprinde unitatea vieții și a conștiinței, acțiune prin care viața interioară este trezită la o activitate reînnoită: „întreaga acțiune a acestui tip de ritual dramatic de inițiere face ca sufletul să se regăsească pe sine în vîltoarea unei ascensiuni spre înalt, iar în timpul acestei ascensiuni mistice să primească un influx de Lumină.” Israel Regardie amintește un ritual de inițiere a neofitului, un sistem magic practicat de Ordinul Zorilor Aurii, insistînd pe opera de transmutare în gradele de zelator, theoricus, practicus, philosophus, toate desemnînd „ o experiență de cea mai mare însemnătate, un scop care marchează o realizare, dobîndirea unei evoluții diferite. Totuși, este o experiență inefabilă care nu poate fi definită, nici în licăririle sale cele mai neînsemnate, nici în părțile sale cele mai avansate.” E o experiență care reprezintă o realizare marcantă, care, după cum spunea C.G. Jung, eliberează personalitatea interioară de complicațiile emoționale și imaginare. Israel Regardie identifică această teorie magică în scrierile lui Thomas Vaughan, cu precădere în Coelum Terrae, o carte influențată de idei cabalistice, din care una este reluată în mai multe rînduri: „clădirea Templului care se află aici jos este construită după cea a Templului care se află sus”, iar acest principiu se aplică și ființei umane, alchimia fiind un proces de extragere a seminței spiritului din corpul grosier în care a fost ținută prizonieră.

Modernitatea materialistă s-a dedat unei experiențe hazardate încercînd să elimine din cîmpul trăirii spiritualitatea sau considerînd-o un domeniu autonom; spiritualitatea este o aventură interioară, personală în care Tradiția ocupă locul central. Interesul pentru gîndirea și practicile tradiționale este departe de a fi unanim împărtășit, dar nu trebuie să stînească neliniști nici să fie confundat cu revenirea iraționalului. Este un semn al unor căutări ale omului modern, al diversității vieții spirituale care se hranește din jocul permanent între exoteric și esoteric.