În tăcerea lor, decorînd propria coloană, ucenicii degajă o expresie care este deopotrivă una a concentrării, a preocupării, a întrebărilor fără răspuns, a neînțelegerii.
Secund Supraveghetor din trecut, Pascal Dumesnil propune un ghid care nu are ca scop să-l înlocuiască pe Secundul Supraveghetor, care pentru ucenic rămîne singurul transmițător al cunoașterii masonice, ci să amintească învățătura completă care trebuie să însoțească pașii ucenicului. Este ceea ce și-a propus Pascal Dumesnil în recenta sa carte Le guide maçonnique de l’apprenti. Guide pratique et manuel d’instruction, Editions Maison de Vie, Paris, 2017, 224 p.
Nu de puține ori, înaintea ultimului vot, profanul este adus în lojă sub bandou și pus să răspundă unor întrebări, unele privind mobilul care l-a condus la poarta templului. Nu toți profanii vin către masonerie din aceleași motive; unii vin pentru a lărgi cercul cunoscuților, alții pentru a compensa o lipsă, un eșec sau pur și simplu pentru o schimbare în viața socială, or pentru asta sînt cluburi și asociații. Masoneria trebuie să trezească interesul pentru cercetare, pentru avansarea pe calea construcției personale. Metoda nu este simplă, ea este o succesiune de rupturi, de certitudini care devin îndoieli, care generează noi certitudini. Proiectul masonic este unul al ameliorării umanității prin ameliorarea sinelui, metoda fiind cea a urmării căii ritualurilor și simbolurilor, calea inițiatică fiind una a căutarii sensului, care-și găsește împlinirea în dorința de a progresa și de a înțelege. „Inițierea nu este o cale pentru a obține mîntuirea sufletului, ca în religii, nici o cale de reflecție filosofică. Inițierea masonică nu are vocația de a ne face să scăpăm de angoasa morții, ci de a trăi viața înainte de a muri. Aceasta nu este o asigurare nici asupra vieții, nici asupra morții. Inițierea masonică urmărește redeșteptarea masonului pentru ca el să devină el însuși și să acționeze pentru a găsi ceea ce caută cu adevărat, în respectul jurămintelor prestate”, afirmă Pascal Dumesnil.
René Guénon a fost printre puținii care au contribuit la renașterea tradiției și inițierii în secolul al XX-lea, definind inițierea ca receptare a unei influențe spirituale, ceea ce înseamnă mai mult decît apropierea intelectuală sau filosofică, inițierea fiind un angajament personal, o descoperire progresivă a sinelui, o lentă maturație spirituală. Metoda, deși în masonerie pare un termen ușor impropriu, este una a transmiterii tradiției, a analogiei, a cunoașterii prin simboluri, altfel fiind imposibilă o metodă oficială pentru transmiterea învățăturii. În opinia lui Pascal Dumesnil unui ucenic îi sînt necesare cinci calități: angajament și perseverență, lucru asupra sinelui, tăcere și ascultare, studiu și reflecție personală, fraternitate. Autorul insistă asupra rolului determinat pe care îl are Secundul Supraveghetor în instrucția ucenicului, în alegerea temelor de discuții în comitetul ucenicilor, face propuneri pentru planșe susținute de ucenici, prezintă simbolurile indispensabile înțelegerii învățăturii primului grad. La capătul dobîndirii învățăturii gradului, ucenicul îndeplinește condițiile trecerii la gradul de companion, iar munca Secundului Supraveghetor se încheie pentru ucenic. Pe tot parcursul, Secundul Supraveghetor nu a fost nici maestru nici profesor, ci doar o călăuză care a însoțit pașii ucenicului.
Taguri: Maison de Vie, masonerie, Pascal Dumesnil, ucenic