După cîteva decenii în care opera lui C.G. Jung a fost cunoscută în România doar în cercuri restrînse, limitate la specialiști sau pasionați de psihanaliză, în ultimii ani, datorită preocupării constante a două edituri bucureștene, Nemira și Trei, a fost editată aproape în întregime opera psihiatrului elvețian, inclusiv de acum celebra Carte Roșie, dar în același timp au apărut nemeroase studii despre opera lui C.G. Jung și cărți aparținînd școlii jungiene avînd ca autori discipoli sau colaboratori ai săi, ca și autori care se revendică din moștenirea jungiană.
C.G. Jung și-a rînduit publicarea operei psihanalitice, optînd pentru publicarea separată a Cărții Roșii și a volumului Analiza viselor. Cartea Roșie a apărut mult timp după moartea autorului, și probabil este printre singurele cărți editate în condiții identice în toate limbile în care în care a fost tradusă, reproducînd textul tradus și varianta scrisă de C.G. Jung. Au apărut cărți scrise de Etienne Perrot, Marie-Louise von Franz, Edward Edinger, Lavinia Bârlogeanu, Robert Moss. Autorii amintiți ilustrează, unii cu două sau trei titluri traduse în limba română, colectia „Philemon”, coordonată de Lavinia Bârlogeanu, care apare la Editura Nemira. Una dintre recentele apariții poartă semnătura lui Toni (Antonia Anna) Wolff: Studii despre psihologia lui C.G. Jung, traducere din limba germană de Liliana Dumitriu, supervizare si revizuire traducere de Anca Bodogae, studiu introductiv de Lavinia Bârlogeanu, București, Editura Nemira, 2017, 360 p.
Toni Wolff, la început pacientă, a devenit repede cea mai apropiată colaboratoare și confidentă a lui Jung; să amintim că în anii cînd psihiatrul elvețian lucra la Cartea Roșie, Toni Wolff era singura persoană care cunoștea frămîntările lui Jung și care citea textul scris de acesta. L-a impresionat pe Jung prin sensibilitatea și profunzimea ei intelectuală, psihiatrul lăsîndu-se inspirat de cea numită „misterioasa călugăriță”, ea fiind cea care l-a ajutat pe Jung să-și redobîndească echilibrul și sănătatea într-o perioadă în care lumea sa interioară era profund tulburată. Toni Wolff l-a însoțit în cea mai importantă perioadă a vieții lui, dedicată „imaginilor interioare”, despre care Jung spunea: „Întreaga mea viață a constat din reevaluarea a ceea ce se eliberase din inconștient atunci și care mă inundase precum un pîrîu misterios, amenințînd să mă distrugă.” Deși membrii familiei lui Jung ajunseseră aproape să o urască pe Toni pentru timpul pe care îl petrecea cu Jung și pentru apropierea de acesta, au recunoscut totuși rolul său binefăcător în viața și opera lui Jung. Emma Jung, soția psihiatrului, o disprețuia pe Toni nu pentru relația sexuală a acesteia cu Jung, ci pentru asemănarea minții lor! Deși lipsa de aderență a lui Toni Wolff la alchimie a lăsat loc unei noi colaboratoare, Marie-Louise von Franz, „Toni și-a păstrat locul ei spiritual nealterat în viața și în opera lui Jung, iar al doilea turn de la Bollingen, care o reprezintă pe ea, stă mărturie în piatră a acestei realități”, scrie Lavinia Bârlogeanu în studiul introductiv. Poate dintr-o „datorie” față de familie, Sonu Shamdasani, editorul Cărții Roșii, nu a amintit nimic despre prezența lui Toni în cartea lui Jung, deși fără ea tot materialul brut l-ar fi înghițit pe Jung, pentru că împreună au sondat inconștientul și au dat contur procesului vizionar al autorului. De altfel, în prefața scrisă în 1958 la cartea lui Toni Wolff, C.G. Jung avea să afirme fără echivoc: „autoarea acestor studii a fost alături de mine și de munca mea timp de patruzeci de ani, ca prietenă și colaboratoare…A participat la toate fazele de dezvoltare a psihologiei analitice și îi revine meritul de a fi introdus termenul de «Psihologie Complexă»…Datorită unei excepționale inteligențe naturale, însoțite de o sensibilitate psihologică într-adevăr genială, autoarea a recunoscut deja de timpuriu vastitatea ieșită din comun a problemei psihoterapeutice și i s-a dedicat cu o deosebită sîrguință”.
Secțiunea cea mai consistentă a volumului lui Toni Wolff o constituie Introducerea în Psihologia Complexă, demers care înseamnă prezentarea metodologiei, structurii, conceptului psihologic de energie, importanței culturale a Psihologiei Complexe. Știință a evenimentelor psihice, psihologia a evoluat poate neașteptat de mult în veacul al XX-lea, mai cu seamă după ce a devenit evidentă corelația dintre conștiință și inconștient, cele două laturi ale psihicului care, dincolo de deosebirile de structură, funcție și forma de exprimare, formînd un continuum eterogen. În prezentarea sistematică a celor mai importante concepte ale Psihologiei Complexe, Toni Wolff propune următoarea schemă: psihologia și structura conștiinței; psihologia și fenomenologia inconștientului; procesul de individuație; conceptul psihologic de energie. Sigur, la o privire superficială, cele inițiate de Jung și continuate de discipolii săi, printre ei și Toni Wolff, par abstracte pentru cunoașterea psihicului omenesc, dar aceasta îmi amintește o afirmație a lui Jung despre importanța psihologiei: „Eu însă nu mă adresez unor națiuni, ci doar unor oameni individuali, puțini la număr, pentru care este de la sine înțeles că realizările noastre în cultură nu cad din cer, ci în primul rînd, ele sînt produse de noi, de individualitățile umane.” Dacă un lucru nu reușește, continua Jung, atunci este nevoie ca omul să cunoască și să înțeleagă cele mai speciale și intime baze ale ființei sale subiective, pentru a-și așeza temelia pe faptele eterne ale sufletului omenesc. Psihologia Complexă nu este nici filosofie, nici religie, susține Toni Wolff, dar caută să îl învețe pe om că pentru spirit concepția despre lume este indispensabilă și că viața nu poate fi trăită decît cu sens, îl învață că realitatea psihică este un paradox, îi arată omului că esența sa ține de natură și spirit, de individual și general, de prezent, trecut și viitor.
Practica de analist psihologic i-a permis lui Toni Wolff să concentreze în studiile sale cîteva gînduri despre procesul de individuație a femeii, să facă observații pe marginea formelor structurale ale psihicului feminin, într-o constantă și binevenită raportare la reprezentarea corporalității și a femei de-a lungul epocilor istorice. Toni Wolff analizează și concepția Birericii, cu precădere cea catolică, despre femeie și sexualitate, subliniind deschiderea și noutatea pe care le aduc Renașterea și Reforma, amîndouă conlucrînd ca energia psihică să se întoarcă de la cer spre pămînt. Toni Wolff face subtile nuanțări despre psihicul masculin și cel feminin, subliniind în cazul primului preponderența spirituală, iar în cazul femeii condiționarea de psihic a unei naturi mai unitare „deoarece spiritul și sexualitatea sînt accentuate psihic în cazul ei. Conștiința ei este astfel mai cuprinzătoare, dar și mai nedefinită. Psihicul ei încearcă să se exprime în forme de viață care corespund formei structurale feminine și epocii culturale respective.”
Un eseu cu o plăcută tentă poetică este „Simbolica tantrică la Goethe”, despre ipostaze tainice, pornind de la un vis al poetului de la începutul șederii și trăirii în Italia, din 1786. Este un vis despre o călătorie pe mare, într-o barcă, pînă pe o insulă cu vegetație bogată, populată de frumoși fazani; negociază cu locuitorii și pornește spre țărm cu barca încărcată de frumoase păsări cu un penaj viu colorat. „Trebuie să existe o analogie cu restul vieții și destinelor noastre”, își încheie Goethe relatarea visului. Poate că acest vis este despre creația artistică, despre crezul creatorului; Goethe spunea că „doctrina artistului adevărat luminează spiritul”, menirea artistului fiind aceea de a exprima sensul ascuns al tuturor manifestărilor și evenimentelor, atît al celor exterioare, cît și al celor interioare. „Mi se pare că în nici un alt domeniu nu sînt formă și conținut atît de inseparabil unite, nu sînt interior și exterior, suflet și corp atît de indisolubil una ca în artă”, scria Toni Wolff, care a găsit cheia potrivită pentru Goethe în versurile „Stă imboldu-n piept, firește;/ Formei, mintea i-i izvor.” Pentru Goethe poezia eliberează de apăsătoarele poveri pămîntești și se arată ca o evanghelie lumească, în care forma este esențială. „În inima poetului, Sinele se reproduce așadar fără încetare, la fel cum lumea e reprodusă într-o răsfrîngere mai curată. Spiritul poetului e asemenea unei conștiințe înalte, care oglindește lumea în exterior și în interior”, afirmă Toni Wolff regăsind în poezia lui Goethe ecourile stării desăvîrșite, a iluminării supreme, a desprinderii totale din credința budhistă.
Cartea Antoniei Wolff este o incursiune în ceea ce ține de luminile și umbrele psihicului uman, avîndu-l drept călăuză pe C.G. Jung. Toni Wolff i-a fost alături în întîlnirea cu Philemon, l-a însoțit într-o realitate psihologică despre care alții au aflat cîteva decenii după, i-a dus gîndurile și intuițiile mai departe.
Taguri: C.G. Jung, nemira, Philemon, Psihologia Complexă, Toni Wolff