Alchimie, simbolism, plenitudine

În celebra sa lucrare Psihologie și alchimie, C.G. Jung deschide noi cîmpuri de cercetare apropiind alchimia de psihologie, fără a vedea în aceasta o deschidere teoretică, ci o paralelă remarcabilă între materialul pe care lucra, psihicul, și materia alchimică.

După anul 1930 alchimia a devenit o preocupare constantă a ilustrului psihiatru elvețian, colaboratori ai săi oferindu-și sprijinul pentru traducerea unor texte din greacă și latină. Unul dintre acești colaboratori, devenit el însuși nume remarcabil în teoria psihologică și practica psihiatrică, este Marie-Louise von Franz. Necunoscută pînă acum cîțiva ani în România, decît unui restrîns grup de specialiști și cunoscători, Marie-Louise este prezentă tot mai des prin traducerile cărților sale, misiune pe care au asumat-o Editurile Herald și Nemira. Dimensiuni arhetipale ale psihicului, o carte despre analiză, despre omul modern și aventura vieții care poate fi găsită numai pe tărîmul interior al inconștientului; Psihic și materie, unde în douăsprezece capitole discută despre timp, sincronicitate, ideea alchimică a macrocosmosului și microcosmosului; Psihoterapie. Experiența unui practician jungian, adună prelegeri care explorează aspecte ale psihoterapiei jungiene; Visele și moartea. Ce ne spun visele muribunzilor, unde explorează universul oniric al omului și legăturile visului cu lumile vizibile și invizibile; Problema Puer Aeternus este o carte despre bărbatul identificat cu arheripul puer aeternus, cel ancorat în psihologia adolescentină, copilul etern fiind una dintre cele mai grave dificultăți ale psihicului contemporan; Pisica. O poveste despre răscumpărarea femininului pornește de la un basm românesc, Pisica, despre o prințesă care se transformă în pisică, trup în care va rămîne pînă cînd un fiu de împarat îi va tăia capul; o poveste despre răscumpărarea femininului, de ce pisica? C.G. Jung i-a prețuit Mariei-Louise von Franz dăruirea pentru terapie, dar și pentru alchimie, suprema dovadă de încredere fiind includerea în volumul al XIV/3, din Opere complete, a traducerii și comentariilor asistentei sale la Aurora consurgens, un tratat alchimic atribuit lui Toma de Aquino. De curînd a apărut traducerea unei noi cărți de Marie-Louise von Franz: Alchimia. Introducere în simbolism și psihologie, București, Editura Nemira, traducere din limba engleză de Anca Bodogae, colecția „Philemon”, coordonator Lavinia Bârlogeanu, 2017, 300 p.

De la primele fraze ale cărții, Marie-Louise von Franz este tranșantă știind că alchimia nu a atras niciodată un public numeros din cauza dificultăților acestei discipline: „alchimia în sine este extrem de tenebroasă și complexă, iar textele sînt foarte dificile, astfel că e necesară o bază largă de cunoștințe speciale, pentru a pătrunde în acest domeniu.” În cartea sa, constituită din nouă prelegeri, Marie-Louise von Franz a ales nu un text, ci mai multe texte, alocînd cîte trei prelegeri alchimiei din vechea Grecie, din lumea arabă, din lumea europeană modernă, fiecare prelegere fiind urmată de întrebări, observații și răspunsuri. Probabil una din temele cel mai greu de acceptat de moderni și contemporani provine din „abordarea” tendențioasă și unilaterală a alchimiștilor, „șarlatani” care pretindeau că transmută, popular preschimbă, plumbul în aur. De aceea referința constantă a alchimiștilor la materie, primamateria, trebuie dusă mai departe decît sensul primar, lipsit de spiritualitate. Redînd și interpretînd ample pasaje din Olimpiodor sau Zosimos, nume ilustre ale alchimiei grecești, Marie- Louise von Franz vorbește despre plumb, despre piatra aurie, despre modelare, cu trimiteri la psihologie și îndemnul ca omul să se întoarcă la ființa originară din el, aici fiind o trimitere la mitul lui Adam și la căderea sa care trebuie urmată de revenirea la ceea ce a fost înainte de izgonirea în lume, la „recrearea lui Adam în tărîmul celest, a acelui Adam căzut, care trăiește ca o scînteie de lumină în fiecare ființă umană.”

Un text asupra căruia insistă Marie-Louise von Franz este Aurora consurgens, o rafinată proză poetică îmbinînd strălucit tradiţia alchimică şi tradiţia sapienţială. Aurora cucereşte prin spiritualitate şi prin frumuseţea textului literar, prin tonul bine orchestrat al celebrării imnice, prin folosirea alegoriei unde alternează pasaje scripturare şi extrase din opere alchimice. Studiind textele alchimice latineşti timpurii, C.G. Jung vorbea despre o atitudine în care alchimistul, căutînd secretul divin al materiei, şi-a proiectat propriul inconştient în esenţa, necunoscută lui, a substanţei. Autorul acestui tratat unic prezintă o trăire religioasă, o experienţă nemijlocită a inconştientului, în termeni psihologici. Bernard Gorceix urmărind revelaţia biblică şi ştiinţa alchimică afirmă că atît creştinul cît și alchimistul au același maestru, mai curînd maestră – Înțelepciunea, iar itinerariul lor este comparabil, asemănător, sapienţial şi alchimic, sau cum afirmă autorul tratatului: „Drumurile ei (ale Înţelepciunii, n.n.) sînt lucrări frumoase şi demne de laudă, deloc de dispreţ sau urîte, iar cărările ei sînt măsurate şi deloc grăbite, ci legate de perseverenţa muncii de durată. Ea este un pom al vieţii pentru toţi care o cuprind şi o lumină care nu se stinge niciodată.”

Aurora consurgens, tratatul sfîntului Toma de Aquino, stă sub semnul înţelepciunii vîntului austral, aluzie la spusa evanghelistului Matei: „Regina de la miazăzi se va scula la judecată”, Sapientia Dei, în care psihologii identifică inconştientul colectiv, iar în aşezarea sub semnul Înţelepciunii, Marie-Louise von Franz vede „descrierea unei întîlniri numinoase cu anima, a cărei pătrundere în sfera conştiinţei sale autorul încearcă să o controleze.”  Sapientia cheamă oamenii la ea promiţînd bogăţii mai preţioase ca argintul şi aurul. Unul dintre capitole este despre înţelepciune: „Dacă acum vă delectaţi, aşadar, cu tronul şi sceptrul regal, atunci iubiţi lumina ştiinţei ca să stăpîniţi etern, şi cercetaţi-o toţi cei care vă evidenţiaţi în ştiinţa naturii: căci pentru voi investighează înţeleptul toată cunoaşterea celor din  vechime şi el îşi va petrece timpul la profeţi şi va pătrunde cu tine în capcanele parabolelor, va cerceta ceea ce este ascuns în vorbele înţelepte şi va zăbovi la pasajele obscure ale parabolelor.” Se subliniază ideea că esenţa Sapientiei Dei poate fi circumscrisă printr-o amplificare simbolică care trebuie dezvăluită tuturor, „căci este o comoară inepuizabilă”; dar aici este vorba şi de alchimia văzută ca „împărăţia cerurilor” sau „comoara ascunsă din cîmp”, avînd astfel forţă mîntuitoare sau eliberatoare, un leac dătător de vedere, de înţelegere. Textul aparent confuz al Aurorei „are un sens logic şi dă naştere, prin suita imagistică subtilă, unei imagini specifice, dar efectiv perceptibile a acelei Sapientia Dei drept impuls originar spre cunoaşterea secretului alchimic, deci a inconştientului”, afirmă M.-L. Von Franz. Tratatul Aurora consurgens nu este o scriere originală, autorul fiind mai puţin atras de o posibilă confruntare între alchimie şi creştinism , fiind mai atras de succesiunea de imagini, de embleme, totul într-o scriere de mare expresivitate şi frumuseţe; poate că este un text care nu se adresează strict nici creştinului nici alchimistului, ci se adresează celui care dincolo de literă întrezăreşte spiritul unei căutări, a unei dorinţe de realizare spirituală în care alchimia şi creştinismul contribuie deopotrivă într-o uniune mistică, într-un „mysterium coniunctionis”. Cititorul este deopotrivă fascinat de frumuseţea textului biblic, dar şi de  incursiunile în scrierile alchimice, deşi în economia textului ele nu sînt prezente în proporţii egale, referinţele scripturare fiind mai bogate, ceea ce ne îndeamnă să credem că autorul era teolog! Aurora consurgens este un text care marchează un moment important în istoria alchimiei, în zorii alchimiei europene, o sumă de teme şi structuri meditative; alchimia aducea o reflecţie coerentă şi originală asupra lumii şi istoriei sale. Alchimia elenistică propovăduia ceea ce avea să analizeze Mircea Eliade: „funcţia iniţiatică a suferinţei”, iar creştinismul avea să fie, mai mult decît orice altă religie, locul în care sacrificiul era singurul mjloc de a domina spectrul morţii. Celebrînd căsătoria contrariilor şi „misterul împreunării contrariilor” alchimia totdeauna a vorbit de un pămînt nou, de un corp nou care şterge angoasele timpului, coruperea, boala. Dacă Toma de Aquino este autorul tratatului Aurora consurgens, atunci a vrut să arate că Summa alchimică este pandantul celebrei Summa theologiae!

Marie-Louise von Franz vede finalitatea secretă a alchimiei în transformarea personalității și în atingerea plenitudinii, nu în transmutarea plumbului în aurul vulgar! Un filosof francez, Jean Bies, spunea că Jung a salvat tezaurul alchimic de la înmormîntare. Cîtă dreptate avea!