Este un fapt binecunoscut că apropierea lui C.G. Jung de esența alchimiei s-a produs în 1928 după ce prietenul lui, Richard Willhelm, i-a trimis traducerea în germană a tratatului de alchimie chinezească Secretul Florii de Aur.
Cu doi ani mai devreme avusese un vis premonitoriu, era în Tirolul de sud, în timpul unui război, în plin secol XVII. De ce XVII? Pentru că fusese veacul de aur al alchimiei moderne. Dar la acea vreme, lui Jung alchimia i se părea ceva „colateral și grotesc”, pentru ca după lectura cărții lui Herbert Silberer despre mistică și simbolistica ei să afirme că „textele alchimice tîrzii sînt fantastice și baroce; numai dacă știi deja să le interpretezi recunoști că și în ele zac multe elemente valoroase”. După ce a citit Secretul Florii de Aur, C.G. Jung marturisește în Amintiri, vise, reflecții că „Atunci s-a născut în mine dorința de a-i studia pe alchimiști”. A cerut unui librar din Munchen să-i trimită cărți de alchimie; a primit o culegere voluminoasă în două volume: Artis Auriferae Volumina Duo (1593), ale cărei ilustrații i se păreau o „absurditate”, așa încît lucrarea a rămas doi ani necitită, pîna cînd „lectura a devenit fascinantă și incitantă. E adevărat că textul continua să mi se pară un nonsens evident, dar adesea dădeam peste fragmente care îmi păreau semnificative și ocazional găseam chiar anumite fraze pe care credeam că le înțeleg. În cele din urmă am recunoscut că era vorba de simboluri, care-mi erau cunoștințe vechi.” Tot mai captivat și tot mai adîncit în citirea vechilor texte alchimice, C.G. Jung deslușește înțelesul visului în care era prizonier în secolul al XVII-lea: „Da, asta este! Iată-mă deci condamnat să studiez întreaga alchimie de la începuturile ei!” Cu timpul, expresii și locuțiuni precum solve et coagula, lapis, unum vas, prima materia, ciudate la început, i-au devenit familiare; a adunat, notat și înțeles mii de cuvinte legate de operațiunile alchimice, iar această apropiere de alchimia clasică l-a absorbit mai mult de un deceniu. „Foarte curînd am constatat că psihologia analitică și alchimia concordau într-un mod ciudat. Experiențele prin care trecuseră alchimiștii erau experiențele mele, iar lumea lor era într-un anume sens lumea mea.” Studiile și preocupările lui C.G. Jung în domeniul alchimiei au prins contur în cărțile sale Psihologie și alchimie și Mysterium Coniunctionis, adică volumele 12 și 14/1, 2, 3 din Opere complete, a căror versiune în limba română apare la Editura Trei. De curînd a apărut volumul 13, Studii despre reprezentările alchimice, traducere din germană de Daniela Ștefănescu, 2017, 478 p.
Volumul recent apărut cuprinde cinci studii despre autori și teme asupra cărora Jung a insistat în multe studii care se găsesc în alte volume ale monumentalei sale opere. Comentariu la „Secretul Florii de Aur” a fost scris la îndemnul prietenului său Richard Wilhelm de a citi traducerea opuscului chinez de alchimie, apoi de a face un comentariu pe marginea acestuia. Secretul Florii de Aur este un text fundamental al misticii daoiste și nu întîmplător începe cu cîteva rînduri care amintesc de Dao De Jing: „Ceea ce există prin sine este numit Dao. Dao nu are nici nume, nici chip. El este esența umană, este spiritul originar.” Marele Unu este cel dincolo de care nu există nimic, iar Floarea de Aur este lumina, este adevărata energie a Marelui Unu transcendent. Floarea de Aur este Elixirul Vieții, iar calea către acest Elixir trece prin mai multe stări, adevărata esență umană (logosul unit cu vitalitatea) se desface în anima și animus: „Animus-ul este inima divină. Este de aceeași natură cu lumina, este puterea luminii și purității. Este ceea ce am primit de la marele vid, ceea ce este identic ca formă cu începutul. Anima ține de esența întunericului. Este energia greului și a confuzului. Este legată de inima trupească, de carne. Animus-ul iubește viața. Anima caută moartea.” Discipolul trebuie să înțeleagă cum să distileze anima întunecată și să o transforme în lumină pură; spiritul originar nu se va lăsa condus de spiritul conștient către lăcomie, prostie, sau dorință, pentru că astfel își va pierde natura și se va diminua puterea și înțelepciunea adevăratei esențe umane. Discipolul care vrea să rețină spiritul originar trebuie să subjuge spiritul observator; prin scufundarea spiritului originar în plexul solar energia acestuia se intersectează cu spiritul și se cristalizează. „Cu vremea, se arată în cartea Secretul Florii de Aur, spiritul originar se transformă în reședință a vieții, în energie adevărată. Acum trebuie aplicată metoda de întoarcere a roții, pentru a distila energia încît să se transforme în Elixir. Cînd Elixirul Vieții este desăvîrșit, embrionul sfînt se poate forma; atunci munca trebuie îndreptată către hrănire și încălzire a embrionului spiritual. Cînd spiritul conștient a fost convertit în spirit originar, o infinită capacitate de transformare a fost atinsă și, pornind de la ciclul nașterilor, acesta a fost adus la poarta a șasea, la geniul de aur.” Acesta esțe țelul muncii de concentrare și a metodei de înnobilare.
Zosimos din Panopolis a fost un important alchimist și gnostic din secolul al III-lea, ale cărui viziuni continuă să suscite comentarii și interpretări, dar și multe nedumeriri. Viziunile lui Zosimos este un text în care C.G. Jung relatează visul lui Zosimos, pe care îl interpretează în cheie psihologică. În viziunea sa sau în succesiunea de viziuni, Zosimos ridică un templu dintr-o singură piatră, care nu are nici început, nici sfîrșit, este rotund; înăuntrul său conține un izvor de apă pură și lumina cea mai strălucitoare; cu sabia va căuta intrarea, o prăpastie păzită de un dragon. Zosimos trebuie să ucidă dragonul, din oase și piele va face treapta pe care va păși în templu unde va găsi lucrul căutat, preotul, omul de cupru, pe care în scurt timp nu-l mai vede ca omul de cupru căci s-a transformat în omul de argint, care va deveni omul de aur. Pentru Jung alegoria din viziunea lui Zosimos nu este o simplă povestire didactică, ci expresia unei trăiri reale și dezvăluie natura proceselor psihice din fundal, care însoțesc operațiile alchimice, aici elementul fundamental fiind apa, aqua permanens, care are forță de prefacere, care transformă nigredo în albedo. Viziunea lui Zosimos este locul în care Jung identifică surse mitologice, gnostice, prilej pentru a face comentarii despre motivul jupuirii, despre simbolismul kraterului, despre mitul lui Osiris, despre apă și spirit, despre templu ca monolit. „Întrucît în alchimie este vorba despre un mister de natură spirituală și totodată fizică, nu e nimic surprinzator cînd ZOSIMOS află «compoziția apelor» printr-o revelație onirică. Somnul lui este un somn de incubație, visul lui un «somnium a deo missum» (trimis de Dumnezeu). Lumea mistică a alchimiei este, făcînd abstracție de aspectul istoric, o problemă psihologică. Este vorba aici, din cîte se pare, despre simbolistica (proiectată) concretizată a procesului de individuație. Acest proces mai produce și astăzi simboluri care au relația cea mai apropiată cu alchimia”, susține C.G. Jung.
Paracelsus a fost una dintre strălucitele personalități ale Renașterii, cu preocupări remarcabile în medicină, științele naturii, filosofie, alchimie. În Paracelsus ca fenomen spiritual, C.G. Jung caută să surprindă vastitatea cunoștințelor lui Paracelsus, dar și natura sa conflictuală, subliniind însă că fără tensiunea contrariilor nu ar exista energie. Pentru Paracelsus, Biserica a fost o mamă, dar credea deopotrivă în Mater Natura, una din temele gîndirii sale fiind autonomia experienței naturii față de autoritatea tradiției. „Acesta este desigur spiritul Renașterii, cel de a plasa alături de divinitate, la loc vizibil, omul în forța sa, în puterea sa de judecată și în frumusețea sa. Deus și homo într-un nou sens-și ce mai sens!”, scrie C.G. Jung. Alchimia a continut din vremuri cele mai vechi o teorie arcană; reprezentările păgîne nu au dispărut odată cu instaurarea creștinismului în timpul lui Constantin, ci s-au păstrat în filosofia alchimică, a cărei figură principală era Hermes, adică Mercur. Una din liniile directoare ale alchimiei și gîndirii paracelsice a fost interesul pentru fenomenele sufletești: „Cu toate că Paracelsus încă nu are idee de psihologie, el deschide totuși – tocmai în «superstiția lui cea mai obscură» – calea înțelegerii profunde a unor evenimente sufletești pe care abia psihologia cea mai recentă încearcă din nou anevoie să le sondeze”, afirmă Jung, tocmai unul din cei care în secolul al XX-lea a sondat străfundurile sufletului. Studierea profundă a vechilor tratate alchimice, lectura cărților lui Paracelsus, l-au condus pe Jung către concluzia că alchimia nu este numai mama chimiei, ci și etapa preliminară a psihologiei inconștientului, Paracelsus fiind deschizător de drumuri în mai multe domenii: al medicinei chimice, al psihologiei empirice, al medicinei psihologice.
Mercur este zeul mereu schimbător, plin de intrigi și viclenii, dar este zeul despre care Jung spune că nu a dispărut odată cu sfîrsitul Antichității. Spiritul Mercur este textul în care C.G. Jung, pornind de la basmul despre spiritul din sticlă, al Fraților Grimm, analizează mitul zeului și trimiterile către alchimie, creionînd un convingător portret al zeului versatil și înșelător. Jung atrage atenția că nu este un procedeu facil, că în joc nu este doar un procedeu descriptiv, ci încercarea omului modern de a se transpune „din nou în acea stare spirituală timpurie de participation mystique, de identitate a unor daturi subiective și obiective.” Jung comentează pe marginea unor texte alchimice grecești, latine, sau în limbi moderne, scrise între secolul I și secolul al XVII-lea. Din textele alese de psihologul elvețian îl cunoaștem pe Mercur în varii ipostaze: Mercur ca argint viu, Mercur ca foc, Mercur ca spirit și suflet, Mercur ca natură dublă, Mercur ca unitate și trinitate (trinus et unus). Mercur este întruchiparea tuturor contrastelor imaginabile, este fizic și spiritual deopotrivă, este procesul transformării fizicului si spiritualului, el reprezintă imaginea în oglindă a unei trăiri mistice, el reprezintă Sinele și procesul de individuație. Una dintre preocupările alchimiei, despre care nu s-a vorbit mult timp, a fost trăirea inconștientului; „proiecțiile alchimice, reprezintă conținuturi colective, care se află într-un contrast cît se poate de delicat – sau mai bine zis, într-o relație compensatorie – cu convingerile si valorile noastre raționale supreme”, consideră Jung.
Arborele reprezintă una dintre cele mai bogate și mai răspîndite teme simbolice, una dintre imaginile frecvente printre configurările arhetipale ale inconștientului. În studiul Arborele filosofic C.G. Jung analizează mai întîi imaginile individuale, pentru ca în partea a doua să abordeze „arborele filosofic” al alchimiei și legăturile sale istorice. Imaginile sînt produse spontane ale fanteziei; sînt prezentate 32 de imagini care reprezintă arbori pe maginea cărora Jung face considerații de natură psihologică. Arborele filosofic este un simbol interesant prin evoluția semnificației sale, chiar dacă trăsăturile esențiale sînt imuabile, arborele ca simbol arhetipal cunoaște o dezvoltare în semnificație. Adeptul alchimiei vede ramuri și crengi în retorta sa, în care crește și înflorește copacul său. Aplecat asupra vechilor texte alchimice, C.G. Jung descrie diferitele aspecte ale arborelui alchimic, originea arborelui, scrie despre arborele inversat sau despre arborele ca om.
Studiile lui C.G. Jung despre alchimie au pus în lumină un fapt neștiut pînă la el, anume că la temelia alchimiei și a psihologiei moderne ale inconștientului sînt aceleași procese psihice, iar pentru pătrunderea adevăratei lor semnificații înțelegerea intelectuală nu este suficientă. Cînd alchimiștii au părăsit „laboratorium” pentru a se muta în „oratorium”, unii s-au cufundat în misticism, alții au mers către chimie. Nimeni nu s-a întrebat secole de-a rîndul despre soarta sufletului…
Taguri: alchimie, C.G. Jung, editura Trei, psihologie analitică