Paul Gilbert, iezuit, doctor în filosofie, este profesor de metafizică la Universitatea Gregoriană din Roma. Mai este lumea de astăzi interesată de metafizică?
La prima vedere s-ar putea spune că o lume mai înclinată către superficial, către subiecte mai curînd frivole, nu mai are timp și apetență pentru metafizică. Dar e doar o supoziție, și încă una fundamental greșită de vreme ce mai apar cărți de metafizică, unele fiind traduse și în alte limbi. Paul Gilbert este autorul cîtorva cărți, dintre care amintim: La Simplicité du principe, Lessius, 1996; La Patience de l’etre. Metaphysique, Lessius, 1996; Sapere e sperare. Percorso di metafisica, Vita e Pensiero, 2003; Violence et compassion. Essai sur l’authenticité d’etre, Cerf, 2009. Debutul său editorial a constat în comentarii la Monologion și Proslogion, ale lui Anselm. Pentru cărțile sale a obținut premiul „Cardinal Mercier” al Universității din Louvain și premiul „Polydore De Paepe” al Academiei Regale din Belgia. A coordonat împreună cu Alin Tat volumul Gustul speranței. Studii filosofice și teologice, Cluj-Napoca, Editura Napoca Star, 2009. Una dintre cărțile filosofului si teologului Paul Gilbert a apărut în traducere în limba română: Simplitatea principiului, Târgu-Lăpuș, Editura Galaxia Gutenberg, traducere din limba franceză de Marius Motogna și Manuela Kaufmann, colecția „Aletheia”, 2017, 292 p.
Întrebat ce este omul, Paul Gilbert ne reamintește Psalmul 8 („Ce este omul că-Ți amintești de el? Micșoratu-l-ai pe dînsul cu puțin față de îngeri, cu mărire și cu cinste l-ai încununat pe el. Pusu-l-ai pe dînsul peste lucrul mîinilor Tale, toate le-ai pus sub picioarele lui.”) Sigur, e o viziune optimistă a omului sigur pe sine, a omului plasat aproape de vîrful creației, dar mai există o viziune asupra omului, aceea care vede și fragilitatea ființei, fragilitate atît fizică cît și morală. Omul este un animal care se pretinde rațional, dar Paul Gilbert spune că această convingere este falsă, pentru că propriu omului este doar să fie nemulțumit și să spere, raționalitatea sa este sentimentul de inadecvare care stimulează căutarile noastre intelectuale; sentimentul de a nu ști cu adevărat ce se întîmplă în realitate în lume și în noi înșine ne lasă gustul insatisfacției și deșteaptă în același timp în noi dorința de a ști mai bine, pentru a cunoaște zile mai bune. Omul este acest animal care se știe la distanță de orice și care întreabă. Științele experimentează în maniera lor acest elan către necunoscut, către transcendență, despre care noi luăm cunoștință în altă manieră decît științifică, în artă în religie, pretutindeni unde afectivitatea noastră este pusă în discuție. Ce căutăm în interogațiile noastre? Nu căutăm niciodată răspunsuri definitive, închise. Reflecția filosofică, reîntoarcerea asupra ființei întrebătoare, nu urmărește să stingă interogația noastră, să închidă voința de a poseda adevărul, ci dimpotrivă să pună în evidență sursa întreprinderii umane care este, după spusa lui Socrate, de a nu ști. Mai poate pretinde omul că ar putea cunoaște totul despre tot ? Efortul gîndirii care reflectează este dificil și problematic. Cultura contemporană o știe bine și face adeseori alegerea de a se replia asupra cunoștințelor imediate, încearcă să uite de ființa întrebătoare care sîntem. Dar manifestă o absență de coerență: laudă cîteva staruri ale gîndirii, „maeștri gînditori”, dar uneori ignoră rigoarea și claritatea unei reflecții duse cu răbdare și disciplină, iar de cele mai multe ori această incoerență vine din necesitatea de a merge cît mai repede, de a prinde idei utilizabile imediat mai curînd decît gînduri care ar angaja într-un viitor imperceptibil astăzi. Lăudarea „maeștrilor gîndirii” este însoțită de o simplificare a gîndirii lor chiar în medii unde asta nu ar trebui să se întîmple. Sîntem capabili de a interoga cu adevărat, de a urmări cercetări radicale? Poate fi metafizica un răspuns pentru toate acestea? „Problematica metafizică este azi marcată de reflecția asupra existenței și asupra diverselor sale nivele de profunzime. Ea ar părea astfel să se distanțeze de ontologia antică și de epistemologia modernă. De fapt, de vreme ce întrebarea metafizică se referă la principiul prim și cel mai universal, cum ar putea ea lăsa la o parte existentul care o ridică? (…) În tradiția filosofică modernă, metafizica a cunoscut dezvoltări sensibil marcate de critica cunaoșterii. Problema metafizicii moderne este mai puțin ființarea ca ființare cît ființarea ca fiind certă”, scrie Paul Gilbert.
De ce Simplitatea principiului? Pentru că principiul ni se dă pentru a-l lua cu noi în toate acțiunile noastre, pentru că este un fundament care nu reduce la sine nimic din ceea ce fundamentează, pentru că este simplu și pentru că „simplitatea este semnul autenticității vieții interioare. Principiul, simplu, se face prezent cu totul și tuturor. El de ne unifică viețile asigurîndu-le energia și strălucirea.” Ține de tradiție să se spună că filosofia se găsește în vîrful cunoașterii. După greci, filosofii au conceput diferite moduri de ierarhizare a cunoștințelor. Fără îndioală ar fi bine de reluat acest proiect, chiar dacă el este contestat astăzi de ansamblul științelor pozitive și de mentalitățile care i se supun, și mai ales de progresul științelor care se specializează întotdeauna mai mult. Paul Gilbert susține că filosofia nu este regina științelor, ci o cunoaștere care, departe de a se resemna la scepticismul ieșit din relativitatea științelor și a concluziilor lor totdeauna incomplete, persistă în a pune problema sensului existenței „mele”, impune tuturor cunoștințelor noastre să meargă mai departe, să nu uite că particularizarea realității nu este decît metodologică, că realitatea este un mister profund uman mai curînd decît o problemă tehnică. Omul contemporan o știe bine și se consacră adeseori, trup și suflet, apărării umanismului, dar acțiunea este de scurtă durată pentru că se reduce la ideologii. Filosofia nu duce lipsă de viitor pentru că este capabilă de răbdare și de reflecție, este capabilă să țină calea dreaptă în deschiderea către interogație. Philosophia mirabilis! Da, filosofia care întreabă! „Mirarea este considerată în istoria filosofiei ca atitudinea care pune în mișcare cunoașterea. Filosofii o înțeleg totușiîn funcție de viziunile proprii. Platon și Aristotel o interpretează într-o manieră la fel de contrastantă ca și ansamblul filosofiei lor. Heidegger pune aici în evidență o primă exprimare a «diferenței ontologice». După ce îi vom fi comentat pe fiecare din acești autori, vom degaja structurile esențiale ale acestei atitudini”, afirmă filosoful Paul Gilbert.
La ce gîndește filosoful de astăzi? La toate cele care țin de cunoaștere, de critica științelor, de morală, de binele comun, de adevăr, de frumos. Filosofia se naște dintr-o întrebare, dintr-o neliniște, din dorința de a înțelege. Astăzi filosofia trebuie să răspundă unei noi provocări, cea a globalizării, un fenomen în exclusivitate rațional, al unei rațiuni detașate de contextele sale sociale, de tradițiile sale, de mijloacele sale tradiționale de întrupare. Globalizarea contemporană se naște din puterea rațiunii, dar ea ia reorientat cursul. Rațiunea universalizantă caută să înțeleagă și să expună căutarea sa contemplativă în științe, cît și în artă. Noi recunoaștem că astăzi rațiunea globalizantă este suficient de liberă de fapte pentru a face ceea ce vrea. Ce mai este autentic în lumea de astăzi? Paul Gilbert crede că de la Aristotel încoace metafizica ar trebui să trateze teme demne de un principiu prim, dar dificil de unificat: cauza primă, substanța, Dumnezeu, fiindul ca fiind. Sigur, au existat variațiuni de-a lungul timpului, dar dincolo de acestea, metafizica a pus totdeauna aceeași problemă, ceea ce este prim, iar aceasta exprimă funcția proprie a rațiunii, anume aceea de a căuta continuu ceea ce este cu adevărat prim, principiul datorită căruia întregul univers este laolaltă, în manieră coerentă și vie.
Taguri: metafizică, Paul Gilbert, principiul prim