În primele dezvăluiri ale ritualurilor masonice aparținînd lui Samuel Prichard și abatelui Perau, ca și în catehismele masonice vechi, trecute de multe ori sub tăcere, este menționat dialogul dintre Maestrul Venerabil al lojii și fratele dintr-o altă lojă care cere să fie admis la lucrări
– De unde vii, frate?
– Din loja sf. Ioan.
– Ce se face în loja sf. Ioan?
– Se înalță temple virtuții și se îngroapă în temnițe viciile.
– Ce ne aduci de acolo?
– Salut, prosperitate și bună primire tuturor fraților.
– Ce vrei să faci aici?
– Să-mi înving pasiunile, să-mi supun voința datoriei și să fac noi progrese în
– Ia loc frate, și fii binevenit în acest atelier care primește cu recunoștință
sprijinul luminilor tale.
Masoneria simbolică oferă și alte aluzii la sf. Ioan, la sfinții Ioan, pentru că ritualurile vorbesc despre sf. Ioan Botezătorul, celebrat la 24 iunie, și de sf. Ioan Evanghelistul, celebrat la 27 decembrie. Mulți autori au încercat să răspundă unor întrebări legitime: care este originea istorică a interesului pe care îl arată masoneria celor doi sfinți Ioan? Care este valoarea simbolică a acestui interes? Toate răspunsurile, dincolo de nuanțele particulare, au un punct comun, anume că simbolismul sfinților Ioan este în realitate cel al Cunoașterii. Unul dintre autorii de neocolit de cei preocupați de simbolismul masonic al lojilor sf. Ioan este Paul Naudon, autorul cărții Les loges de Saint Jean et la philosophie ésotérique de la connaissance, Dervy, 1974, cartea cunoscînd mai multe ediții. În urmă cu cîțiva ani, Jean-Patrick Dubrun oferea cititorilor de limbă franceză o nouă traducere, însoțită de un amplu comentariu, a Basmului lui Goethe, pentru care alesese titlul Le Serpent vert. Acum, autorul francez revine cu o carte despre sfinții Ioan: Les fetes initiatiques des deux Saint-Jean -I- Les portes rituelles de l’année maçonnique; -II- De la lumière secrète à la lumière révélée, Paris, Maison de Vie Editeur, collection „Les Symboles Monniques”, 2018, 120 p.+118 p.
Pentru că fiecare lojă este atașată tradiției Luminii și Cuvîntului, inițierea deșteaptă ființa la a trăi natura luminoasă a vieții, creația care se împlinește în interiorul templului fiind indisolubil legată de Lumină și de opera de transmutare anunțată de versetele lui Ioan Evanghelistul: La început era Cuvîntul și Cuvîntul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvîntul. Acesta era întru început la Dumnezeu. Toate prin El s-au făcut; și fără El nimic nu s-a făcut din ce s-a făcut. Întru El era viață și viața era lumina oamenilor. Și lumina luminează în întuneric și întunericul nu a cuprins-o. Momentele mișcării de rotație și revoluție ritmează timpul, un timp pe care ritualul îl sacralizează scoțîndu-l din banalitatea cursului liniar. Timpul profan se șterge pentru a lăsa loc timpului sacru a cărui singură măsură este eternitatea: „Cînd succesiunea temporală devine simultaneitate, toate lucrurile rămîn în eternul prezent al creației. Ritualul realizează o adevărată transmutație a timpului și permite intrarea într-o altă dimensiune, un alt spațiu-timp, imuabil, sacru și luminos, condus de mit și de reguli, în care Cuvîntul se lasă văzut și auzit prin simbolurile sale.” Simbol al luminii, al timpului care trece, al reînnoirii, soarele este la solstiții cel mai aproape și cel mai departe de atmosfera terestră. Anul ritual, afirmă Jean-Patrick Dubrun, poate fi văzut ca un spațiu ritual delimitat de doi poli solstițiali, locul unde se realizează procesul de regenerare a luminii: la solstițiul de iarnă, soarele triumfă asupra tenebrelor, astrul urmează o cursă ascendentă care culminează cu solstițiul de vară, momentul în care soarele atinge punctul de maximă strălucire, pentru ca apoi lumina să coboare progresiv pînă la începutul iernii: „La solstițiul de iarnă este sărbătorit Ioan Evanghelistul, Lumina în începutul său, în principiul său; la solstițiul de vară, este rîndul lui Ioan Botezătorul, lumina revelată, sursă a păcii și a armoniei. Evanghelistul revelează Cuvîntul prin scrierile sale, și totuși este sărbătorit în momentul în care lumina este mai puțin vizibilă; Botezătorul îl anunță pe cel care va întrupa Cuvîntul dar care este încă în secret, deși sărbătoarea sa este în momentul culminării luminii solare. Astfel cei doi sfinți Ioan structurează anul masonic și munca în lojă.”
Ioan Botezătorul, numit și Precursorul/Înainte-mergătorul, pentru că a pregătit calea lui Isus, anunță lumina nouă, cea a Cuvîntului întrupat în persoana lui Isus. Născut cu șase luni înaintea lui Isus, Ioan Botezătorul a dus o viață de ascet, poate aparținea comunității eseniene, și pe malul Iordanului a început să propovăduiască botezul pocăinței: „Eu vă botez cu apă, dar vine Cel ce este mai tare decît mine, Căruia nu sînt vrednic să-I dezleg cureaua încălțămintelor. El vă va boteza cu Duh Sfînt și cu foc” (Luca 3, 16). Ritul creștin al botezului continuă practici inițiatice străvechi, unele întîlnite în vechiul Egipt, botezul creștin fiind o inițiere rituală, o introducere în lumea spiritului și în legătura între spirit și materie. Viața lui Ioan Botezătorul s-a desăvîrșit în Lumină, și a fost înconjurată de o strălucire căreia nimeni nu i-a negat măreția. De aceea se spune că masonii din vechime l-au ales ca patron al lojilor pentru similitudinea dintre învățăturile sale și cele ale masoneriei. Pentru masoneria speculativă, Ioan Botezătorul reprezintă Inițiatorul, cel care prin purificarea prin apă deschide calea către realizarea Binelui, Idealului, deci către cunoașterea Focului-Principiu.
Ioan Evanghelistul a fost unul dintre cei doisprezece apostoli și unul dintre cei patru evangheliști. Ioan era pescar pe malul lacului Tiberiada și a decis să-l urmeze pe Isus cînd Ioan Botezătorul l-a desemnat ca „miel al lui Dumnezeu”, fiind un discipol apropiat de Isus care îl numea deseori Boanerghes, adică fiul tunetului. A fost primul chemat lîngă mormînt pentru a constata că era gol. După moartea Mariei, a plecat în Asia Mică, la Efes, unde potrivit tradiției ecleziastice a îndrumat comunitățile de creștini. Împăratul Domițian l-a exilat la Patmos unde a scris Apocalipsa, o operă profetică; revenit la Efes, Ioan a scris a patra Evanghelie. În timp s-a conturat ideea că dacă celelalte trei Evanghelii pun accent pe latura narativă a unor întîmplari, Evanghelia lui Ioan este una profund esoterică. Prologul vorbește despre Logosul creator, manifestare de esență divină intermediară între om și divinitate. Regăsim în Evanghelia lui Ioan simbolul Luminii, al Focului-Principiu, care este manifestarea cauzei Prime, emanația sa necreată și cauza mediată a universului. Cei doi sfinți Ioan sînt mărturisitorii Luminii creatoare.