Thomas Paine, druizii și originile masoneriei

Thomas Paine (1737-1809) a fost un scriitor englez care a trăit o bună parte a vieții în exil, în Statele Unite ale Americii și în Franța.

După un șir de încercări ratate în Anglia, îl întîlnește pe Benjamin Franklin care îl îndeamnă să emigreze în Statele Unite ale Americii. În 1774 ajunge la Philadelphia, unde este redactor la „Pennsylvania Gazette”. Doi ani mai tîrziu publică lucrarea Bunul-simț, un pamflet în favoarea independenței coloniilor. Revine în Anglia și se implică în dezbaterile pe marginea Revoluției Franceze, în cartea sa Drepturile omului apărînd revoluția și principiile republicane; cartea este interzisă, iar Thomas Paine declarat persona non grata. Ajunge în Franța, este ales membru în Convenția Națională, denunță unele abuzuri ale revoluționarilor, critică Teroarea instaurată, apoi din ordinul lui Robespierre este arestat; în închisoare începe să scrie Vîrsta rațiunii, care îi aduce reputația de ateu, deși cartea era tributară deismului. În 1802 revine în Statele Unite ale Americii, unde moare cîțiva ani mai tîrziu aproape uitat, deși slujise două Revoluții.

Thomas Paine este și autorul unei cărți apărute postum, în 1812, Despre originea masoneriei. Este o lucrare cu caracter polemic, pornind de la Catehismul lui Samuel Pritchard, din 1730, prima dezvăluire a ritualurilor masonice a primelor trei grade. Pritchard coboară originile masoneriei pînă la construcția Turnului Babel, amintind apoi de Euclid, de Hiram și de construirea Templului lui Solomon, într-o înșiruire în care cronologia nu era urmărită riguros. În opinia lui Thomas Paine secretul bine păstrat de masonerie, la care puțini masoni au acces, este legat de originea masoneriei, iar originea sa nu este influențată nicidecum de Biblie, ci de străvechiul cult druid, de cultul soarelui, emblemă a lojilor și a ornamentelor masonice.

Druizii au reprezentat gradul cel mai înalt al clasei sacerdotale la celții insulari și la gali; druizii erau depozitarii cunoașterii sacre și profane, aveau strînse legături cu puterea politică. Paginile consacrate de Cezar druizilor în De bello Gallico sînt cele mai importante izvoare despre religia celtică. Cezar scria despre credințele druide în metempsihoză, despre încercările lor de a ști cît mai multe despre natura lucrurilor, despre puterea zeilor, despre mărimea lumii, despre preocuparea lor pentru instruirea tineretului. Druizii respingeau scrierea și arătau un interes deosebit memoriei și transmiterii orale a învățăturii, care era secretă, esoterică, inaccesibilă neinițiaților.

Soarele este un simbol principal al imaginarului masonic, cu constantele și variabilele sale. În manuscrisele Dumfries no. 4, Sloane și Graham, soarele apare totdeauna alături de lună, iar prezența lor este considerată ca venind din Geneza. Soarele în ascensiunea sa este triumful asupra nopții, asupra tenebrelor. Ascensiunea sa luminoasă și leagănul solar, Orientul, sînt valorizate și integrate în corpusul masonic. Legendele, ritualurile, iconografia, au privilegiat soarele ca sursă de lumină fizică și spirituală, de căldură, de cunoaștere intuitivă și de inteligență cosmică. Mersul astrului determină ritmul lucrărilor și al anului masonic prin solstiții; Thomas Paine susține că solstițiile nu au nici o legătură cu cei doi sfinți Ioan (Botezătorul și Evanghelistul), sărbătoarea care marchează începutul verii fiind una eminamente de origine druidă. Thomas Paine apreciază că Biblia nu dă seamă că evreii ar fi avut cunoștințe despre astronomie sau de știință în general, și că Templul lui Solomon este în adevăr Templul lui Hiram, construit de sidonieni. În Ritul Scoțian Antic și Acceptat gradul al 28-lea este intitulat Cavaler al Soarelui, este un grad doctrinar, inserat între gradele templiere, simbolul gradului fiind un soare înscris într-un triunghi, înscris la rîndul său într-un cerc. Esența învățăturii acestui grad este că vîrfurile cunoașterii sînt accesibile doar celor care gîndesc liber, celor care s-au desprins din robia erorii, celor cărora Soarele le-a alungat cărările rătăcirii.

Simbolismul soarelui este plurivalent și nelipsit de contradicții, el dă viață, dar deopotrivă poate fi ucigător. Este imagine a Binelui, reprezintă inteligența lumii, este ochiul lumii. Cultul său a dominat străvechile civilizații, elemente ale acestui cult regăsindu-se și în druidism, ceea ce a stîrnit imaginația lui Thomas Paine în a căuta o altă origine a masoneriei.