Mitul călătoriei

Mitul călătoriei, al pelerinajului, al căutării este unul prezent în toate culturile lumii. Simbolismul călătoriei este unul al căutării adevărului, al inițierii, al căutării și descoperirii unui centru spiritual.

Este edificator să amintim călătorie lui Ulise, Enea, Dante sau Christian Rosenkreutz, călătoriile romanticilor sau cele atît de frumos povestite de François Rabelais, Jonathan Swift sau Jules Verne. În toate aceste călătorii, și în multe altele neamintite aici, nu este vorba de divertisment, ci căutări de ordin spiritual, mistic și psihic. „Călătoria exprimă o dorință profundă de schimbare interioară, o nevoie de noi experiențe, mai degrabă decît o deplasare locală. […] Singura călătorie adevărată este aceea pe care omul o face în interiorul lui însuși”, susțin autorii cunoscutului Dicționar de simboluri. Profesor mult timp la Ecole pratique des hautes études, cercetător la CNRS, autor a mai multor cărți (Symbolisme et écriture; L’Esotérisme chrétien en France au XIXe siecle; L’Esotérisme) Jean-Pierre Laurant a scris și o lucrare despre călătorie, Le Voyage, Editions Oxus.

Jean-Pierre Laurant discută despre sentimentul exilului interior, despre căutarea drumului de întoarcere, iar aceasta nu se poate face în afara cadrului întîlnirii între Ulise și Calipso, întîlnire în care filosofii antici au deslușit mai mult decît întîlnirea între doi oameni. Calipso, spunea Eustathius, întrupează știința, astronomia; dar Ulise plecase dintr-o patrie, plecase de la Penelopa și trebuia să revină la ea, același filosof grec amintit mai sus comparînd țesutul pînzei cu înlănțuirea silogismelor. Urmărind sensul înalt al călătoriilor lui Ulise, Félix Buffiere arăta că „lăsînd pe Calipso pentru a reveni la Penelopa, Ulise a părăsit știința pentru filosofie, a renunțat la studiul lumii exterioare pentru a privi în sine însuși”. Jean-Pierre Laurant propune cititorului mai multe subiecte de meditație asupra călătoriei, cu precădere din cele descrise de scriitori precum Jules Verne, Selma Lagerlof, Cervantes sau Gustave Flaubert, dar și asupra pelerinajelor sau asupra scrierilor biblice despre exod.

Dar călătoria nu este lipsită de obstacole, de trecerea unor probe, de trecerea unui prag, de întîlnirea cu cel care păzește o intrare sau un tărîm:

Și-abia’ncepui să urc pe ea, și iată,
săltînd o sprintenă panteră’n drum
și-avînd o blană mîndru’mpestrițată
nu vrea să-mi lase cale nicidecum
și-astfel de mult mă’mpiedica’n suire,
că stetei să mă’ntorc acum-acum.

scria Dante în Prolog la Infernul. Jean-Pierre Laurant amintește cîteva episoade biblice în care sînt amintite animale sălbatice care se vor plimba pe ulițele orașelor căzute în robia desfrîului. Esoterologul francez face trimitere și la probele la care este supus candidatul la inițierea masonică.

O descriere prealabilă a drumului și a locurilor, evită pericolul unei rătăciri. Astfel, în ritualul masonic de inițiere, candidatul, avînd ochii acoperiți de un bandou este invitat să se lase îndrumat de maestrul expert. Jean-Pierre Laurant scrie despre animalele călăuze (amintește legenda lui Dragoș, redată de Mircea Eliade, animalele din textele biblice sau cele din basme), despre oamenii care au menirea de a fi ghizi, despre hărțile care oferă detalii în alegerea itinerariului, despre ghidul divin care se arată doar celui care a realizat transformarea sa interioară, recunoscută ca atare.

Astăzi locul călătoriei și al pelerinajului de altădată este luat de turismul exclusiv de plăcere, primordial în alegere fiind confortul clădirilor impersonale. Liniile de tren și autostrăzile de mare viteză ocolesc peisajele și construcțiile care făceau farmecul călătoriilor din alte vremuri. Înrobiți vitezei, cu o altă percepție asupra trecerii timpului, omul contemporan nu mai păstrează nimic din dorința călătorilor mereu nemulțumiți, care visau un necunoscut, cei despre care scria Baudelaire în Călătoria: „Amară-nțelepciune scoți din călătorie,/Banală, monotonă și mică, lumea, ieri,/Azi, mîini, mereu ne-arată oglinda noastră vie:/O tristă oază într-un deșert de neplăceri.”