Rumi este unul dintre cei mai cunoscuți poeți persani, un personaj venerat din Turcia pînă în Extremul Orient. Jalal al-Din Rumi (1207-1273) s-a născut la Balkh, în Afganistanul de astăzi, era fiul unui mistic și teolog renumit, Baha’ al-Din Walad, care de frica invaziei mongole și-a protejat familia plecînd în exil, un exil care l-a purtat la Mecca, apoi la Damasc unde tînarul Jalal și-a desăvîrșit formația intelectuală, pentru a se stabili în Anatolia, numită Rum, țară a grecilor, de unde și supranumele de Rumi. Parte din instrucție, Jalal o datorează tatălui, iar după moartea acestuia lui Burhan al-din Muhaqqiq, cel care l-a introdus pe tînărul Jalal în științele spirituale, așa încît la moartea lui Burhan (1240) Jalal al-Din încheiase studiul științelor exterioare și parcursese gradele spirituale ale ascezei și ale contemplării interioare, era deja o personalitate mistică recunoscută. Învățătura sa aduna în jurul său un mare număr de discipoli atrași de renumele său. Operele majore ale lui Rumi sînt opere poetice, Dîvan-e Shams și Mathnawî. Dîvan-e Shams este un monument al poeziei persane, unul din jaloanele filosofiei islamice; este un imn închinat tînărului și frumosului derviș care devine “martorul contemplației”, cel care pentru un timp a absorbit toate clipele lui Rumi. Cunoscătorii filosofiei islamice susțin că poemul lui Rumi trebuie citit după parcurgerea cărților lui Ibn’Arabi sau Sohravardî, întrucît se impune o comparație între meditațiile asupra lui Dumnezeu revelat și asupra Feței umane a divinității. Scrierile lui Rumi sînt cunoscute publicului român datorită traducerilor apărute la Editura Herald. Recent a apărut un nou volum al lui Rumi: Mathnawî. Poeme, parabole și învățături sufite, traducere din limba engleză: Walter Fotescu, colecția „Înțelepciunea inimii”, 2019, 432 p.
Mathnawî este o epopee spirituală, titlul cărții venind de la forma prozodică folosită, distihuri rimînd între ele, avînd o armonie silabică generală. S-a spus despre Rumi că a fost un mare mistic, un maestru spiritual, un teolog, mai puțin că a fost unul din marii filosofi ai lumii islamice. În adevăr, gîndirea sa reprezintă unul dintre sistemele filosofice cele mai complexe si originale. “Studiind Mathnawî, afirmă Djamchid Mortazavi, înțelegem clar că această operă nu este numai o operă mistică; este o sumă a gîndirii metafizice și filosofice înglobînd tot ceea ce privește gîndirea și psihologia umană.” Rumi adaugă concepțiilor filosofice de sorginte greacă elemente doctrinale originale, dar gîndirea sa originală nu se oprește aici, baza esențială pe care și-a așezat epopeea fiind credința în unitatea Existenței: spiritul uman este separat de originea sa prin individualitatea ființei sale privizorii, dovedind de asemenea nostalgia revenirii la origine și unirea cu ea. Teme de influență neoplatoniciană, cum ar fi uitarea, coborîrea, expatrierea ocupă o mare parte a acestei viziuni asupra lumii în care ni se vorbește despre Iubirea pentru Dumnezeu, argumente contradictorii, harul divin, constrîngerea divină și libera voință, divinul imbold creator, pricina divină, întîlnirea cu moartea, lumină și culoare, vădirea prin contrarii, reînnoirea creației. Sub stratul prim al versului scris cu talent, Rumi vorbește despre ierarhia emanațiilor succesive ale rațiunii de la rațiunea universală pînă la a zecea emanație, care este intermediară între lumea divină și lumea fenomenală. Privitor la rațiune, materie si formă, Rumi este în acord cu filosofia islamică, admițînd concepțiile lui Aristotel, dar în ceea ce privește spiritul este tributar platonismului și neoplatonismului, la Rumi forma fiind manifestarea unei multiplicități aparente în sînul unei Existențe absolut unice, consideră Djamchid Mortazavi. Este cu neputință a rezuma o operă atît de vastă și de complexă, mai cu seamă că nu are structura clasică a unui sistem elaborat, a unui tratat de filosofie și teologie sufiste. Regăsim în epopeea lui Rumi anecdote din literatură, din istoria religioasă sau profană, din folclor, pasaje didactice sau versuri înflacărate, toate sub semnul unei strălucite înlănțuiri dialectice, așa cum apare în aceste distihuri:
Cu vorbe înțelepte te hrănește, căci lumina tăinuită
Nu e primită în locul luminii fără de obroc.
Cînd vei fi primit lumina, o, iubitule,
Cînd cele învăluite le vei vedea fără de văl,
Ca un astru pe bolta înstelată vei păși ;
Deși nu ești în cer, tu în înalturi vei păși.
Amplul poem este și un expozeu al numeroaselor experiențe mistice care rezumă o existență de extaz și de asceză trăită în interior cu o rară intensitate, dar este în egală măsură o ilustrare a unei doctrine spirituale a iubirii și nu dezminte cu nimic aspirațiile de operă lirică: „Dacă ești viu, tu caută o astfel de iubire ; De nu, vei fi la cheremul vremurilor./Nu te uita la chipul tău, dacă-i frumos sau slut,/Te uită la obiectul iubirii și al dorinței tale./Nu te uita la neputința sau la josnicia ta,/Te uită la obiectul dorinței tale, slăvitule.” Metoda din Mathnawî, care constă în a prezenta realități spirituale prin anecdote, povești, mituri arată că pentru Rumi înaintarea pe calea desăvîrșirii spirituale corespunde unui demers atît experimental cît și intelectual. Nu este o disjuncție între material și spiritual, infinita multiplicitate a universului creat dînd astfel seamă de unitatea transcendentă care guvernează creația și pe care ființa umană trebuie să o găsească în ea însăși pentru a-și cunoaște Creatorul. În microcosmosul inimii, al sufletului, loc al unificării, omul trebuie să întîlnească macrocosmosul, să se lase pătruns de el pentru a depăși iluziile multiplicității și să atingă “oceanul unicității”. “ Rumi accentuează ideea devenirii, considerînd ființa ca o serie de schimbări perpetue și succesive; el declară că în fiecare clipă lumea și noi înșine ne întoarcem în neant de unde suflul divin ne readuce la viață; continuitatea nu este decît o aparență și stabilitatea lucrurilor o iluzie, gînduri care dau măsura întinderii și profunzimii sistemului filosofic al lui Rumi, în care numai cunoașterea iluminată de lumina divină este susceptibilă de a merge direct la sursă, în vreme ce cunoașterea discursivă se bazează pe mărturia adeseori înșelătoare a simțurilor. Rumi le cerea discipolilor să nu le lipsească niciodată simțul suprasensibilului și doctrina Imaginației active. Henry Corbin susține că “tot ceea ce numim în zilele noastre fenomenologie a formelor simbolice, metafizică a imaginației își găsesc în Mathnawî o materie inepuizabilă.”
Comentînd una din parabolele lui Rumi, filosoful francez Françoise Bonardel descoperă similitudini conceptuale cu umbrele din mitul peșterii platoniciene. Cîțiva hinduși au închis un elefant într-o încăpere întunecoasă și mulți oameni au venit să îl vadă. Cum era prea întunecic pentru a-l zări, toți îl pipăiau și spuneau ce simțeau atingînd diverse părți ale trupului elefantului: unul a simțit o conductă de apă, altul un evantai, altul un stîlp, iar un al patrulea un jilț, ceea ce vrea să spună că
Ochiul exterior este ca palma unei mîini,
Nu poți s-apuci cu palma un lucru pe de-a-ntregul.
Comportamentul hindușilor din parabola lui Rumi nu este doar despre exhibarea unui elefant, a unei creaturi ci despre ceva care ține de ordinul umbrelor pe care le vedeau prizonierii înlănțuiți din Republica. Mai obscură decît peștera căci aici vizitatorii se limitau la pipăit. Putem vorbi despre aceeași lecție, lecția refacerii Unității, a redobîndirii Unului.
Mathnawî a fost prezentată rînd pe rînd ca o carte de poezie mistică sau ca un comentariu general de teologie islamică, un comentariu esoteric al Coranului, un expozeu al gîndirii și viziunii mistice, o doctrină metafizică, un studiu aprofundat de psihologie, o metodă pedagogică extrem de subtilă; în realitate este o strălucită sinteză a celor amintite. Cartea care îmbină pasaje didactice și avînturi lirice este împărțită în șase cărți distincte care evoluează în sensul complexității și profunzimii. Mathnawî este o invitație la transformarea radicală a ființei care permite a vedea lumea “altfel” decît ne apare; este experiența iubirii care permite deschiderea ochiului interior și înălțarea la o nouă dimensiune, la “lumea unității, care transcende dualitatea, lumea unde se conciliază contrariile”. Ca epopee spirituală se poate spune că Mathnawî povestește călătoria sufletului de la originea sa pînă la destinația finală, un drum pe care îl face coborînd din patria celestă în cea pămînteană pentru a relua ciclul ascendent; poemul, spune Leili Anvar-Chenderoff, poate fi citit ca o lungă meditație asupra unui verset coranic: “Noi sîntem ai lui Allah și noi la El ne întoarcem.” În poemul lui Rumi se găsește ascunsă o învățătură mistică extrem de profundă, o doctrină teologică sublimă, încît s-a putut spune că “Mathnawî spiritual al lui Rumi este un Coran în limba persană.”
Taguri: Herald, Mathnawî, poezie persană, Rumi