Viața, spirala, moartea

Într-o postare anterioară, Despre numere, am schițat un scurt portret al lui Julien Behaeghel și am amintit cîteva dintre cărțile sale. Ultima sa carte, Vaincre la mort ou la spirale de vie (Maison de Vie Editeur, Collection „La Franc-Maconnerie initiatique”, 2011, 154 p.), apărută prin grija soției, Monique Behaeghel, poate fi considerată „testamentul filosofic” al autorului.

Despre moarte au scris filosofii, teologii, poeții, ea inspiră deopotrivă teamă, oroare, angoasă, ea este non-existență, neantul absolut, ceva de negîndit, abolirea existenței și a ființei individuale, marea tăcere, căci așa cum spunea Pascal „Cum nu stiu de unde vin, nu știu încotro mă îndrept. Știu numai că ieșind din această lume, cad pentru totdeauna în neant, sau în mîinile lui Dumnezeu”. În primele rînduri ale cărții sale, Julien Behaeghel ne previne că nu vom citi o carte despre viața fizică sau despre moarte, ci una despre viața spirituală, despre moartea inițiatică, despre eterna reîntoarcere, amintind spusele lui alchimistului Gerhard Dorn pentru care moartea era începutul vieții eterne. După decenii în care a studiat simbolul și gîndirea simbolică, acum cînd subiectul este umanitatea și divinitatea, mortalitatea și nemurirea, gîndul scriitorului belgian merge în adîncimea textelor religioase și în straturile prime ale mitologiei. Cum să scrii despre moarte și lumea de dincolo fără a-i invoca pe Iștar, Osiris, Orfeu, Persefona, Isus? În esoterismul vechiului Egipt, moartea era un element al ordinii lumii, divinitățile nu erau supuse morții și cunoșteau o regenerare permanentă: „Faraon, tu nu ai plecat mort, tu ai plecat viu”, scrie în deschiderea Textelor piramidelor, punînd astfel în lumină victoria asupra morții, atotputernicia vieții, călătoria către viață în eternitate. Faraonul scapă timpului ucigător, căci este un spirit luminos, nesupus trecerii timpului. Osiris este activitatea vitală universală, iar prin uciderea sa de fratele său, Seth, și înviere el simbolizează drama existenței umane și triumful asupra morții, despre mitul său Mircea Eliade afirmînd că este „o îndrăzneață valorizare a morții, asumată de acum înainte ca o transmitere exaltantă a existenței întrupate. Moartea desăvîrșește trecerea de la sfera neînsemnatului la sfera semnificativului. Ceea ce contează pentru noi este faptul că Osiris devine progresiv modelul exemplar nu numai al suveranilor, ci și al fiecărui individ. Osiris devine modelul tuturor celor care speră să înfrîngă moartea”.

Julien Behaeghel a fost nu doar un scriitor preocupat de simbolism, ci și un cunoscut desenator, lucrarea de față fiind ilustrată exclusiv cu desenele sale. Unul dintre cele mai sugestive este spirala, generatoare a tuturor numerelor, asociată cu lumina în galaxie și cu viața pe pămînt; astfel, el amintește spirala ca un vortex creator în dublă mișcare, odată către un punct, către un centru, apoi către exterior, „ea este deopotrivă centripetă și centrifugă; ea se deschide asupra devenirii manifestării și spre un centru de descoperit și întîlnit. Un centru de viață, punct de emanație-recepție. Acest centru este în profunzimea noastră, înscris de la început în programul nostru genetic și în noaptea inconștientului nostru personal și colectiv”. Vechii constructori foloseau cosmograme, refăcînd gesturile de armonizare a lumii, gesturile marelui Geometru, „gesturi care au creat ritmul inițial al trecerii între lumină și materie, între văzut și nevăzut”, gesturi care îi inspiră spirala construită plecînd de la numărul de aur, număr care a creat armonie, spirala cu numărul de aur aducînd lumina fizică și metafizică. Dintre desenele care au ca simbol central spirala amintim: pătratele înscrise într-un cerc în mijlocul căruia este un punct de unde pleacă toate sau unde vin toate; spirala cu nouă centre; semnătura tăietorului în piatră; labirintul cu nouă puncte. Trasarea cercului, desenarea spiralei, ca și succesiunea de gînduri care se naște în aceste operațiuni, constituie imaginația activă, ceea ce C.G. Jung numea un fenomen hibrid, jumătate spiritual, jumătate fizic, o activitate care poate fi inserată în ciclul transformărilor materiei.

Deviza lui Julien Behaeghel a fost a spiraliza totul pentru a spiritualiza totul. Spirala l-a condus și la meditația asupra vieții, a morții, a eternității, iar pe urmele lui Einstein a vorbit despre universul transparent și inteligibil, transparența fiind calitatea eternității, în vreme ce opacitatea este a timpului. După cum viața este o foame de eternitate, iar moartea este nu un sfîrșit, ci un început.