Paul Ricoeur (1913-2005) a fost unul dintre principalii reprezentanți contemporani ai filosofiei hermeneutice. A predat filosofia la mai multe universități dintre care amintim pe cele din Strasbourg, Paris X-Nanterre, Toronto, Louvain și din Chicago. Paul Ricoeur este autorul unei vaste opere filosofice; din cărțile purtînd semnătura sa amintesc: Philosophie de la volonté I. Le volontaire et l’involontaire; Philosophie de la volonté II. Finitude et culpqbilité; De l’interprétation. Essai sur Freud; Le conflit des interprétations. Essais d’herméneutique; La metaphore vive; Temps et récit I; Temps et récit II. La configuration du temps dans le récit de fiction; Temps et récit III.Le temps raconte; Du texte à l’action. Essais d’herméneutique II; Soi-meme comme un autre; L’herméneutique biblique; La memoire, l’histoire, l’oubli. Parte dintre aceste cărți au fost traduse și în limba română. Rigoare, subtilitate, complexitate sînt cîțiva termeni care definesc un parcurs filosofic care merge de la ontologie la justiție socială, de la fenomenologie la reflecția hermeneutică, de la ficțiune la povestirea biblică, de la identitate narativă la filosofia voinței. Opera sa filosofică a atras numeroși cercetători, a fost subiectul a numeroase simpozioane și colocvii, a numeroase studii, cărți si teze de doctorat, a fost omagiată de numeroase publicații care i-au dedicat numere speciale. O încercare de descifrare a lumii textului, a discursului simbolic și a metaforei vii întreprinde Iasmina Petrovici în cartea Simbol și metaforă vie. Interpretarea în hermeneutica lui Paul Ricoeur, București, Editura Tritonic, colecția „Comunicare. Media”, 2016, 234 p.
Într-o primă aproximare, hermeneutica filosofică poate fi definită ca o reflecție asupra operațiilor de comprehensiune implicate în interpretarea textelor. De la începutul secolului al XIX-lea, hermeneutica n-a încetat să-și extindă cîmpul aplicațiilor. Nu puțini au fost cei care s-au întrebat dacă hermeneutica poate fi privită ca o metodă de lectură a textelor filosofice, dacă și-a dobîndit un statut filosofic, dacă poate revendica o universalitate sui generis sau a rămas o simplă „știință auxiliară”, ce se poate înțelege prin „lectura hermeneutică” a unui text filosofic. Toate aceste întrebări erau urmarea faptului că arta de a interpreta un text a fost mult timp o activitate extrafilosofică, intrarea în incinta filosofiei făcîndu-se cînd ars interpretandi s-a metamorfozat în teoria comprehensiunii. Deși cunoscută încă din dialogurile platoniciene, Ion fiind un strălucit exemplu în acest sens, arta interpretării nu s-a bucurat de o bună primire în rîndul filosofilor. În sensul modern, în opinia lui Dilthey, primul filosof care s-a preocupat de originile hermeneuticii, aceasta. a apărut în secolul al XVI-lea, odată cu criza Reformei. Printre primii gînditori preocupați de hermeneutică trebuie amintiți Christian Wolff, Johann Jacob Brucker, Friedrich Georg Meier, Johann Martin Chladenius, Friedrich Ast, Friedrich Schleiermacher, Wilhelm Diethey, Martin Heidegger și Hans-Georg Gadamer. Simpla parcurgere a acestor nume creează convingerea că hermeneutica este o specialitate exclusiv germană, „aclimatizarea” ei în Franța făcîndu-se tîrziu și datorîndu-se exclusiv lui Paul Ricoeur. Care a fost contribuția filosofului francez, cum s-a raportat la fenomenologie și iluștrii săi reprezentanți, trebuie să fi fost întrebări care au determinat-o pe Iasmina Petrovici să se apropie de proiectul hermeneutic ricoerian, filosoful francez „propunînd, ca o a doua posibilitate a hermeneuticii fenomenologice, o analitică a limbajului, al cărei fundament rămîne ontologicul, însă care va desfășura o tematizare a existenței plecînd de la dimensiunea semantică a conceptului de interpretare, accentul plasîndu-se pe tematizarea semnificațiilor cu sensuri simbolice. Se deschide, astfel, problematica unei ontologii a înțelegerii, delimitată în mod clar de cea ilustrată exemplar de Heidegger, Ricoeur preferînd o desfășurare regresivă, prin articularea celor trei nivele – semantic, reflexiv și existențial, toate comportînd o epistemologie a interpretării și fiind regăsibile atît la nivelul hermeneuticii simbolurilor și a metaforei, cît și la nivelul hermeneuticii textului.”
Firul călăuzitor al demersului Iasminei Petrovici, după propria mărturisire, este problematizarea sinelui comprehensiv, optînd pentru o problematizare graduală a tematicii care urmărește contextul filosofic în care s-a constituit hermeneutica ricoeriană a textului, discută despre semantica sensurilor multiple ale simbolismului, face o incursiune în hermeneutica metaforei, elucidînd semnificația conceptului de metaforă vie, conturează perspectiva ontologică implicată în interpretarea textului ca discurs simbolic scris. Începînd cu Symbolique du mal, Paul Ricoeur dezvoltă o concepție originală asupra hermeneuticii care opune ontologiei directe a înțelegerii în sens heideggerian, o abordare mai indirectă; ancorat în filosofia reflexivă franceză și existențialismul creștin, Paul Ricoeur susține necesitatea deschiderii reflecției asupra hermeneuticii cu ocazia abordării problemei răului, opțiune metodologică ce va fi regăsită în cărți ulterioare acolo unde hermeneutica își va defini poziția prin raportare la un triplu front; mai întîi cel al structuralismului, apoi raportul hermeneuticii cu psihanaliza și raporturile complexe ale hermeneuticii cu fenomenologia husserliană. Urmărind divergențele și convergențele hermeneuticilor opuse, Iasmina Petrovici afirmă că „în acest context pare că se prefigurează deja ceea ce va deveni una din presupozițiile fundamentale ale interpretării ricoeriene, ca dialectică a explicației și înțelegerii, sarcina hermeneuticii constînd în critica metodică a aparențelor, dar și în recuperarea semnificațiilor ascunse. În pluralitatea și în conflictul interpretărilor Ricoeur va vedea expresia modernității, aflată în căutarea unei filosofii re-unificatoare a limbajului.”
Scriind despre opera lui Paul Ricoeur, unul dintre cunoscuții săi comentatori, Jean Greisch, afirmă că studiul metaforei vii marchează un fel de cezură în itinerariul filosofic al autorului, trecînd de la o hermeneutică a simbolurilor la o hermeneutică a textelor care găsește centrul de gravitație în fenomenul inovației semantice, unul din principalii operatori ai acesteia fiind metafora. Amploarea investigației problemei metaforei este cuprinsă în opt studii de referință care parcurg trei mari cadre teoretice care definesc teoria completă a metaforei: retorica clasică, de la Aristotel la Fontanier; semiotica și semantica contemporane; hermeneutica. Fiecărui din aceste cadre îi corespunde un nivel lingvistic determinant: cuvîntul, fraza, discursul. „Acest studiu, afirmă Paul Ricoeur, este în esență o pledoarie pentru pluralitatea modurilor de discurs și pentru independența discursului filosofic în raport cu propozițiile de sens și de referință ale discursului poetic.” Proiectul mai vast al lui Ricoeur, susține și argumentează Iasmina Petrovici, este de a situa procesul metaforic la nivelul fenomenologiei hermeneutice: „Relevanța metaforei la nivelul hermeneuticii nu constă atît în impactul semantic determinat de relația de asemănare între genuri logice diferite sau chiar opuse, cît în faptul că determină obligatoriu o reacție, adică o interpretare din partea cititorului. Acesta este și motivul pentru care filosoful francez este interesat în special de modul în care se formează metaforele vii, așa numitele metafore moarte fiind relevante doar din perspectiva semiotică.” Filosofia hermeneutică ilustrată de Paul Ricoeur a văzut în limbajul religiei, mitului și poeziei condiția de posibilitate și semnificația ultimă a gîndirii și voinței. Capacitățile limbajului nu se pot realiza cînd îi considerăm acestuia doar simpla funcție de comunicare, ci numai atunci cînd îi este subliniată pluralitatea de referințe a căror semnificație sfîrșește prin a coincide cu sensul ontologic și transcendent al existenței umane, trăsături ale hermeneuticii lui Paul Ricoeur studiate și comentate în cartea Iasminei Petrovici, care configurează locul singular pe care filosoful francez îl ocupă în peisajul hermeneuticii contemporane, cît și în cîmpul fenomenologiei.
Taguri: hermeneutică, interpretare, metafora vie, Paul Ricoer