Misterii și simbolism masonic

Contemporan cu Albert Pike și Albert G. Mackey, Jirah Dewey Buck, mason și membru al Societății teosofice, a fost nu numai un membru activ al ordinului masonic, ci și un respectat autor de lucrări consacrate masoneriei. De puțin timp, una dintre cărțile sale este accesibilă și cititorilor români: Simbolismul francmasoneriei sau Masoneria mistică și marile misterii ale Antichității, traducere din limba engleză de Walter Fotescu, cuvînt înainte și note de Vasile Zecheru, București, Editura Herald, colecția „Arta regală”, 2019, 248 p.

De la primele rînduri ale cărții, Jirah Dewey Buck își arată atașamentul față de ideea unei strînse legături între masonerie și vechile misterii, misterii care și-au pierdut bună parte din vechile înțelesuri pentru omul începutului de veac XX. În perioada cînd Buck și-a scris cărțile încă era larg răspîndită convingerea că masonii sînt deținătorii unor secrete, exprimate sub forma unor parabole și alegorii, transmise într-un limbaj al simbolurilor a căror semnificație era accesibilă doar inițiaților, posesorilor marilor secrete. Părăsind teritoriul legendelor, Buck admite că masoneria nu este nicicum descendentă direct și liniar din marile misterii ale antichități; este sigur însă că masoneria preia, adoptă și adaptează multe din învățăturile antice care se potrivesc unei instituții care, la vremea sa, avea o istorie numărînd două sute de ani: „Ultimele două, trei secole, cel mult, includ întreaga istorie a francmasoneriei moderne. Organizația este recentă, dar principiile ei, atunci cînd sînt clar definite și inteligent interpretate, sînt eterne și în deplin acord cu Marile misterii ale Antichității.”

Din punct de vedere istoric între misteriile lumii antice și instituția modernă a masoneriei nu există nici o legătură, doar un lung șir de speculații sterile perpetuate cu scopul legitimării noii instituții, asigurării unei „zestre” iluzorii. De altfel autorul cărții privește cu un ochi spre misterii și marii învățați ai lumii antice, si cu celălalt către ceea ce ar trebui să fie restaurarea misteriilor în ritualul masonic. La începutul secolului trecut încă nu se discuta despre originalitatea spiritualității masonice, subiect de dată recentă și generator de vii dispute. J.D. Buck precizează cu deplin temei că „tradițiile, simbolurile și ritualul francmasoneriei se adună în jurul construirii templului, a legendei despre fiul văduvei, Hiram Abiff, care și-a pierdut viața în apărarea integrității sale, și a căutării Cuvîntului pierdut al maestrului”. Ritualul masonic este construit în jurul unor simboluri a căror semnificație filosofică și morală este accesibilă tuturor; de aceea, dincolo de spaima inițială a masonilor care și-au văzut ritualurile dezvăluite încă de Samuel Prichard, în prima parte a secolului al XVIII-lea, curînd comunitatea masonică a înțeles că adevăratul secret nu stă în ceea ce ar putea ascunde simbolurile, nu în parole și cuvinte de trecere sau în atingeri, ci cu precădere în simțămîntul masonic incomunicabil: „Masoneria, în semnificațiile sale profunde și misterele sale obscure, constituie și posedă știința aceasta și orice inițiere autentică rezidă  într-o dezvoltare sistematică a puterilor naturale ale neofitului, așa încît el să devină însuși lucrul pe care dorește să-l posede.”

Are masoneria o doctrină secretă? Da, ar fi primul răspuns, doar că el trebuie nuanțat și privit în perspectivă istorică. Astăzi se scrie mult și de multe ori în cunoștință de cauză despre masonerie, despre simbolismul masonic; evident, pe vremea enciclicelor  papale In Eminenti (1738) sau Providas (1751), orice referință la ordinul masonic făcută în afara cadrului strict masonic era un real pericol pentru membrii fraternității care încercau să apere doctrina masonică de orice privire indiscretă care ar fi putut face ulterior o prezentare deformată, aducînd și mai mult oprobiu asupra masoneriei. Ceea ce J.D. Buck numește „doctrina secretă” nu este nimic altceva decît însușirea marilor idei și principii care au călăuzit omenirea către bine, către adevăr, către frumos; sînt precepte morale universale, sînt idei teologice larg răspîndite, sînt gînduri ale unor înțelepți precum Pitagora, Platon, Saint-Germain, Jakob Bohme, Giordano Bruno, Isaac Newton. Aceștia, și mulți alții, au încercat să sfîșie vălul întunericului și să lase lumina să pătrundă în toate ungherele: „Cunoașterea pe care o posedă un astfel de maestru și puterea ce este supusă voinței sale provin, ca în toate cazurile obișnuite, din întreaga gamă a experiențelor sale. Trebuie doar să folosim o bună judecată și observația atentă cînd experimentăm în direcțiile indicate și să înaintăm doar puțin, pentru a ne convinge de adevărul implicat în filosofia cuceririi de sine”, scrie J.D. Buck.  

Într-o schiță a simbolismului masonic, J.D. Buck supune atenției simbolurile familiare masonului, echerul și compasul, punctînd simbolismul lor primar și „filosofia ascunsă” în simbolismul lor, în sinteză fiind vorba despre evoluție, despre dominația spiritului asupra materiei, despre trecerea de la utilizarea practică, trasarea liniilor, triunghiurilor, cercurilor, la obligațiile morale superioare. Astfel cititorul „va vedea cu ușurință că acest compas reprezintă trinitatea primară, ascunsă sub echerul materiei pînă cînd, prin progres, ea se emancipează și, în cele din urmă, în mîinile maestrului, obține dominația asupra materiei.”

Simboluri universale, prezente în marile tradiții spirituale și religioase ale umanității, în misteriile lumii vechi, se regăsesc în simbolismul masonic, primind o încărcătură morală și spirituală pe potriva învățăturii masonice. Se spune că Albert Pike ar fi considerat că adevăratele secrete ale masoneriei, filosofia ascunsă în simbolurile sale, sînt mai vechi decît Vedele, doar că masoneria a apărut în urmă cu trei secole și a preluat parte din înțelepciunea acestei lumi încifrînd-o în simboluri masonice încărcate de o fascinație pe care doar nevăzutul o poate răspîndi.