Diogenes Laertios, poet, doxograf și biograf, a trăit în secolul al III-lea d.H. și este cunoscut pentru celebra sa operă Despre viețile și doctrinele filosofilor. E un paradox ca să se știe atît de puține lucruri despre Diogenes, cel care a consemnat tot ce se știa în vremea sa despre viețile și scrierile filosofilor de pînă la el. Se fac multe aproximări, dar nu se cunoaște cu certitudine nici forma numelui său, nici anii între care a trăit, nici orașul în care a trăit și scris; istoricii filosofiei cred însă că Diogenes Laertios nu a fost filosof și nici nu a aparținut vreunei școli. Criticată, mai cu seamă în vremurile moderne, cartea sa continuă să fie citită și reeditată, studiată, analizată. Unul dintre subiectele care mai stîrnesc controverse este cel privitor la sursele, la izvoarele folosite; se pare că au fost de două feluri: izvoare doxografice rezumative și compendii doxografice dezvoltate, ceea ce nu vrea să spună că Diogenes Laertios nu ar fi citit opera lui Platon, a lui Xenofon și a multor altora. Lucrarea lui Diogenes Laertios grupează un număr impresionant de informații adunate de erudiți încă din timpul lui Aristotel, din care a ales, uneori neîndemînatic, alteori fericit. Comentatorii săi apreciază că a avut o contribuție personală modestă, dar toți susțin că prin opera sa s-au păstrat detalii ale doctrinelor filosofice, cît și anecdote privind viețile filosofilor. Principiul clasificării este cel cronologic, de la Thales la Epicur, fără a-i omite, printre alții, pe: Anaximandru, Socrate, Platon, Aristotel, Pitagora, Empedocle, Heraclit, Parmenide, Zenon, Democrit. După mai bine de 16 secole, scriitorul William James Durant, cunoscut sub numele de Will Durant, a încercat să repete isprava lui Diogenes Laertios publicînd o mai puțin obișnuită istorie a filosofiei, recent apărută și în limba română: Povestea filosofiei. Viețile și ideile celor mai importanți filosofi occidentali, traducere din limba engleză de Doru Căstăian, București, Editura Herald, colecția „Cultură&Civilizație”, 2019, 528 p.
Doctor în filosofie, Will Durant a abandonat cariera universitară și s-a dedicat scrisului, încurajat de succesul cărții The Story of Philosophy, care, datorită, printre altele, și unei cronici favorabile din „New York Times”, s-a vîndut în cîțiva ani în două milioane de exemplare. După acest succes, Will Durant a început să scrie o amplă lucrare The Story of Civilization (1935-1975) în 12 tomuri și 32 de volume. În anul 1968, Will Durant a primit Premiul Pulizer pentru non-ficțiune. Povestea filosofiei este o introducere în doctrina filosofică și o invitație la lectură; de altfel, cartea lui Durant a determinat în S.U.A. o creșterii a cererii pentru clasicii filosofiei, afirma un oficial al bibliotecii publice din New York. Într-o notă către cititorul primei ediții a cărții sale, Will Durant precizează: „Această carte nu este o istorie completă a filosofiei. Este o încercare de a umaniza cunoașterea centrînd povestea gîndirii speculative în jurul unor personalități dominante. Unele figuri mai puțin importante au fost omise pentru a avea la dispoziție mai mult spațiu pentru cele alese. Astfel se explică absența semilegendarilor presocratici, a stoicilor, epicureicilor, scolasticilor și epistemologilor.” Nici o istorie a filosofiei nu este exhaustivă, fiind constrînsă fizic de limitele spațiului tipografic, dar fiind tributară și subiectivismului autorului. Nici un dicționar, nici o enciclopedie nu asumă universalitatea, nu este atotcuprinzătoare; astfel de lucrări pot sintetiza și ilustra varietatea curentelor și școlilor de gîndire, dar în privința numelor și personalităților, vor predomina, în mod firesc, cele din urmă. Tot în 1926 apărea primul volum din Histoire de la philosophie, a filosofului francez Emile Bréhier; istoria sa a apărut între anii 1926-1932, în șapte volume, la editura Felix Alcan, care deținea cel mai mare fond editorial din lume în domeniile filosofiei, sociologiei și psihologiei. Emile Bréhier a fost un filosof autentic, excelînd în toate genurile: traducere și comentariu, studiu monografic, istoria doctrinelor, istoria generală. Istoria filosofiei a lui Bréhier este o vastă descriere a peisajului filosofic de la fizicienii din Milet pînă la gînditorii deceniului al III-lea al secolului al XX-lea. Pentru Bréhier, istoria filosofiei nu construiește ci descrie, de aceea el se recomandă ca autor al unei povești. Și astăzi, după aproape o sută de ani de la apariție, istoria lui Bréhier își păstrează actualitatea, nici una din marile școli nefiind omisă, urmărind deopotrivă unitatea și discontinuitățile discursului filosofic. Așadar, în același an, doi autori diferiți ca structură a personalității, aparținînd unor spații culturale diferite, propuneau o poveste a filosofiei.
Will Durant pledează pentru frumusețea, pentru farmecul nedezmințit al filosofiei, pentru plăcerea lecturii unui text încîntător, opunîndu-se astfel celor care consideră filosofia un exercițiu inutil, stagnant. Nu, în întregul ei filosofia aduce frumusețe și bucurie: „Nu trebuie să căutăm esența ei în abstracțiunea aridă și formală, ci în substanța ei genială; n-ar trebui să studiem doar filosofiile, ci și pe filosofi; ar trebui să ne petrecem timpul cu sfinții și martirii gîndirii, lăsîndu-le spiritul să se joace în jurul nostru pînă cînd vom fi în stare să luăm parte la ceea ce Leonardo numea «cea mai nobilă dintre plăceri, bucuria înțelegerii»”. În locul unei prezentări seci, aride, strict teoretice, Will Durant ne amintește scrierea lui Diogenes Laertios și ne invită la un parcurs în care doctrinele se împletesc armonios cu întîmplările din viețile filosofilor; un parcurs ale cărui borne sînt: Platon, Aristotel, Francis Bacon, Spinoza, Voltaire, Immanuel Kant, Schopenhauer, Spencer, Friedrich Nietzsche, Bergson, Croce, Bertrand Russel, George Santayana, William James, John Dewey. Poveștile frumoase captivează, de ce n-ar face-o și poveștile despre filosofi? Durant descrie cu talent întîlnirea a două genii din zorii filosofiei, Platon și Aristotel: „ Au fost separați de jumătate de veac. Era greu ca simpla înțelegere să acopere prăpastia dintre ei și să rezolve incompatibilitatea sufletelor. Platon a recunoscut imediat măreția elevului său venit din Nordul presupus barbar și a vorbit despre el ca despre Nous (rațiunea) din Academie – ca și cum ar fi fost Inteligența personificată.” Ambii filosofi au pus temeliile unor școli devenite celebre, Academia și Lyceum, fiecare avînd discipoli străluciți care i-au apreciat pe dascălii lor ca pe adevărați prieteni și călăuze. Will Durant face un salt de mai bine de un mileniu și jumătate, ajungînd direct în Albion, la Francis Bacon, un om înzestrat cu multe daruri pe care le-a ilustrat în politică și în filosofie, împlinind într-o oarecare măsură visul lui Platon despre filosof și guvernarea Cetății.
În culori calde și luminoase Will Durant zugrăvește portretul lui Baruch Spinoza, plasîndu-i existența în tumultul vieții comunităților evreiești care la sfîrșitul secolului al XV-lea au trebuit să aleagă între convertire și refugiu, un refugiu în care evreii trăiau de la a doua dărîmare a Templului de la Ierusalim. Crescut în atmosfera pioasă și dedicată studiului Talmudului și Cabalei, tînărul Spinoza căuta cunoașterea cu atîta ardoare și într-un orizont atît de larg încît conducătorii consiliului ecleziastic l-au excomunicat, ceea ce a stîrnit mînia tînărului învățat care avea să scrie în Etica: „Și astfel se întîmplă că cine caută cauzele adevărate ale minunilor, cine se străduiește să înțeleagă lucrurile naturale ca om de știință , iar nu să le admită ca un prost este considerat adesea drept eretic și nesăbuit și este înfierat ca atare de aceia pe care mulțimea îi cinstește ca pe tălmăcitori atît ai naturii, cît și ai zeilor. Căci ei știu că prin înlăturarea ignoranței se suprimă uimirea, adică unicul lor mijloc de a argumenta și de a-și păstra autoritatea.” Will Durant scrie pe larg despre cărțile lui Spinoza, acordînd un spațiu mai amplu, așa cum era firesc, Eticii, carte plină de miez, care suscită în continuare interes și comentarii pentru că „sufletul acestei cărți, spiritul și esența ei vor trezi admirație în sufletul oricui a citit-o.”
Will Durant susține că oamenii acceptă și resping filosofii după propriile nevoi și temperamente, de aceea unii vor prețui mai mult spiritul individualist și competitiv, și mai puțin spiritul meditativ și artistic. Autorul își intitulează cartea ca fiind despre viețile și ideile celor mai importanți filosofi occidentali; dacă este așa atunci ne este îngăduită o întrebare la care autorul, din păcate, nu poate răspunde: de ce nu și Plotin, Giordano Bruno, Descartes, Montaigne, Pascal sau Leibniz? Întrebarea nu știrbește cu nimic încercarea meritorie a autorului care a reușit să ofere o frescă în care sînt zugrăvite strălucite chipuri ale filosofilor de odinioară, într-un stil literar agreabil care îmbină descrierea cu analiza, anecdota cu subtilitatea observației.
Taguri: filosofie, Herald, poveste, Will Durant