Renumit scriitor irlandez, laureat al Premiului Nobel pentru literatură, William Butler Yeats a fost atras de tînăr de ocultism și misticism, și mărturisește aceasta chiar în primele rînduri ale cărții sale Memorii, traducere din limba engleză de Anca Irina Ionescu, București, Editura Herald, colecția „Autobiografia”, 2017, 222 p. În 1886, W.B. Yeats pune bazele Lojii din Dublin a Societății Hermetice, se împrietenește cu poetul și pictorul George Russell, preocupat și el de misticism, spre surprinderea lui John Butler Yeats, tatăl lui William, care încercase să-și țină fiul departe de fenomene oculte. „Petreceam mult timp printre teosofi, unde ajunsesem venind în derivă de la Societatea Hermetică din Dublin.[…] Eram membru al Secției Ezoterice, un cerc restrâns format din cei mai devotați adepți, care se întruneau săptămînal ca să studieze tabele ale simbolismului oriental”, scrie William Butler Yeats. Era atras de ocultism, frecventa celebrul salon al doamnei Helena Blavatsky, dar căuta și dovezi, vorbea despre experimente, ceea ce ar fi evitat, în opinia sa, transformarea adepților în dogmatici rupți de viață; nu a trecut mult pînă cînd a fost invitat să se retragă din Secția Ezoterică. Tatăl său l-a prezentat lui Edwin Ellis, poet și pictor, membru al unei „frății” care prin artă, simbolism, intuiții poetice și filosofice cultiva adevăruri mistice; a fost perioada în care Yeats s-a apropiat de filosofia mistică din Cărțile profetice ale lui William Blake în care vedea „primul scriitor al vremurilor moderne care a demonstrat indisolubila căsătorie a marii arte cu simbolul.”
William Blake apare și într-o însemnare despre Maud Gonne, seducătoare artistă și militantă irlandeză, cu care avea îndelungi discuții despre literatură: „Părea să înțeleagă toate subtilitățile propriei mele arte și mai ales toată filosofia mea spirituală, iar eu aveam capul încă plin de William Blake, iar uneori spunea că o salvasem de la disperare.” Lucrînd cu simboluri, Yeats încerca să-i aducă mintea aproape de suflet, de pacea sufletului. Yeats a fost atras de timpuriu de legendele celtice, de povestirile supranaturale, de viziunile lui William Blake, de mitologia irlandeză, iar toate acestea se regăsesc în prozele și poemele sale. La începutul secolului al XVII-lea, Europa a cunoscut una dintre cele mai enigmatice mișcări culturale și spirituale – rozacrucianismul, cunoscut prin manifestele sale fondatoare: Fama Fraternitatis (1614), Confessio Fraternitatis (1615), Chymische Hochzeit Christiani Rosencreutz Anno 1459 (1616), scrieri datorate pastorului Johann Valentin Andreae. Textele rozacruciene veneau în prelungirea vastului curent hermetico-alchimic apărut în Renaștere și care era o reformă radicală a tuturor instituțiilor religioase, sociale și culturale. Rozacrucianismul original era în adevăr o gnoză, nu era o cunoaștere obișnuită, nu era o știință dobîndită prin studiu, ci era vorba despre o cunoaștere sacră, gnoza care permitea ridicarea la statura omului perfect. „Așadar, cine a împletit Trandafirul cu Crucea?”, se întreba Goethe în poemul esoteric Misterele. O întrebare care trebuie să-l fi încercat și pe William Butler Yeats și căreia i-a dat un superb răspuns în Rosa Alchemica, scriere la hotarul dintre povestire și eseu, o „cărticică sub forma unei reverii fantastice asupra preschimbării vieții în artă și a unui adevărat strigăt de dorință nemăsurată pentru o lume făcută numai din esențe”, după cum o prezintă autorul. Scrierea lui Yeats este rodul unor temeinice lecturi alchimice, al pasiunii descifrării acestor texte, a neîncetatei dorințe de a trece dincolo de literă, de a căuta profunzimea gîndului. Vastitatea cunoștințelor despre alchimie însoțită de strălucitul talent literar al lui W.B. Yeats face din Rosa Alchemica o adevărată bijuterie literară: „am privit afară în întuneric, și fanteziei mele neliniștite i se părea că toate acele mici puncte de lumină care umpleau cerul erau cuptoarele nenumăraților alchimiști divini, care se străduiau neobosiți și preschimbau plumbul în aur, oboseala de lume în extaz, trupurile în suflete și întunericul în Dumnezeu. Și lucrarea lor fără greș făcea să mă apese și mai rău condiția mea de muritor și mi-am strigat atunci, așa cum au făcut-o atîția visători și scriitori ai timpului nostru, dorința după nașterea acelei frumuseți alese care singură poate să înalțe sufletele apăsate de atîtea vise.”
Apariția lui Michael Robartes semnifică venirea Maestrului care îl invită pe eroul povestirii, cine altul decît William Butler Yeats, să se alăture „Ordinului Rosa Alchemica”, celor care caută „unirea mistică în sfîrșit cu acea legiune care stăpînește această lume și aceste vremuri”, să se elibereze de iluzii, de umbrele nopții, de tristețea triumfătoare. Naratorul la persoana întîi acceptă pentru că a adăstat la cele veșnice și pentru că li s-a poruncit să clădească templul „între cetele pure ale valurilor și ceata impură a oamenilor”. Drumul către Templul Rozei Alchimice era unul în care „fuseseră zdruncinate toate obișnuințele mele de gîndire și de simțire, dacă nu cumva se și petrecuse de fapt o transformare tainică a înseși substanței spiritului meu.” Cel chemat să se alăture Ordinului înțelesese că a ales calea interioară, care duce către ceea ce este mai profund, mai intim și mai adevărat în ființa umană, că nimic nu se revelează celui care nu a înțeles că inițierea este una lăuntrică sau că sub athanorul din care se înalță aurul pur arde focul inalterabil. Focul este verbul divin care pătrunde materia amorfă și face natura umană și o ridică la nivelul de natură divină. Se regăsește în această dublă interpretare tradiția alchimiștilor care voiau, prin foc, să rafineze materia pînă la puritatea aurului și, în consecință, să epureze natura umană pînă la atingerea perfecțiunii. Scrierea lui W.B. Yeats poate fi privită superficial ca o încercare literară rafinată sub care sînt ascunse ritualuri esoterice, alchimice cu o tentă stranie. Dimpotrivă, povestirea sa este una despre ceea ce avem în noi mai autentic, mai adevărat.
William Butler Yeats a fost într-o neîncetată călătorie inițiatică, și-a urmărit viziunile și călătoriile sufletului, trecerile acestuia prin diferite stadii. În 1926 a compus un poem, Sailing to Byzantium, o metaforă a călătoriei inițiatice a sufletului spre paradis: „Odată plecat din lume n-am să-mi mai iau vreodată/Formă trupească după vreun lucru natural./Ci doar o formă precum cea iscată de făurarii greci/Din aurul bătut și poleieli cu aur/Să m-așez pe-o creangă de aur și-am să cînt/Stăpînilor și doamnelor alese din Bizanț/Despre ce e trecut, ori trecător, ori va să vină.”
Memoriile lui William Butler Yeats dau glas căutărilor, pasiunilor, inițierilor, viziunilor, misterelor, bucuriilor unei vieți trăite intens alături de femei fascinante, cum au fost Maud Gonne, Diana Vernon, Lady Gregory sau Georgie Hyde-Lees, totdeauna împreună cu ceea ce slujește binele, adevărul și frumosul. Poate că viziunea în care o femeie trage cu arcul spre cer, către o stea, să-l fi inspirat să scrie despre hainele poetului: „De aș avea hainele împodobite ale cerului/Cusute cu raze de soare și de argint,/Albastrele, ștersele și negrele haine/Ale nopții, ale luminii și ale penumbrei,/Aș întinde hainele sub picioarele tale;/Dar eu, săracul de mine, n-am decît vise;/Mi-am întins visele sub picioarele tale./Calcă ușor, căci pășești peste visele mele.”
Taguri: memorii, ocultism, Rosa Alchemica, teosofie, William Butler Yeats