Expresia „cărți de înțelepciune”/„cărți sapiențiale” desemnează, în Biblie, opere diferite prin stil, obiect și prin data compoziției: Pildele lui Solomon, Cartea lui Iov, Ecclesiastul, Cartea înțelepciunii lui Isus, fiul lui Sirah/Ecclesiasticul și Cartea înțelepciunii lui Solomon. Aceste cărți au în comun preocuparea pentru înțelepciune (hokmah, în ebraică, sophia, în greacă), pentru înțelepți, pentru existența omului, pentru legile care guvernează comportamentul moral și atitudinea religioasă a omului. Să amintim totodată că de multe ori, în Biblie, „înțelepciunea” este și capacitatea de a folosi anumite mijloace în comerț, în artizanat, în navigație, în artă sau în meseria de a scrie, cea practicată de scribi. Înțelepciunea privește deopotrivă problemele cotidiene cât și cele care privesc scopul vieții umane. Pildele lui Solomon grupează câteva sute de sentențe, maxime și aforisme ale vechiului Israel, forma cea mai simplă și cea mai veche a literaturii sapiențiale, adunate de-a lungul a mai multe secole. Capodopera literară a genului este Cartea lui Iov, povestea unui slujitor al lui Dumnezeu, om bogat și fericit, a cărui credință este încercată de Dumnezeu prin mijlocirea diavolului și a celor trei prieteni cu care poartă un lung dialog despre justiția divină. Iov rămâne fidel chiar și atunci când nu primește alinarea așteptată, suferința arătându-i lui Iov fragilitatea ființei umane. Tonul lui Dumnezeu nu este unul excesiv de sever, ci doar unul care așază Cosmosul, lucrurile și viața în dreapta lor măsură, care este a Sa! Ecclesiastul, numită și Qohelet, este o carte care nu are un plan definit, fiind o succesiune de variațiuni pe o temă unică, vanitatea lucrurilor omenești („deșertăciunea deșertăciunilor, toate sunt deșertăciuni!”). De-a lungul timpului s-au făcut apropieri între curente filosofice (stoicism, epicureism, cinism) și concepția lui Qohelet, prezentat în mod fals ca fiu al lui David, rege al Ierusalimului, dar nu poate fi vorba despre o influență directă, ci mai curând de teme devenite un bun comun al înțelepciunii orientale. Cartea Ecclesiasticul marchează o revenire la înțelepciunea israelită tradițională, deși nu figurează în canonul evreiesc al scrierilor biblice. Este un text îndreptat împotriva elenizării gândirii și moravurilor considerate amenințătoare pentru identitatea iudaică.
Elenizarea gândirii iudaice avea să se petreacă prin Cartea înțelepciunii lui Solomon, scrisă într-o greacă elevată și precisă, pentru credincioșii de cultură greacă, probabil în Alexandria secolului I î.e.n. Să spunem pentru început doar că este o lucrare care a fascinat dintr-un început prin remarcabila sa compoziție. Cu această carte a înțelepciunii, elenismul și filosofia pătrund în curentul biblic. De puțin timp a apărut o nouă ediție din Cartea înțelepciunii lui Solomon, traducere din engleză și îngrijire ediție: Alexandru Anghel, București, Editura Herald, colecția „Manuscript”, 2020, 176 p. Volumul este compus din două părți distincte: prima parte constă într-o amplă introducere în care se fac referiri la structura Cărții înțelepciunii lui Solomon, a titlului, a versiunilor și datării lor, asupra naturii compozite a textului, asupra paternității și limbii, a relației cu alte cărți ale corpusului biblic, un capitol substanțial fiind despre teologia și filosofia cărții; cea de-a doua parte cuprinde traducerea în limba română a Cărții înțelepciunii lui Solomon. Ca și Ecclesiasticul, Cartea înțelepciunii lui Solomon nu face parte din canonul ebraic; părinții Bisericii au citit-o și citat-o încă din secolul al II-lea și, în ciuda unor ezitări și opoziții, mai cu seamă din partea lui Ieronim, a fost inclusă în canonul Bisericii catolice, dar și al celorlalte biserici creștine. Primele capitole, cartea este compusă din 19 capitole, sunt scrise sub influența poeziei ebraice și prezintă importanța înțelepciunii, iubirea sophiei fiind cea care deosebește pe cel drept de cel nelegiuit, în timpul vieții, dar și după moarte. În cea de-a doua parte, Solomon aduce un elogiu înțelepciunii, căreia îi cântă natura de o puritate absolută, originea divină și puterea binefăcătoare: „Căci ea este strălucirea luminii celei veșnice și oglinda fără de pată a lui Dumnezeu și chipul bunătății Lui.” A treia parte descrie lucrarea înțelepciunii divine în istoria universală, de la crearea omului până la venirea omului în Canaan. Unitatea compoziției merge mână-n mână cu frumusețea limbii, cu suplețea și bogăția sa, așezate în frumoase forme ale retoricii lumii greco-romane în care se regăsesc și procedee proprii midrașului tradiției evreiești.
Ce este înțelepciunea? Dincolo de multitudinea abordărilor și înțelesurilor, înțelepciunea este un discurs al sensului, o cale care permite omului înțelegerea condiției umane și limitele sale, iubirea de adevăr și de cunoaștere, cultivarea libertății interioare, respingerea răului, a suferinței, a oricărei forme de violență. Autorul necunoscut al Cărții înțelepciunii lui Solomon, cunoscător desăvârșit al lumii în care trăia, a așezat toate răspunsurile pe care le știa în lumina Revelației. Cartea a fost scrisă în vremea când curentele iudaice se repliau asupra lor înseși, autorul, bun cunoscător al culturii grecești și al credinței iudaice, dialogând cu lumea și cu cultura păgână. Exegeții subliniază radicala diferențiere între iudaismul elenistic și creștinism, din acest motiv pledând pentru o abordare a Cărții înțelepciunii lui Solomon din perspectivă interdisciplinară, înglobând istoria, filosofia, teologia și exegeza. În carte este oglindită cultura și identitatea evreilor din Alexandria, cetate grecească într-o lume ne greacă, dar care era un foaier al literelor, artelor și științelor, care avea o fabuloasă bibliotecă în care filologii traduceau texte, pe care le comentau și copiau. Acestei instituții și lui Ptolemeu I datorăm opera majoră a iudaismului alexandrin, Septuaginta. În acea lume miraculoasă s-a format Filon, filosoful care a arătat evreilor din Alexandria forme ale retoricii și a filosofiei, cu precădere cea a lui Platon, care a vrut să arate că Dumnezeu este accesibil prin logos, dar care a rămas într-o uimitoare singurătate, căci contemporanii săi, greci și romani, nu prea l-au ascultat.
Cartea înțelepciunii lui Solomon a avut un destin diferit, este o incursiune în interiorul gândirii grecești, pusă în slujba Revelației, asigurând centralitatea iudaismului într-o expresie greacă. Fiecare cultură exprimă în maniera sa, unică și originală, viziunea asupra lumii, a omului și a lui Dumnezeu. Cultura greacă era profund cosmologică, motiv pentru care autorul cărții este atent la coerența cosmosului în dimensiunea sa etică, știind să exprime gândirea evreiască în care integra idei grecești, cum ar fi „nemurirea sufletului” sau „proba existenței lui Dumnezeu prin frumusețea lumii”, cea mai mare originalitate a textului fiind articularea înțelepciunii grecești cu istoria iudaică. Categoriile grecești, cele ale viziunii cosmice, sunt transformate prin credință în creație, înțelepciunea având o funcție cosmică: „Toate cele ascunse și cele arătate le-am cunoscut, căci înțelepciunea însăși, lucrătoarea tuturor lucrurilor, m-a învățat.” Același verset în traducerea lui Bartolomeu Anania: „tot ce-i ascuns, precum și ce e vădit, am cunoscut, fiindcă ’nțelepciunea, ce meșterește totul, mi-a dat învățătură.” Înțelepciunea este prezența activă și salvatoare a lui Dumnezeu în viața oamenilor. Pentru ca Revelația să fie inteligibilă, calea este dificilă, nelipsită de pericole, dar autorul cărții nu a pregetat să se avânte plin încredere. Sunt două moduri de cunoaștere diferite prin principiu și prin obiect: prin rațiunea naturală, care se bazează pe percepția senzorială, și poate ajunge la o anumită cunoaștere a lui Dumnezeu; prin credință, care se întemeiază pe revelație si se deschide către mister. Cartea înțelepciunii lui Solomon este și o teologie a Creației care gândește natura ca pe un instrument al cunoașterii, la care oamenii „nesăbuiți” nu au luat seamă: „Și de la lucrurile bune văzute n-au avut puterea să-l descopere pe Cel care este/Și nici din cercetarea lucrărilor [Sale] ei nu l-au recunoscut pe meșter.”
Înțelepciunea nu are înfățișarea unui om, dar substantivul, și în ebraică și în greacă, este de gen feminin: „Ci ea ajunge tărie deplină de la o margine la alta a lumii și rânduiește toate lucrurile bine. Pe ea am iubit-o și am căutat-o în tinerețile mele/Și am căutat s-o iau de mireasă a mea/Și m-am îndrăgostit de frumusețea ei.” Peste câteva veacuri, în Mângâierile filosofiei, Boethius avea să scrie cu duioșie despre cea care îl va ajuta să iasă din starea de deznădejde: doica lui, Filosofia! Din dorința ca revelația biblică să nu rămână închisă în propriul discurs, evreul neștiut din Alexandria a scris Cartea înțelepciunii lui Solomon, o carte deschisă unei pluralități de lecturi.
Taguri: Alexandria, Boethius, Filon, înțelepciune, solomon