Simbolica gradului de companion

S-a spus de multe ori, cu deplin temei, că gradul de companion/calfă este tratat cu superficialitate în lojile moderne, ca o etapă, ca și când masoneria ar fi un traseu montan, între ucenic și maestru, deci fără mare încărcătură spirituală

În primăvara acestui an scriam aici câteva rânduri despre cartea lui Pierre Dangle, Le Grade d’Apprenti et sa symbolique. Pierre Dangle este un autor cunoscut de literatură masonică, multe dintre cărțile sale fiind prezentate pe acest site. Recent a publicat continuarea firească a cărții despre ucenic, Le Grade de Compagnon et sa symbolique, Paris, editions Maison de Vie, collection „Symboles maconniques – Symboles universels”, 2020, 120 p.

S-a spus de multe ori, cu deplin temei, că gradul de companion/calfă este tratat cu superficialitate în lojile moderne, ca o etapă, ca și când masoneria ar fi un traseu montan, între ucenic și maestru, deci fără mare încărcătură spirituală. În atare situații, totdeauna se uită că necesara instrucție pentru următorul grad nu poate ocoli învățătura gradului de companion: „Companionajul corespunde acestei etape cruciale în care fratele se confruntă cu realitatea vieții inițiatice prin intermediul legilor sale, a numerelor sale, a formelor sale vii elementare.” Gradul de companion nu conține revelații tehnice deosebite, deși face trimiteri explicite la artele liberale, la stilurile arhitectonice, este mai mult o desăvârșire a vieții artizanale, o trăire a misterelor. Definit de trecerea de la perpendiculară la nivelă, companionul descoperă și practică coerența între a trasa și a construi. Arta de a trasa îl va îndruma în întreaga sa muncă de constructor, muncă în care va descoperi locul numărului în mitul creației.

Anticii prețuiau mult numărul, Nicomah de Gerasa, pitagorician din secolul I î.e.n., spunea că haosul primitiv, lipsit de ordine și de formă, a fost ordonat după număr. Pierre Dangle aduce aici câteva nuanțe amintind sursele egiptene ale mitului creației, invocându-l pe zeul Thot, după care totul este număr. Cinci, numărul companionului este de asemenea numărul lui Thot. După câteva pagini în care invocă/evocă simbolismul egiptean al numerelor, Pierre Dangle revine la numărul cinci și la companionaj sărind direct la cifrele evocate de Michael Maier în celebra sa carte Atalanta fugiens. Una dintre puținele afirmații de reținut din cartea lui Pierre Dangle este: „Călătoria este proprie gradului de companion.” Așa este, numai că maestrul trebuie să-l îndrume pe drumuri sigure!