După cărțile despre gradele de ucenic și companion, în mod firesc atenția lui Pierre Dangle se îndreaptă către gradul de maestru: Le Grade de maître et sa symbolique, Paris, Editions Maison de Vie, collection „Les Symboles maconniques”, 2020,128 p.
Lojile inițiatice din vremea noastră nu mai construiesc temple, dar trebuie să vegheze asupra spiritului care domnește în viața masonică. Pierre Dangle deplânge confuzia și uitarea care iau locul elementelor fundamentale care jalonează drumul către marile mistere, totul pe fondul unei nejustificate grabe de a ajunge cât mai repede la „gradele înalte”. În recenta sa carte, Pierre Dangle își propune să facă perceptibilă realitatea inițiatică a gradului de maestru. Întregul proces de înțelegere a inițierii gravitează în jurul conceptului de mister, cel care deosebește profanul de inițiat. Sigur, misterul nu poate fi explicat, el trebuie acceptat, așa cum spunea M.-M. Davy: „Adevărata cunoaștere revelată prin apropierea misterelor este trecerea de la existență la esență, de la iluzie la realitate, de la mental la inimă, de la văzut la nevăzut.” Pierre Dangle observă bine că lumea modernă are tot mai puține legături cu lumea misterului, că doar „constructorii” întrețin și cultivă o vie relație cu meseria artizanală și cu misterul. Descoperirea principiilor meseriei este urmată de punerea în coerență a spiritului și a mâinii, acțiuni care se desăvârșesc prin intrarea pe calea misterelor, deschisă de mitul lui Hiram.
Așa cum și-a obișnuit cititorii în precedentele cărți, Pierre Dangle face dese apropieri cu miturile egiptene, acum apropiind mitul lui Hiram de legenda lui Osiris, consacrând pagini interesante apropierii celor două destine, făcând trimiteri la literatură (Gerard de Nerval), arheologie (A. Renoir), muzică (Wolfgang Amadeus Mozart) sau alchimie (Michael Maier). Pe tot parcursul argumentației sale, Pierre Dangle amintește că învierea lui Hiram nu este în trup, ci în tradiția pe care o perpetuează maeștrii. Sunt în recenta carte nuanțe și considerații interesante despre masonii operativi și cei speculativi. Astfel, în masoneria operativă, după perioada uceniciei urma cea a companionajului, unii companioni devenind maeștri ai lojii, grad fundamental obținut de puțini. Dacă ucenicul arată o aspirație legitimă să ajungă companion, dorința companionului de a ajunge maestru nu urmează aceeași logică, subliniază Pierre Dangle, care scrie pe bună dreptate că în nici un fel camera de mijloc nu este o prelungire automatică a companionajului și că această cameră de mijloc implică o adevărată schimbare de natură. „Măiestria nu este încoronarea unui parcurs individual nici desăvârșirea unui plan de carieră, căci nu poate fi pretinsă în vreun fel”, scrie Pierre Dangle, care consideră că trecerea de la companion la maestru nu este un pas obligatoriu, ci un pas care trebuie făcut atunci când companionul dovedește că trecerea prin ucenicie și companionaj îl califică pentru dobândirea gradului de maestru, altfel totul ține de un formalism gol.
Dangle vorbește despre fratele care consideră că pătrunderea în camera de mijloc este dincolo de capacitățile sale, esențial pentru el fiind să rămână un adevărat frate. Pesemne n-a trăit într-o „fraternitate” în care preocuparea obstinată este goana după grade, dincolo de orice învățătură… „A trăi sub acacia, acesta este destinul adevăraților maeștri masoni, sub acea acacia care protejează pentru totdeauna un locaș al învierii de unde țâșnește viața transfigurată”, spune Pierre Dangle, amintind că ritualul de inițiere la gradul de maestru marchează sfârșitul micilor mistere și începutul celor mari, când inițiatul depășește angoasa morții, privind cu încredere către cer, consacrându-se misterelor.
Taguri: maestru, masonerie, mistere, Pierre Dangle