Folosit în varii contexte, termenul de cabală continuă să suscite interpretări, să stârnească nedumeriri, chiar dacă de la bun început s-a înscris printre marile surse ale esoterismului occidental, având o influență considerabilă în Europa, mai ales în Renaștere și în epocile care au urmat, ceea ce ar fi putut elimina inutile controverse sau nepotrivite atribuiri de sens și înțelesuri. Dând ramurii majore a esoterismului iudeo-medieval numele de cabală, susținătorii săi au vrut să demonstreze că tradiția evreiască autentică era necesarmente mistică. Scriind despre spiritualitatea și structura cabalei, Maurice- Ruben Hayoun amintea urmele esoterismului ebraic antic, curent prezent în Sefer ha-Bahir și în al doilea text fondator, Sefer ha-Zohar. Expulzarea evreilor din Spania, după cabalizarea integrală a iudaismului, schimbă situația, evreii transformând în dramă cosmică o tragedie de dimensiuni naționale. „Dacă universul lor se scurge sau alunecă printre degete, atunci universul fizic în întregime, operă a unui desen divin, este el însuși pradă distrugerii. De acum înainte el trebuie reconstituit: astfel se naște schema fondatoare a cabalei lurianice. Spirit simbolic superior dotat, Isaac Luria a calchiat geneza universului pe drama pe care o trăia propriul popor”, scrie Maurice-Ruben Hayoun. O lungă perioadă, spiritualitatea iudaică a rămas necunoscută celor dinafara iudaismului, cunoscută exclusiv de un cerc restrâns de specialiști, restul rămânând în aria comodă a speculațiilor sterile, a prejudecăților. De ani buni Editura Herald a recuperat teme și subiecte îndelung ocultate; unul dintre acestea este spiritualitatea iudaică, la editura amintită apărând câteva cărți care pot fi trepte ale urcușului cunoașterii: Cartea Splendorii. Zoharul; Doctrina Cabalei; Magie și superstiție la evrei; Meditația și Cabala; Cabala – Moștenirea mistică a copiilor lui Abraham. Acestei serii de curând i s-a adăugat o nouă apariție: James David Dunn, Fereastra sufletului. Cabala rabinului Isaac Luria, București, traducere din engleză de Mihai Valentin Vladimirescu, introducere la ediția în limba română de Felicia Waldman, Editura Herald, colecția „Sepher”, 2020, 224 p.
Isaac Luria, zis și ha-Ari („Leul”), acronim de la titlul lui ebraic, – „divinul Rabi Isaac” -, a fost un cabalist și un mare mistic evreu care a reînnoit înțelegerea vechii tradiții esoterice. Născut la Ierusalim, în 1534, dintr-un tată de origine germană sau poloneză, familia Așkenazi era răspândită în Germania și Polonia, și o mamă de origine spaniolă, din familia Frances, la moartea tatălui, Isaac merge împreună cu mama în Egipt, acolo unde se spune că tânărul Isaac ar fi deprins tainele Cabalei, unde a întreprins studii rabinice sub îndrumarea mai multor maeștri în Talmud, și tot acolo, în Egipt, a colaborat la redactarea unor tratate halahice. În Egipt i-a avut ca maeștri pe David ben Solomon ibn Abi Zimra și pe Bețalel Așkenazi. Cunoscut pentru profundele sale preocupări în materie religioasă, Isaac Luria, poate spre surprinderea unora, devine un bun negustor, reușind să îmbine cele două domenii atât de diferite, onorându-le pe amândouă. Cât era încă în Egipt, Isaac Luria s-a arătat interesat de esoterism și ca urmare a unor viziuni sau revelații mistice s-a retras pe o insulă de pe Nil, Jozirat al-Rawda, unde câțiva ani se dedică studiului și meditației, ani în care va aprofunda învățătura lui Moise Cordovero. Este o perioadă mai puțin știută din biografia lui Isaac Luria, dar se știe că încă nu-și dezvoltase propria doctrină mistică, mulțumindu-se cu interpretarea scrierilor autorilor clasici. La revenirea pe pământurile lui Israel, la Safed, în linii mari portretul său spiritual prindea contur, un contur la care contribuia și întâlnirea cu Moise Cordovero. Întâmplările din viață au făcut din Isaac Luria o personalitate solitară și independentă, profund originală în ciuda apăsării tradiției; ocupându-se în egală măsură de negustorie, cât și de domeniul tradiției religioase, Isaac Luria face o figură distinctă în lumea iudaică, deși biografii săi nu l-au considerat vreodată un revoluționar religios, ci un mistic angajat care caută o cale pentru a explica tradițiile pornind de la propria experiență.
Când s-a mutat la Safed, Isaac Luria avea deja în urma sa un lung parcurs mistic, elaborase o metodă pentru înțelegerea Zoharului și a cabalei medievale asupra căreia meditase îndelung. La acea vreme, strălucirea intelectuală a unui cabalist care trăia la Safed, Moise Cordevero, autor a numeroase scrieri, atrăgea numeroși discipoli și chiar maeștri dornici să fie în apropierea Maestrului. Isaac Luria îi citise multe din lucrări și îi devine discipol, în același timp descoperind și imensa bibliotecă în mare parte ignorată de contemporani, cărți ale cabaliștilor spanioli scrise și aduse înainte de expulzarea din 1492. La rândul lui, Isaac Luria a adunat în jurul său treizeci de discipoli, cel mai cunoscut dintre ei fiind Haim Vital, cel care a redactat după moartea maestrului majoritatea scrierilor care alcătuiesc cabala lurianică. Ca în jurul oricărui mistic și maestru, și în jurul personalității lui Isaac Luria s-au țesut tot felul de legende, mai cu seamă ca a murit de foarte tânăr, avea doar 38 de ani și nu scrisese cu propria mână nici o carte, toate aveau să fie opera discipolilor. Isaac Luria spunea că de cum lua în mână pana pentru a scrie, viziunile năvăleau asupra lui cu forța unui fluviu uriaș; incapabil să pună capăt șuvoiului, Luria a renunțat să scrie, mistica lurianică constând în vaste tablouri, greu de descompus în fraze și paragrafe. Tradiția iudaică spune că moartea timpurie poate fi pedeapsa pentru un grav păcat. „După unii, el ar fi comis într-adevăr o mare greșeală dezvăluind discipolilor marile taine dumnezeiești pe care ar fi trebuit să le pecetluiască pentru totdeauna în inima lui”, spun autorii Dicționarului enciclopedic de iudaism. El însuși a vorbit despre imposibilitatea de a vorbi secretele Tora, legate între ele, fără capăt, recomandând discipolilor să citească doar cele scrise de Haim Vital, „cel care a coborât până la capătul gândurilor mele”. Isaac Luria a fost de asemenea un poet liturgic iar lucrările sale erau de o inefabilă frumusețe, impregnate de teosofia cabalistică și limbajul Zoharului încât au fost încorporate în ritualurile de rugăciune ale comunităților evreiești, atât din Orient cât și din Occident.
Comentatorii scrierilor lui Isaac Luria subliniază că acestea sunt singularizate de independența față de tradiția predecesorilor, cabaliștii bazându-se de cele mai multe ori pe tradiția primită de la predecesori; de aceea nu trebuie să mire faptul că învățătura lui Luria se întemeia doar pe studiul întreprins de el, nu pe personalitatea vreunui învățător. A preluat în gândirea sa aspecte ale tradițiilor religioase locale, a acordat o atenție deosebită analizei mistice. În ciuda dificultății sistemului său de gândire de o sofisticare puțin comună, deopotrivă abstract prin ramificările formale și foarte concret prin imaginile de multe ori transferate din anatomie și fiziologie, opera lui Isaac Luria era orientată către popor, el urmărind constituirea unei elite intelectuale și mistice capabile să preia toate chestiunile religioase, spirituale și omenești ale masei de credincioși căreia i se adresa. Câteva subiecte ocupă centrul învățăturii lui Isaac Luria: teoria tsimtsoum, despre contracția primordială a lui Dumnezeu infinit; teoria omului primordial sau Adam Qadmon, forma umană de dimensiuni cosmice care este prima emanație ieșită din Infinit; teoria Tiqqun, reintegrarea luminii risipite. „Gândirea Lurianică, așa cum rezultă din aceste scrieri, a propus pentru prima oară o mitologie cabalistică comprehensivă, care includea autoevoluția inițială a lui Dumnezeu, creația universului și a umanității, originile răului, metoda prin care aceste poate fi anihilat și felul cum poate fi restabilită unitatea originală a divinității și creației. În plus, Luria a instituit un sistem elaborat de meditații și practici ritualice menite să faciliteze legătura omului cu divinul. Doctrina lui a devenit nu doar cea mai acceptată formă a Cabalei, ci și a iudaismului însuși, în măsura în care se poate spune așa ceva”, afirmă Felicia Waldman. Doctrina și practicile lurianice erau întemeiate pe convingerea că întreg spațiul era populat de scântei luminoase care așteptau de la începuturile timpurilor o eliberare pe care doar oamenii luminați de teosofia cabalistică sau de cunoașterea Torei ar fi putut să o aducă.
Taguri: cabală, Herald, Isaac Luria, iudaism