Jurământul masonic

Toate dicționarele scriu despre jurământ ca despre un angajament solemn, o promisiune de a respecta un cod de principii, una dintre formele cele mai răspândite prin care un individ se angajează în fața membrilor unei comunități. Iată definiția consacrată de Jean Chevalier și Alain Gheerbrant în celebrul lor Dicționar de simboluri: „Jurământul se arată a fi, în fond, o alianță cosmică la care recurge un martor pentru a-și întări făgăduința. El o înscrie pe aceasta, depunând jurământ, într-o ordine ce depășește persoana sa și asumă responsabilitatea acestei ordini, dacă jurământul este călcat. El va îndura pedeapsa pe care o astfel de fărădelege o atrage asupra vinovatului. Jurământul apare astfel ca simbolul unei solidarități cu ființa divină, cosmică sau individuală care este invocată drept martor.” O recentă apariție editorială supune atenției jurământul masonic: Boris Nicaise, Le serment en franc-maçonnerie, Paris, Editions Maison de Vie, collection „Franc-Maçonnerie initiatique”, 2021, 144 p.

Pentru Boris Nicaise, membru al Marii Loji a Belgiei, jurământul este o minunată manieră de a modera individualismul legând pe fiecare de un altul printr-un gest și un cuvânt care inspiră încredere. Totdeauna jurământul a fost un mod de a depăși îngustimea condiției umane; dar cum operează această transformare?, se întreabă Boris Nicaise, care propune posibile răspunsuri: rigoarea cuvintelor, scurtimea exprimării, referința la un principiu superior, aplicarea unor sancțiuni în caz de sperjur, consacrarea într-un cadru ritual. Boris Nicaise face o scurtă dar cuprinzătoare privire asupra lumii jurămintelor, pentru că jurământul este o practică obișnuită în armată, în lumea politică și administrativă, în cea juridică și medicală, ceea ce prilejuiește autorul un excurs istoric care vine din lumea antică până la jurămintele prestate în lumea noastră, jurământul fiind totdeauna privit ca o garanție a bunei credințe.

Parcursul masonic este însoțit de depunerea jurământului la fiecare ridicare în grad, Boris Nicaise scriind că depunerea jurământului este probabil actul cel mai obișnuit pe parcursul masonic al unui inițiat, fără ca prin rostirea curentă să fie dezvăluit secretul masonic care continuă să inflameze imaginația unor „căutători”. Poate pentru unii masoneria, ultima societate inițiatică care a supraviețuit, își urmează cursul de mai bine de trei secole, cuvântul rostit păstrându-și ecoul profund și reverberațiile emoționale: „Ceea ce este sigur este ca oricât de arhaic ar putea părea, jurământul rămâne de o perfectă contemporaneitate. De ce? Pentru că jurământul îl face să renască pe cel care se angajează. El inaugurează un drum de existență esențială unde inițierea potențială poate deveni reală cu condiția ca verbul să nu fie doar repetat ci să fie integrat, digerat, restituit. Pe scurt, să fie un cuvânt de viață.”

Sigur, sunt numeroase puncte în care ne distanțăm de autorul belgian; unul dintre acestea este presupusul „liberalism” al unor loji franceze și belgiene care vor ca din ritualurile și referințele lor să fie eliminată orice dogmă, deci orice afirmație religioasă sau metafizică; în viziunea lui Boris Nicaise, este necesar ca simboluri precum Marele Arhitect al Universului sau Cartea Legii Sacre să fie interpretate în manieră liberă și tolerantă în ceea ce privește conținutul esoteric și inițiatic. Sunt evocate numeroase jurăminte care se rosteau în urmă cu decenii, multe dintre ele conținând imprecații și penalități care pot stârni nedumerirea și chiar frica celor de astăzi, autorul precizând că nu trebuie ocolită valoarea simbolică a acelor jurăminte. Violența lor verbală se adresa mai mult imaginației, într-o epocă în care onoarea nu era invocată în van, în care un jurământ era un act capital, revelator și fondator, prestat cu mâna pe Biblie, pe echer și compas, în fața Marelui Arhitect al Universului.