Pentru cei mai puțin dispuși să caute în profunzime, care se mulțumesc să rămână la suprafața lucrurilor, alchimia nu este altceva decât arta transmutației metalelor, o pseudo-știință răspândită în Evul Mediu european; este arta de a face aur, prin care mulți au căutat să se îmbogățească, cu cheltuieli și eforturi minime. Cu siguranță mulți necunoscători au îmbrățișat cu bucurie definiția disprețuitoare a chimistului Fourcroy: „Alchimia i-a preocupat pe mulți nebuni, a ruinat o mulțime de oameni lacomi și smintiți și a înșelat o mulțime încă și mai numeroasă de indivizi creduli.” În adevăr, sub termenul de alchimie se află o realitate istorică vastă și complexă. Chimistul francez Marcelin Berthelot, membru al Academiei franceze, susținea că „Istoria alchimiei este teribil de obscură. Este o știință fără o rădăcină aparentă, care se manifestă brusc în momentul căderii Imperiului roman și care se dezvoltă de-a lungul Evului Mediu, în mijlocul misterelor și al simbolurilor, fără a ieși din stadiul de doctrină ocultă și persecutată; savanții și filosofii se amestecă și se contopesc cu halucinații, cu magicienii, cu șarlatanii și uneori chiar cu nelegiuiții, cu escrocii, cu otrăvitorii și cu falsificatorii de bani.” Dar spusele lui Marcelin Berthelot nu conțineau nimic defăimător la adresa alchimiei, de vreme ce el însuși a studiat-o cu asiduitate și a scris tratate despre antica disciplină, ele dădeau curs opiniei publicului larg.
A fost nevoie de studii, de cercetări, de abandonarea practicilor oculte, pentru ca în vremurile moderne alchimia să revină la statutul ei adevărat. Mult timp s-a crezut că alchimia s-a răspândit din vechiul Egipt în jurul bazinului Mării Mediterane, în vreme ce studii aprofundate au arătat că alchimia era cunoscută și practicată în China, India, Egiptul faraonic, Islam, în vechiul Israel, pentru a cunoaște un nemaiîntâlnit avânt în Occidentul medieval (Avicenna, Roger Bacon, Arnaud de Villeneuve, Nicolas Flamel) și în Occidentul modern (Paracelsus, John Dee, Cornelius Agrippa von Nettesheim, Gerard Dorn, Robert Fludd, Michael Maier, Michael Sendivogius, Johann Valentin Andreae), până la Julius Evola, C.G. Jung sau Marguerite Yourcenar. În ultimele trei decenii, Editura Herald a făcut un efort susținut de apropiere a cititorului român de sursele autentice ale spiritualității, printre acestea numărându-se și izvoarele alchimiei, mulți din autorii amintiți mai sus fiind traduși cu precădere în colecția „Quinta essentia”. Cu puțin timp în urmă a apărut o nouă lucrare despre alchimie: Isabelle Robinet, Introducere în alchimia interioară daoistă. Despre unitate și multiplicitate cu o traducere comentată a Versetelor trezirii la Adevăr de Zhang Boduan; traducere din limba franceză de Tatiana Segal; București, Editura Herald, colecția „Calea chineză”, 2021, 272 p.
În anul 1930, C.G. Jung a descoperit alchimia chineză prin intermediul traducerii pe care Richard Wilhelm a făcut-o scrierii Secretul florii de aur, ceea ce a determinat apropierea lui de vastul teritoriu alchimic, roadele cercetărilor sale fiind cărțile: Psihologie și alchimie, Studii despre reprezentările alchimice și Mysterium Coniunctionis. După acea dată alchimia chineză a început să fie descifrată și pentru cititorii europeni. Isabelle Robinet (1923-2000), profesor de istorie și civilizație chineză la Universitatea Aix-en-Provence, a fost unul dintre cei mai cunoscuți sinologi francezi. Alchimia interioară apare în China în secolul al VIII-lea sub forma unei meditații care împrumută în parte simbolurile alchimiei exterioare (plumb, mercur, cazanul, furnalul, cinabru) și, pe de altă parte, simboluri din Cartea Schimbărilor/Yi Jing. Alchimia exterioară se confundă cu tradițiile doctrinale și mitologice privind nemurirea și era bazată pe două practici principale. În prima, pornind de la cinabru (de valoare Yang și cerească) se extrage mercurul (de valoare yin și pământeană). A doua practică constă în amestecul mercurului obținut pornind de la cinabru și de la plumbul autentic obținut prin prelucrarea plumbului brut. Importanța acordată mercurului și plumbului are un rol central în trecerea de la alchimia exterioară la alchimia interioară. Isabelle Robinet subliniază semnificația simbolică a acestui proces, ca și posibilitatea sa de a fi în întregime interiorizat. Procesul alchimic comportă o dimensiune simbolică în care elixirul are un statut atemporal, obținerea elixirului fiind actul central al procesului alchimic; chiar și din aceste succinte descrieri înțelegem că atât alchimia occidentală, cât și cea chineză folosesc un limbaj voalat, termeni secreți pentru a descrie doctrinele și practicile lor. Este ceea ce Isabelle Robinet numește artificii de retorică: „Maeștrii alchimiști se lovesc de problema universală a transmiterii și traducerii inefabilului în vorbe. Dao este inefabil, experiența mistică este inexprimabilă și, totuși, afirmă alchimiștii, dacă vrem să dăm seama despre aceste lucruri sau să le transmitem, trebuie să folosim limbajul. […] Iraționalul, sau mai cuprinzător, locul nerostitului este exprimat aici prin ceea ce aș numi «transgresiune». Transgresiunea legilor logicii, a legilor limbajului și, mai cu seamă, a legilor omenești obișnuite.”
Alchimia interioară se bazează pe cosmologia tradițională chineză a școlii lui Yin și Yang, pe cei cinci agenți (lemn, foc, pământ, metal și apă), și aliază vechile tehnici ale Suflului cu speculații filosofice și metafizice. Are ca scop obținerea Elixirului, sau cinabru, echivalentul pietrei filosofale din alchimia apuseană. Folosește un limbaj metaforic care urmărește să depășească limbajul comun, dar și noțiuni admise comun, pentru a transmite și induce o viziune a lumii unde se aliază Unul și Multiplul, unde se petrece paradoxala coincidență a contrariilor: „Datorită unei deplasări de identități, lucrurile sunt îndepărtate de definiția lor imediată, de la propria lor identitate, pentru a fi deplasate spre Celălalt, contrarul lor, și printr-o structură cu perspective multiple și multidimensionale. […] A se întoarce la sine pornind de la celălalt, a se întoarce la lume după ce a fost părăsită: Apa zămislește Metalul care zămislește Apa.” Alchimia interioară se întemeiază pe o logică a ambivalenței unde fiecare lucru conține contrarul său și o concepție a lumii în care toate lucrurile se schimbă, sunt în corespondență analogică unele cu altele și trimit la Unitatea primordială. Este vorba de a reface lumea pe planuri paralele: în ordinea cosmică și pe plan individual, mental și corporal. Arta alchimică începe cu haosul original care conține germenele vieții, iar o parte a acestuia este prezentă în orice lucru. Această parte este motorul operei, materia prima. Aceasta este constituită din plumbul și mercurul alchimice adevărate, care nu sunt plumbul și mercurul obișnuite, comune. Cartea lui Isabelle Robinet se încheie cu un studiu despre noțiunea de xing, cuvânt format din radicalul „inimă” și ideograma „viață”, cuvântul având de multe ori sensul de viață: „Xing desemnează acel ceva cu care o ființă se naște, respectiv, caracterul său originar și ca urmare fundamental, ceea ce-i este înnăscut.”
Cartea Introducere în alchimia interioară daoistă, de Isabelle Robinet, este o remarcabilă cercetare asupra alchimiei chineze, subiect care pentru mult timp a fost cufundat mai mult în legendă și mit, decât în aprofundare teoretică. Dacă alchimia interioară daoistă, disciplină atât intelectuală, cât și fiziologică, își conduce discipolii către iluminare, cu aceeași îndemânare Isabelle Robinet își conduce cititorii într-un univers fascinant acoperit secole de-a rândul de necunoaștere, de ignoranță. Lumea alchimiei daoiste este decojită rând pe rând de toate straturile inutile pentru a dezvălui prin interpretarea simbolurilor, prin trimiteri la autorii clasici chinezi, prin tălmăcirea trigramelor ceea ce înseamnă frumoasa metaforă pe care o propune alchimia interioară chineză, care recreează lumea într-un vast sistem cosmologic, metafizic și metaforic. Alchimia interioară duce de la neființă la ființă, extrage viața din inerția ei, o întemeiază prin procedee alchimice, prin Suflu, prin imagini, cuvinte, concepte. Despre toate acestea și încă multe altele va afla cititorul cărții Introducere în alchimia interioară daoistă.
Taguri: alchimia interioară, daoism, Isabelle Robinet, yin/yang