Marie-Jean-Antoine-Nicolas Caritat, marchiz de Condorcet (1743-1794) a fost om politic, economist, politolog, matematician și filosof francez. A fost inspector general al Monedei, numit de Turgot, controlor general al finanțelor, apoi Ministru al finanțelor, a fost un discipol al lui d’Alembert, căruia îi datorează primirea în Academia franceză, a fost un apropiat al enciclopediștilor în general și în particular al lui Voltaire. A participat activ la Revoluția franceză, de partea Girondinilor, a fost ales în Adunarea legislativă, în 1791, și în Convenția Națională din 1792. A elaborat proiectul unei Constituții și un ghid electoral care nu au fost pe placul Iacobinilor, căzând în dizgrația lui Robespierre, ceea ce avea să-i aducă emiterea unui mandat de arestare. Profitând de un răgaz între emiterea mandatului de arestare și arestarea efectivă, Condorcet s-a ascuns pentru câteva luni în casa doamnei Vernet. În cele cinci luni cât a stat ascuns, Condorcet a scris o carte recent tradusă în limba română: Schița pentru un tablou istoric al progreselor minții omenești, traducere din limba franceză de Roxana Iordache, București, Editura Herald, colecția „Cogito”, 2021, 240 p. Până la această carte, Condorcet era cunoscut pentru studiile sale de matematică (Essai sur le calcul intégral sau Essai d’analyse) sau de științe politice (Cinq Mémoires sur l’instruction publique; Opinion sur les emigrants; La République française aux hommes libres). Schița pentru un tablou istoric al progreselor minții omenești omenești, apărută postum, va deveni cea mai cunoscută operă a sa. La puțin timp după ce-și încheie scrierea, Condorcet părăsește „ascunzătoarea”, dar este arestat, două zile mai târziu fiind găsit mort în celula sa, în circumstanțe neclare până astăzi, crimă, sinucidere, boală. Când în 1989 s-a celebrat bicentenarul Revoluției franceze, în mod simbolic osemintele lui Condorcet au fost transferate la Panteon; sicriul era gol, osemintele sale nefiind găsite vreodată.
Cartea lui Condorcet, Schița pentru un tablou istoric al progreselor minții, exaltă cu generozitate și optimism Revoluția franceză, văzută ca punctul culminant al procesului de emancipare al umanității început cu Reforma și cu invenția tiparului. Condorcet nutrea o fermă convingere că umanitatea progresează în cunoaștere, dar deopotrivă în moravuri, în organizarea socială și politică, pentru că temele principale din Schița sunt prezente într-un manuscris scris în jurul anului 1780. Manuscrisul făcea trimitere la nouă etape din evoluția omenirii, Schița reluând aceeași schemă cu considerabila diferență că adaugă o a zecea perioadă care prevede dezvoltarea rațiunii în viitor, pentru că între 1789 și 1794 s-a produs un eveniment care va influența nu numai societatea franceză, ci și a altor popoare: Revoluția franceză. Să nu pierdem din vedere deceniile care au pregătit Revoluția. Secolul al XVIII-lea a fost unul al Enciclopediilor de ordin general destinate publicului larg, avid de cunoștințe accesibile în limba maternă. Dacă până atunci se răspândiseră enciclopedii și dicționare privind domenii particulare, secolul al XVIII-lea a fost unul al enciclopediilor care acopereau toate ramurile cunoașterii. Alegerea ordinii alfabetice în distribuirea subiectelor favoriza difuzarea cunoștințelor într-o manieră simpla, accesibilă. Recurgerea la planșe pentru a ilustra tema prezentată arată preocuparea pedagogică a autorilor. Mișcarea enciclopedică din secolul al XVIII-lea este marcată de l’Encyclopédie ou Dictionnaire raisonné des sciences, des arts et métiers, par une société de gens de lettre, în spațiul francofon, și de Enciclopaedia Britannica, în lumea anglofonă. L’Encyclopédie ou Dictionnaire cuprinde 17 volume de texte și 11 de planșe, și au apărut între anii 1751 și 1772, întreprindere colosală, coordonată de Denis Diderot. Apariția monumentalei enciclopedii a fost însoțită în toți anii de vicisitudini; papa Clement al XIII-lea nu putea accepta cu ușurință o lucrare amplă în care pe primul plan era rațiunea secularizată, impulsul spre cunoaștere și aflarea adevărului; au mai fost apoi ingerințele editorului Le Breton, căruia Denis Diderot îi reproșa masacrarea, deformarea unor articole din care au fost eliminate ideile care dădeau farmec, interes și noutate Enciclopediei franceze.
„Enciclopedie înseamnă înlănțuire de cunoștințe. […] într-adevăr, scopul unei Enciclopedii este acela de a aduna cunoștințe de pe tot cuprinsul pământului; de a expune sistemul lor general oamenilor din jurul nostru și de a le transmite oamenilor care vor veni după noi pentru ca truda veacurilor trecute să nu fi rămas nefolositoare veacurilor ce vor urma”, scrie Denis Diderot în deschiderea articolului „enciclopedie”. Din rândurile lui Diderot apare ideea de progres, cuvânt a cărui etimologie latină desemnează înaintarea. Teoria modernă a progresului exprimă, printr-o analogie între spațiu și timp, o mișcare a istoriei înainte. Progresul a fost un concept cheie al filosofiei Luminilor. Istoricii filosofiei văd unanim în Condorcet ultimul reprezentant al acestei construcții care ridică progresul la rangul de filosofie a istoriei, idee susținută cu precădere în cartea sa Schița pentru un tablou istoric al progreselor minții omenești. „De la epoca în care scrierea alfabetică a fost cunoscută în Grecia, istoria se leagă de secolul nostru, în starea actuală a speciei umane din țările cele mai luminate ale Europei, printr-o suită neîntreruptă de fapte și observații; iar tabloul înaintării și al progreselor minții omenești a devenit cu adevărat istoric. Filosofia nu mai are ce să ghicească, nu mai are ce combinații ipotetice să formeze; este de ajuns să adune, să ordoneze faptele, să arate adevărurile utile care se nasc din înlănțuirea și din ansamblul lor”, scrie Condorcet spre finalul unui secol luminat, conturând un proiect care avea să fie unul dintre momentele puternice ale unei filosofii eclectice născută din opera lui Denis Diderot și d’Alembert.
Ideea de progres expusă de Condorcet era împotriva dogmatismului sistemelor abstracte, suspecte de o anumită conivență cu superstițiile religioase și regimurile politice autoritare, eclectismul afirmând necesitatea instaurării unei filosofii întemeiate pe observarea naturii, pe experiență, pe înțelegerea realului accesibil facultăților umane. În acest sens, Condorcet propune în Schița o filosofie concretă care, în măsura în care studiază faptele naturii și ale realității umane, poate și va putea, în lumina cunoașterii, să transforme câmpul practicii. A ameliora devenirea speciei implică deopotrivă a ști și a face, Schița expunând de la primele pagini o teorie a cunoașterii, el reluând unele idei ale empirismului răspândit în secolul Luminilor, pe urmele lui John Locke și Condillac, autori pentru care întreaga cunoaștere, la nivel de individ și de specie, începe cu senzația. Pentru Condorcet, senzația, element prim, este cauza pentru un obiect exterior; ea nu este o pură impresie subiectivă, este o realitate externă a cărei existență nu poate fi pusă la îndoială. Pornind de la senzații se dezvoltă operații din ce în ce mai complexe, spiritul compară senzațiile, le combină ajungând astfel la noi reprezentări.
Teoria cunoașterii era inseparabilă în epocă de teoria semnelor, Condorcet acordând o funcție centrală limbajului, limbilor, tipurilor de scriitură. Semnele fac posibile combinații de senzații, dar și noi combinații, în procesul gândirii omul înțelegând, explicând, combinând, limbajul traducând procesele gândirii. Condorcet urmărește toate aceste procese privind epocile istorice: trecerea de la păstorit la agricultură, la inventarea alfabetului, la scindarea științelor la vechii greci, la restaurarea luminilor în vremea cruciadelor, la progresele științelor și inventarea tiparului, la desprinderea științelor și filosofiei de sub autoritatea clericală, la formarea Republicii franceze. Istoria speciei umane este cea a progresului în măsura în care caracteristica umanității este perfectibilitatea. Pe de altă parte, progresul istoric nu este continuu în sensul unei acumulări constante; pot interveni stagnări, erori care ne țin în loc, prejudecăți, rupturi, dar convingerea lui Condorcet este că istoria speciei nu cunoaște pași înapoi definitivi, chiar în momente contradictorii. Intoleranța Terorii, căreia i-a căzut victimă și Condorcet, nu pune la îndoială rațiunea și libertatea secolului Luminilor.