Autor a peste 20 de volume despre esoterism, ocultism sau masonerie, prezentat ca eseist, scenarist, orientalist, scriitor, autor al unui fals jurnal despre Tibet, loc pe care nu l-a văzut vreodată, fascinat de budism, de teosofie și de tradiționalismul guénonian, atras în junețe de masonerie, Jean-Marquès Rivière nu este amintit de nici o mare enciclopedie masonică franceză. De ce ar fi fost? Pentru o carte în care erau publicate ritualuri masonice, pentru filmul „Forces occultes”, pentru cele 18 articole publicate în „Les Documents maçonniques” („adevărată revistă oficială a acțiunii anti-masonice”), pentru expozițiile anti-masonice comandate de regimul de la Vichy? După 1990, în vălmășagul cultural și editorial, erau la modă cărți și subiecte despre cele ascunse de cenzură, iar masoneria era un subiect căutat, vânat. În adevăr, prea puțini știau atunci, nici acum nu sunt mai mulți!, câte ceva despre masonerie, pentru că atunci, ca și acum, legendele atrag mai mult.
Jean-Marquès Rivière este cunoscut pentru o carte despre ritualurile masonice, carte recent reeditată în limba română: Ritualurile secrete ale Francmasoneriei. După arhivele Marelui Orient și ale Marii Loji a Franței, București, Editura Herald, traducere din limba franceză de Ilie Iliescu, prefață și note de specialitate de Vasile Zecheru, colecția „Arta regală”, 2021, 270 p. Este o carte care are meritul de a reaminti ritualuri care în forma lor din carte nu se mai practică, o carte care contribuie la istoria ritualurilor masonice. Masoneria a fost privită de la începuturile sale cu neîncredere, cu teamă, cu multă curiozitate, cu respect. Cei dinafară voiau să știe ce se petrece în locurile ferite de ochii curioșilor, acolo unde se întâlneau masonii: ce discutau departe de urechile profanilor, de ce purtau anumite piese vestimentare (șorțuri și colane), ce înțeles aveau cuvintele și semnele cu ajutorul cărora pătrundeau în încăperile lor secrete, de ce noul primit intra având ochii acoperiți de o pânză neagră, de ce stăteau cu spadele ațintite asupra inimii celui ce urma să intre în rândurile lor, cine era cel din sicriul în jurul căruia se desfășura ritualul inițierii la gradul de maestru? În primele decenii ale masoneriei speculative astfel de întrebări erau frecvente, mai cu seamă că ritualurile erau secrete, Biserica văzând în secret și ritualuri vreo lucrare a diavolului. Chiar daca primele „divulgări” au apărut la puțin timp după constituirea Marii Loji a Londrei, prin cartea lui Samuel Prichard, Masonry Dissected, aceasta nu a avut o largă răspândire și nu a lămurit pe cineva, în cazul în care chiar ar fi fost mulți cei interesați. De fapt nici astăzi când tiparul și cartea s-au răspândit vertiginos tot nu se știe ce ar dori curioșii să afle. Publicarea ritualurilor nu a potolit curiozitatea fără obiect.
De ce să citim cartea lui Jean-Marques Riviere? Pentru că ne apropie de ritualurile practicate în secolul al XIX-lea, care sunt diferite de cele ale zilelor noastre. Cineva s-ar putea întreba cum o instituție care se revendică din tradiția constructorilor goticului a putut să-și schimbe ritualurile odată cu intrarea în modernitate. A putut pentru că tradiția medievală a lojilor de constructori nu are continuitate în viața lojilor simbolice, decât prin preluarea unor elemente ritualice, prin folosirea unor unelte care fac parte din „arsenalul” constructorilor. În altă ordine de idei, Jean-Marquès Rivière subliniază cu deplin temei îndepărtarea lojilor franceze de influența clericală, puternică în Vechiul Regim: „Prin această atitudine (anticlericală – n.n.), ritualul mas:. Francez s-a golit de spiritualitatea pseudo-mistică cu care îl înzestraseră iluminații și teozofii secolului al XVIII-lea. Pentru a nu mai semăna cu preotul și a fi un ateu convins, francmasonul a suprimat orice idee teistă, spirituală sau simbolică din ritualurile moderne.” Despre „lepădarea” de trimiterile la întâmplări și personaje biblice s-ar putea comenta mult, dar nu aici este locul. Aici Jean-Marquès Rivière vorbește cu temei despre „cadrele intelectuale ale unei intransigențe dogmatice absolute”, care făceau din francmasoneria franceză o instituție total laică, cum am spune astăzi un fel de club.
Jean-Marquès Rivière face o succintă prezentare a riturilor masonice (ritul de York, ritul scoțian rectificat, ritul Memphis-Misraim, ritul mixt, ritul suedez), după care inițiază cititorii în ritualurile și simbolistica primelor trei grade masonice (ucenic, calfă, maestru). Utilă precizarea autorului despre activitatea lojilor masonice, în rândul profanilor înrădăcinându-se ideea că în loji se decide soarta lumii. În loji nu se discută chestiuni profane, nu se constituie majorități și minorități antagonice, nu se discută și nu se votează decât problemele administrative ale lojii și ale ordinului. Pagini interesante consacră autorul ritualurilor care se oficiau pentru inaugurarea de noi temple, pentru ceremonia de înmormântare a unui frate sau pentru adoptarea în lojă a fiilor de masoni. Masoneria albastră se referă la primele trei grade, amintite mai sus. Urmează apoi, în diferite rituri, gradele de perfecție, mai multe sau mai puține, cu ritualuri specifice. Jean-Marquès Rivière se oprește în cartea sa asupra gradelor Ritului Scoțian Antic și Acceptat așa cum erau practicate la acea dată de Marele Orient al Franței. Gradele Ritului Scoțian Antic și Acceptat sunt de la 4 la 33, cu precizarea că ele există ca ritual, ca simbolistică, ca învățătură, dar nu se practică toate, ci cu precădere gradele 4, 9, 14, 18, 30, 31, 32 și 33. Dintre acestea două au reținut atenția lui Jean-Marquès Rivière, ceea ce nici nu este surprinzător. Primul este gradul al 18-lea, Cavaler de Roza-Cruce, care „se deosebește de celelalte prin caracterul său creștin și mistic, se deosebește prin simbolismul său absolut diferit de simbolismul mas:. Însăși legenda gradului are o cu totul altă origine; se simte că ucenicia confreriilor nu a însemnat nimic aici și că Mason:. Operativă de la 1717 nu a jucat niciun rol; acest grad este, în esență, filozofic atât prin originea, cât și prin simbolismul său.”
Jean-Marquès Rivière amintește prin cuvintele sale ceea ce deplângeau ritualurile gradului al 18-lea: „voi ne găsiți îndurerați, într-o stare de deznădejde și de disperare. Un întuneric apăsător învăluie pământul. Forța domnește pretutindeni, cuvântul nu mai este în stare să convingă. În atmosfera aceasta de cataclism al inteligenței, lucrările noastre au fost perturbate, muncitorii nu se mai recunosc, uneltele sunt împrăștiate, cuvântul s-a pierdut.” Este unul dintre gradele masonice în care mulți au văzut, în mod exagerat, o adevărată imitatio Christi passionis, dar existența unui fond simbolic comun nu trebuie nu trebuie să ducă la apropieri și confuzii între dogmă și simbol; esența învățăturii masonice este interpretarea morală a simbolului. Trandafirul și Crucea nu și-au pierdut din valoarea și puterea lor sugestivă, în profunzimea spiritualității noastre existând o latență rozacruciană. Al doilea grad asupra căruia zăbovește Jean-Marques Riviere este al 30-lea, Cavaler Kadosh, un grad care vorbește de Ordinul Templierilor, de Jacques de Molay, de regele Franței Filip al IV-lea, de papa Clement al V-lea. Simbolul în jurul căruia gravitează învățătura acestui grad este scara, simbol al ascensiunii către cunoaștere și transfigurare. Deviza celui care urcă această scară este Nec plus ultra, deasupra nu mai este nimic. Pe una din laturile scării, cea a iubirii lui Dumnezeu, sunt gravate numele a șapte virtuți, iar pe cealaltă, a iubirii aproapelui, sunt înscrise numele celor șapte arte liberale. Ce-și poate dori mai mult cel pornit pe drumul perfecțiunii decât să trăiască practicând virtutea, cunoscând cele șapte arte liberale?
În cele trei veacuri de existență, masoneria s-a confruntat cu un val de critici, cu excomunicări, cu conflicte interne în jurul atitudinilor teiste sau ateiste. Masoneria nu și-a propus să fie o nouă religie, dar cele mai multe loji păstrează referința la Marele Arhitect al Universului, una din marile lumini, prezentă pe altar, fiind Cartea Legii Sacre. În Franța, acolo unde a activat ca mason Jean-Marquès Rivière, una din marile loji s-a îndepărtat de teism, optând pentru o atitudine atee. La începutul secolului al XX-lea, Oswald Wirth a încercat să pună accentul pe simbolismul masonic și pe cultivarea preocupărilor intelectuale în activitatea lojilor, și a pledat pentru conservarea tradiționalismului masonic, pentru construirea unui edificiu spiritual. Altfel, „ucigașii lui Hiram”, cufundați în ignoranță vor deveni tot mai numeroși, se vor mulțumi cu un raționalism mărginit și nu vor descifra literele și cuvintele învățăturii inițiatice.
Taguri: grade, Jean-Marquès Rivière, masonerie, rit, ritual