Limba tainică a lumii nordului

Pentru cei mai mulți, lumea nordului este una misterioasă, populată de ființe fabuloase, de spirite, de personaje legendare și locuri mitice, de obiecte sacre, de povești miraculoase. Este o lume pe care Europa continentală o descoperă mai întâi prin saga islandeză Edda, opera literară a lui Snorri Sturluson (1179-1241), autorul cel mai complet al Evului Mediu islandez, aristocrat cărturar, om politic de prim rang al vremii sale. Descendent, după mamă, a vestitului bard Egill Skalla-Grimson, Snorri Sturluson a fost crescut, după practica scandinavă a adopției, de Jon Loftson, un influent descendent al regilor Norvegiei. Și-a petrecut adolescența la Oddi, un foaier cultural unde Snorri a dobândit serioase cunoștințe de doctrină creștină, de drept, de istorie, de poezie scandinavă și de literatură latină. Biografia lui Snorri Sturluson este cea a unei ascensiuni sociale remarcabile, încheiată din păcate cu asasinarea cărturarului, pe fondul unor neînțelegeri diplomatice între Islanda și Norvegia. Această perioadă foarte agitată din istoria Islandei și a familiei Sturluson este relatată în Sturlunga saga, recunoscută ca sursă importantă pentru cunoașterea acelor vremuri.

Opera literară a lui Snorri Sturluson este vastă; el a scris numeroase poeme pentru nobilii norvegieni, în maniera scaldică a vremii, dar mare parte din ele s-au pierdut de-a lungul veacurilor. Era epoca în care arta scaldică, a barzilor, era apreciată, orice autor de al unei povestiri așeza în scrierea sa o strofă, Snorri fiind dintre cei care au așezat printre rândurile prozelor sale creații în versuri care astfel au scăpat uitării și au contribuit în timp la constituirea patrimoniului literar nordic, în care la loc de cinste se află scrierea Edda, care de puțină vreme cunoaște și o versiune în limba română: Snorri Sturluson, Edda. Povești din mitologia nordică, traducere din islandeză, introducere și note de Radu Răzvan Stanciu, București, Editura Herald, colecția „Princeps”, 224 p., 2016, ediția a II-a 2021. Nimeni nu contestă cultura și talentul lui Snorri Sturluson, nici nu pune la îndoială că ar fi autorul celei mai mari părți din Edda, despre care se spune că este o carte cu un titlu nesigur, recunoscându-se că cel mai vechi manuscris al cărții Edda se află în Codex Upsaliensis, datat 1300. Dincolo de inerente controverse filologice, să nu uităm că în discuție este un manuscris vechi de mai bine de șapte veacuri, remarcabil rămânând faptul că în zorii Evului Mediu în nordul îndepărtat se nășteau două scrieri: Edda în proză și Edda în versuri. Pentru ediția de față traducătorul în limba română a ales Păcălirea lui Gylfi și Discursul despre poezie.

Prologul la Edda reia fapte și evenimente din Facerea, vorbește despre plămădirea Cerului și a Pământului și a lucrurilor ce țin de ele, despre Adam și Eva și descendența lor, despre nesocotirea poruncilor lui Dumnezeu și potop, despre darurile pământești, înțelepciunea, bogăția și fericirea cu care Dumnezeu a binecuvântat oamenii. Firul poveștii se deapănă până în străvechea Troia cu ale sale douăsprezece regate, descendenți de neam regal având drept fiu pe Thor, care după ce a crescut în Tracia a cercetat toate părțile lumii ajungând în partea de nord unde a cunoscut-o pe Sif, de unde firul descendenților ajunge la Odin „un om faimos prin înțelepciunea și toate împlinirile sale.” Edda începe cu o povestire mitologică ce relatează întreaga istorie a zeilor de la origini. Unii comentatori ai scrierii lui Snorri Sturluson au criticat faptul că în epoca modernă partea preponderent mitologică a pus în umbră viziunea de ansamblu. Ea are farmecul imediat pe care îl au toate scrierile fondatoare, dar Edda nu poate fi privită doar din unghiul mitografic. Păcălirea lui Gylfi are o anumită autonomie în ansamblul vast al Eddei, subiectul prim al cărții fiind mai curând poezia decât mitologia. Scopul lui Snorri Sturluson este mai mult didactic, el adoptând un stil plăcut și pedagogic, povestirea mitologica fiind prezentată ca un dialog între regele suedez Gylfi/Ganglieri și trei divinități cu care va discuta despre mitologie și despre multe alte întâmplări căci Aesir-ii știau că va veni și „țesură năluciri înaintea ochilor lui”. La finalul povestirii lui Snorri, Gylfi se afla singur, într-un spațiu gol, fără ca vreunul dintre interlocutorii de mai devreme să fie în preajma sa: „Ganglieri auzi apoi zgomote puternice din toate părțile și privi într-o parte. Iar când se uită mai bine de jur împrejur descoperi că se afla în câmp deschis și nu mai vedea nicio sală și niciun castel. Apoi plecă pe drumul său și se întoarse în regatul său și povesti întâmplările pe care le văzuse sau le auzise. Iar de la el, aceste povestiri au fost spuse mai departe din om în om.” Totul fusese o înșelătorie! Se spune că prin acest șiretlic Snorri Sturluson și-a luat libertatea de a compune liber un text mitologic, ferindu-se astfel de criticile Bisericii.

Edda poetică sau Edda veche este o culegere de poeme, un codex al tuturor marilor poeme mitologice, gnomice, etice, magice și eroice ale nordului. Această culegere a fost explicată de Snorri Sturluson, renumit bard care ar fi regretat ca marea artă scaldică să se piardă, iar cunoașterea aprofundată a vechii mitologii să rămână doar amintire. El vorbește despre personaje mitologice, despre figuri de stil obligatorii, despre metrii accesibili barzilor. Tratat de mitologie și de poetică, Edda lui Snorri este scrisă în proză, dar include numeroase fragmente de poezie. Toți comentatorii sunt unanimi în a aprecia că Edda poetică este o scriere indispensabilă care are meritul de a aduce ordine și rigoare în multitudinea de mituri, credințe și rituri ale Nordului. Regis Boyer, unul din marii specialiști francezi în mitologia nordică, consideră că Snorri Sturluson a fost, ca mulți alți contemporani ai săi, prea deschis „către toate vânturile venind din Occident”. Snorri, afirmă același cercetător, a compus o mitologie calchiată pe modele clasice sau biblice pe care le cunoștea admirabil. Astfel, adeseori ești tentat „de a citi în spatele indicațiilor sale o interpretatio christiana sau graeca sau latina care falsifică adesea perspectivele noastre. Zeii și miturile pe care el le prezintă pot încânta comparatistul indo-european dar nu este totdeauna facil să apreciezi adevărata lor specificitate”. Poezia barzilor nordici cere o temeinică inițiere, sensul versurilor ascunzându-se în spatele unor artificii de formă, a unor aluzii, a unor metafore. Miedul, nectarul poetic, „sângele lui Kvasir” (poezia), elixirul înțelepciunii sunt elementele unui mit de mare complexitate în care intervin pitici, uriași și zei, în frunte cu Odin, cel care „a dat miedul lui Suttung zeilor și acelor oameni care știu să urzească versuri. Astfel numim poezia «prada» sau «descoperirea» sau «băutura» sau «darul lui Odin», sau «băutura zeilor»”. O lume care-și ascunde secretele în spatele aparențelor, căci în miturile Nordului sunt gnomi, zei, pitici, uriași, dar și povești inițiatice care configurează o lume a esoterismului, a magiei, a dublului.