Zarathustra – între adevăr și legendă

Ca și în cazul altor înțelepți ai lumii antice, în jurul lui Zarathustra s-a creat o aură de legendă, încât astăzi este greu a îndepărta legenda pentru a păstra doar cele adevărate, în sprijinul cărora vin mărturii, documente, izvoare clare, sigure. În bună parte legenda creată în jurul său se aseamănă cu ceea ce se spune despre înțeleptul grec Pitagora; legenda spune că cei doi s-ar fi întâlnit, dar lipsesc mărturiile. De asemenea, se spune că ar fi autorii unor scrieri, dar la fel de bine se spune că niciunul nu ar fi scris, mai credibilă fiind varianta că discipolii lor ar fi transmis altora învățăturile celor doi înțelepți, care mai târziu au fost adunate. Zarathustra, sau după unele opinii Zarathushtra, numit de greci Zoroastru, subliniind astfel reputația de astrolog a înțeleptului, a fost un profet iranian care a fondat mazdeismul, considerată prima religie monoteistă. Nici data nașterii, nici locul nu sunt cunoscute; se crede că s-a născut undeva între secolele VI-XII î.e.n., dar cei mai mulți istorici acceptă secolul al VI-lea, cel care l-ar pune în corelație pe Zarathustra cu alți înțelepți ai lumii antice amintiți în sursele vechi. Unii istorici ai religiilor consideră că singurele date non legendare sunt cele extrase din Gatha, poeme scrise într-un stil rafinat și adeseori obscur, dar care reflectă o personalitate puternică, bine conturată. O apariție editorială recentă ne deschide căi de acces către zoroastrism: Cânturile divine ale lui Zarathustra. Învățăturile, filosofia și misiunea Profetului revelate în texte sacre ale zoroastrismului, prima religie monoteistă a lumii. Avesta – Yasna – Gatha, traducere și note de Radu Duma, cuvânt-înainte de M.N. Dhalla, București, Editura Herald, colecția „Bibliotheca Orientalis”, 2021, 190 p. Religia pre islamică a Iranului este cunoscută sub numele de mazdeism, prin referire la numele zeului său dominant, Ahura Mazda, sau zoroastrism, după numele celui care ar fi predicat-o, Zoroastru sau Zarathustra. Numele acestui fondator de religie a fost cunoscut în cultura europeană încă din antichitate, fiind menționat pentru prima dată la mijlocul secolului al V-lea î.e.n. de Xanthos Lidianul, sub numele grecizat de Zoroastru, legislator al perșilor, prinț al magilor, fondator al astrologiei, inițiator al lui Pitagora. Europa Luminilor s-a interesat dacă Zarathustra a fost un inventator al dualismului, un eretic periculos sau un profet monoteist, un rival al lui Moise. La mijlocul secolului al XVIII-lea, Anquetil-Duperron a descoperit în India fragmentele unei cărți aparținând tradiției mazdeene, considerată când operă a lui Zarathustra, când transcrierea unor cuvinte ale sale. Atunci a început aventura zoroastrismului.

Religie a Iranului pre islamic, mazdeismul a supraviețuit, după cucerirea arabă și convertirea progresivă la islamism, doar în câteva zone restrânse iraniene și în câteva regiuni indiene, mai cu seamă în preajma orașului Bombay. Unul dintre specialiștii în religia vechiului Iran, Jacques Duchesne-Guillemin, afirmă că este imposibil să expui onest mazdeismul fără a avertiza cititorul asupra dificultății subiectului, asupra căruia specialiștii nu au căzut niciodată de acord, așa cum nu există unanimitate asupra situării în timp și spațiu a fondatorului acestei religii, Zarathustra. Dincolo de controverse, specialiștii recunosc că o parte a scrierilor sacre ale mazdeismului se găsește în Avesta, compilație liturgică realizată la porunca împăratului sasanid Supur, în jurul anului 310 e.n. În inima acestui corpus canonic, folosit încă și astăzi în micile comunități mazdeene, se găsește o culegere de 17 poeme desemnate generic și simplu: Gatha/Cânturi. Aceste Cânturi se bucură de un prestigiu excepțional în raport cu alte părți constitutive ale Avesta: se spune despre ele că sunt inima, că au adunat în ele chintesența doctrinei mazdeene. Mai mult, și de fapt aceasta stă la baza venerării al cărei obiect sunt, Gatha fiind atribuite însuși lui Zarathustra, Profetul inspirat care a dat forma definitivă a mazdeismului. Nu puțini au fost cei care a comparat locul ocupat de Gatha în viața spirituală a mazdeenilor cu cel al Psalmilor în iudaism și în creștinism. Cânturile sunt rostite în oficii religioase solemne și numai în limba originală, o variantă arhaica avestică, traducerile apărând mai târziu, mai întâi în dialecte orientale. Conținutul acestor Cânturi este unul mai mult religios decât filosofic, fiecare Gatha constând în strofe care exprimă un sentiment mistic de adorație. Autorul, care vorbește la persoana întâi, își exprimă admirația pentru Înțelepciunea divină care se manifestă în buna ordine care domnește în univers, din punctul de vedere al realității cosmice, cât și al faptelor omenești: „Aceasta Te întreb, spune-mi cu adevărat, o, Ahura, – cine, la începuturi, când a avut loc creația, a fost Tatăl Dreptății (Asha)? Cine a hotărât calea [neclintită a]soarelui și a stelelor? Prin cine crește luna și apoi se face mică? Aceasta, o, Mazda, și încă multe altele, aș vrea să știu. Aceasta Te întreb, spune-mi cu adevărat, o, Ahura, – cine ține pământul dedesubt și cerurile să nu cadă? Cine [ține] apele și plantele? Cine a dat iuțeală vânturilor și norilor? Cine este, o, Mazda, făuritorul Cugetării Bune? Aceasta Te întreb, spune-mi cu adevărat, o, Ahura, ce artizan a creat lumina și întunericul? Ce artizan a creat somnul și munca? Cine a făcut dimineața, prânzul și noaptea, care îl cheamă pe adorator la datoria lui? (…) Aceasta Te întreb, spune-mi cu adevărat, o, Ahura, – cum voi păstra în cuget revelațiile Tale, o, Mazda, și cum voi putea să înțeleg cum se cuvine învățămintele de viață pe care le cer de la Cugetarea Bună și de la Dreptatea divină? În ce fel sufletul meu se va împărtăși din deplina bucurie ce vine din bunătate?” Dar Profetul știe că această lume lucrează și răul, și Demonul Minciunii, și Vrăjmașii binelui, și amăgitorii. „În ce ținut voi fugi”, se întreabă Zarathustra. Este îndemnat să urmeze Cugetarea Bună, să rămână statornic în credință, să alunge gândurile rele, trufia și neascultarea, pentru că astfel ardoarea devoțiunii îi vor aduce bunăstarea și nemurirea în Împărăția sfântă.

Cânturile amintesc de tulburătoare dramă a lui Iov, povestită în Cartea lui Iov, text care aparține patrimoniului spiritual al umanității, o carte care abordează teme majore privind misterul răului și al suferinței, întâlnirea cu Dumnezeu, raportul fidelității omului cu justiția divină, sensul vieții în perspectiva morții. Iov trece printr-o experiență cutremurătoare, de la mulțumire la disperare, lovit de boală, de pierderea fiilor și fiicelor, a bunăstării, lăsat pradă lamentațiilor, întrebărilor și ispitelor Diavolului. Toate încercările arată credința lui Iov, deși el tot nu înțelege mânia lui Dumnezeu, nici întrebările Sale: „Unde erai tu, când am întemeiat pământul? Spune-Mi, dacă știi să spui. Știi tu cine a hotărât masurile pământului sau cine a întins deasupra lui lanțul de măsurat?” Iov va înțelege că realitatea lui Dumnezeu nu corespunde concepției sale despre aceeași realitate, ceea ce îl restaurează pe Iov ca om și îl reașază în starea sa de la început, alături de familie, în liniște și bunăstare. Dintre toate cărțile Bibliei, Cartea lui Iov este cea care a explorat cel mai curajos misterul suferinței și întrebările pe care aceasta le pune omului și divinității. Răscruce a tradițiilor sapiențiale, profetice și psalmice, Cartea lui Iov este o scriere de neocolit pentru înțelegerea suferinței, a dramei, o „paradigmă pentru modul unei trăiri religioase care are o importanță cu totul deosebită pentru vremea noastră. Astfel de experiențe îl copleșesc pe om venind atât din interior, cât și din afară, și e fără rost a le răstălmăci rațional și a le atenua astfel apotropaic”, spunea C.G. Jung, autorul inegalabilului studiu Răspuns lui Iov.

Așa grăit-a Zarathustra, o carte pentru toți și nici unul este una dintre cărțile lui Friedrich Nietzsche care se deosebește de celelalte prin subiect, prin lirism, prin bogăția invenției simbolice, o carte revendicată deopotrivă de filosofic și de poetic. După zece ani petrecuți în sihăstrie, în meditație, Zarathustra hotărăște că coboare către lume pentru a-i învăța pe oameni că Supraomul este sensul pământului. Îi va învăța pe oameni despre înțelepciune și iubire, despre viața ca voința de putere, despre eterna reîntoarcere și despre existența trăită de nenumărate ori, Zarathustra căutând neîncetat adevărați discipoli. Pe când avea doar 28 de ani, Richard Strauss a compus poemul simfonic Așa grăit-a Zarathustra (1896), poem care interpretează muzical temele filosofice ale cărții lui Nietzsche; era ceva nou, noutatea cărții filosofului german și sonoritățile poemului lui Strauss asigurându-i un rapid succes internațional. Misticul persan îi influențase pe Rameau (Zoroastre) și pe Mozart (Flautul fermecat). Se contura astfel un Zarathustra în care se împleteau armonios realul, mitul și legenda.