Nu puțini sunt cei care susțin că masoneria speculativă este continuatoarea companionajului, evident fără a putea aduce vreun argument convingător. Câteva practici comune, simboluri și instrumente asemănătoare sau chiar identice nu dovedesc filiația între cele două instituții. Subiectul este abordat cu precădere de publiciștii și cercetătorii francezi, Franța revendicând o anume tradiție, recunoscută și prin prezența a trei societăți franceze înscrise, din 2010, în Patrimoniul mondial cultural și imaterial al umanității al UNESCO: Union companonnique des Devoirs Unis, creată în 1889, Association ouvrrière des Compagnons du Devoir du Tour de France, creată în 1941, Fédération compagnonnique des métiers du bâtiment et autres, creată în 1952. Unul dintre cercetătorii francezi aplecat consecvent asupra fenomenului companionajului este Jean-François Blondel. Am avut bucuria să îl am partener de dialog, răspunsurile sale, „Trebuie să regăsim piatra ascunsă”, fiind publicate în cartea mea Sensul ascuns. Dialoguri despre esoterism , Editura Cronica, Iași, colecția „Arheologia spiritului”, 2005. În trei decenii de intensă activitate publicistică, Jean-François Blondel a scris peste 20 de lucrări, dintre care amintim: Les Logeurs du bon Dieu; Les Legendes des cathédrales; Les Outils et leurs symboles; Prodigieuses cathedrales de France; Emouvantes chapelles de France; Des tailleurs de pierre aux francs-maçons. Mythe ou Realité; Le Symbolisme de la pierre à travers l’Histoire; Franc-maçonnerie et Alchimie. La recherche de la pierre cachée des sages. Este coautor, alături de Jean-Claude Bouleau și Frederick Tristan, la monumentala lucrare Encyclopédie du compagnonnage. Histoire, symboles et legendes. Rândurile de față sunt prilejuite de cartea lui Jean-François Blondel Franc-maçonnerie et Compagnonnage, Escalquens, Editions Trajectoire, 2016, 272 p.
Unii masoni, dar și unii companioni consideră că sunt urmașii, moștenitorii constructorilor catedralelor, cei care au făcut gloria Evului Mediu gotic; probabil, la mijloc nu este decât influența rânduielilor vechilor constructori asupra imaginarului companionajului și a celui masonic, nu este o continuitate „istorică”, ci mai curând un „împrumut”. Jean-François Blondel observă cu ușoară ironie că în vreme ce masoneria își deschide porțile către companioni, mulți dintre aceștia fiind primiți în diverse obediențe masonice, masonii nu pot fi primiți în rândul companionilor fără a face dovada unor deprinderi care țin de manualitate, de pricepere, de îndemânare, fără a fi făcut Turul Franței. În jurul marilor construcții ale Evului Mediu, în primul rând al catedralelor gotice, s-a constituit un ansamblu de legende care s-au perpetuat și au fost apoi preluate în companionaj și masonerie, iar acest amestec a contribuit la răspândirea unor presupuse și nedovedite filiații. Discutând despre originile masoneriei, Jean-François Blondel aduce în discuție ipoteza unui „trunchi comun” al masoneriei și al companionajului, la origine fiind constructorii catedralelor.
Autorul invocă și două nume care dau o anume consistență teoriei trunchiului comun: Rene Guenon, cel care afirma că în timpurile moderne doar două organizații pot revendica o origine tradițională autentică: masoneria și companionajul, și Harry Carr, cel care a susținut că admiterea non-operativilor în sânul lojilor operative a dus la dispariția totală a operativilor. Periodic revine convingerea masonilor speculativi că originile ordinului coboară până la construcția Templului regelui Solomon și la lucrarea arhitectului Hiram, omițând că aceste coborâri în trecut sunt doar frumoase trimiteri la simboluri și metafore, altfel fascinante mituri fondatoare ale masoneriei. Legenda lui Hiram este comună francmasoneriei și companionajului; originea ei este în Vechiul Testament, Cartea Regilor și Cronici. Hiram era un artizan în bronz, fiul unei văduve, era originar din Tyr. Legenda masonică pleacă de la relatarea biblică peste care se suprapune imaginarul masonic care face din Hiram modelul omului virtuos care cade sub loviturile ignoranței, fanatismului și ambiției. Un alt mit fondator este cel al Templului lui Solomon, sanctuar central al cultului iudaic, loc al contactului între divinitate și lumea pământeană. Templul lui Solomon a fost distrus de babilonieni, a fost reconstruit de evreii care fuseseră exilați în Babilon, a fost din nou distrus în anul 70 d. C. Toate acestea ne îngăduie să înțelegem de ce în companionaj și francmasonerie Templul lui Solomon este arhetipul oricărei construcții.
Un segment important al cărții lui Jean-François Blondel este consacrat originilor companionajului, întâlnirii acestuia cu francmasoneria, companionajului în epoca modernă, societăților companionice în lumea modernă. În opinia publicistului francez companionajul este sistem corporativ vechi care își propune perfecționarea tehnică și umană a membrilor săi prin studiu și călătorie. Începuturile companionajului se pierd în noaptea timpului, după o expresie reluată obsesiv atunci când documentele lipsesc. Probabil leagănul său este în timpul și în preajma șantierelor care au acoperit vestul Europei cu o mantie albă, albul pietrelor din care erau zidite catedralele gotice. Fondatorii legendari ai companionajului sunt regele Solomon, maître Jacques și părintele Soubise; simbolurile tăietorilor în piatră sunt echerul și compasul, firul cu plumb, ciocanul, dalta.
Francmasoneria a ignorat mult timp companionajul, abia în 1785 ritualul masonic înglobând câteva referințe la companioni, mai cu seamă cele privind Templul lui Solomon și legenda lui Hiram. Uneltele și instrumentele tăietorilor în piatră au devenit simboluri pentru francmasonii care se dedică, în lojile lor, reflecției filosofice și simbolismului instrumentelor folosite altădată de masonii operativi, de companioni. Cartea lui Jean-François Blondel este mai puțin sugestivă în ceea ce privește posibila legătură între francmasonerie și companionaj, în schimb este o instructivă lectură în privința originilor și evoluției companionajului.