În primăvara anului trecut scriam tot aici despre cartea Le Guide maçonnique du Compagnon. Guide pratique et manuel d’instruction, semnată de Pascal Dumesnil. Cu puțin timp în urmă a apărut volumul Le Guide maçonnique du maître. Guide pratique et manuel d’instruction, Paris, Editions Maison de Vie, collection „Franc-maçonnerie initiatique”, 2022, 190 p. Volumul încheie o trilogie de ghiduri masonice consacrate primelor trei grade, trilogie începută cu volumul Le Guide maçonnique de l’Apprenti. Guide pratique et manuel d’instruction, apărut în 2017. Un alt volum semnat de Pascal Dumesnil și apărut la aceeași editură și în aceeași colecție este Le Guide maçonnique du Second Surveillant. Guide pratique et manuel d’instruction.
„Pentru ce această carte?”, întreabă Pascal Dumesnil pentru a justifica în primul rând această carte și totodată întreaga trilogie. Recenta carte a scriitorului francez este un îndrumar pentru cei care nu au beneficiat de o instrucție adecvată atunci când au fost inițiați în gradul de maestru, ritualul neîngăduind în timpul derulării sale aprofundarea tuturor faptelor relatate și a simbolurilor. Acest ghid nu se substituie altor cărți, ci doar îl apropie de maestru de învățătura masonică specifică acestui grad. „Tot ceea ce se desfășoară în acest ghid nu face decât să traducă viziunea mea personală a ceea ce poate fi învățătura maestrei sau maestrului. El reflectă sensibilitatea mea. Este un unghi de vedere asupra lucrurilor, mai există și altele. El nu pretinde a fi o referință, ci doar o contribuție. Nu are nici o pretenție în a oferi maniera”, precizează Pascal Dumesnil în preambulul celor 14 capitole care compun cartea sa. Pascal Dumesnil este membru al Marii Loji a Franței care acceptă prezența femeilor în masonerie; am făcut precizarea pentru a explica de ce apare în citat cuvântul „maestră”. Exceptând preambulul, pe parcursul întregii cărți Pascal Dumesnil va folosi exclusiv termenul de maestru.
Pascal Dumesnil afirmă încă de la primele pagini ale cărții sale ca între primele două grade și gradul de mason este o ruptură, masoneria operativă cunoscând doar două grade, pe care avea să le preia și Marea Lojă a Londrei, în anul 1717; gradul de maestru, la început menționat ca o funcție, este adoptat în Constituțiile lui Anderson de la 1738, deși era practicat de câțiva ani, de vreme ce ritualul este descris de Samuel Prichard în Masonry Dissected, de la 1730. Masoneria operativă nu făcea trimitere la legenda lui Hiram, care nu este menționată în vechile manuscrise Regius sau Cooke, fiind încorporată ritualului datorită creatorilor acestora, oameni hrăniți cu autori și cultură clasică. „Al treilea grad are un profund sens inițiatic, cu mult mai mult decât primul și al doilea. Dimensiunea umană și tragică îi conferă un conținut emoțional puternic căci noul maestru îl trăiește pe Hiram, trăiește fizic loviturile pe care le primește și care îl ucid. Această experiență fizică marchează spiritual simbolica mitului. Acest mit face posibilă trăirea renașterii la o stare superioară în manieră concretă. Este vorba despre o metamorfoză”, scrie Pascal Dumesnil. Obiectivul maestrului va fi ajungerea la stăpânirea de sine, el nu va dobândi cunoștințe privind artele și științele, care sunt de domeniul lui „ a avea”, pentru că toate cele ale maestrului țin de domeniul lui „a fi”. Lucrarea masonică a maestrului se face prin simboluri și prin mit. „Ritul Scoțian Antic și Acceptat este fondat pe două mituri, două legende, care sunt principiale și pot fi asimilate cu două forme de renaștere în sensul palingeneziei: moartea vechiului om în timpul inițierii la primul grad și moartea lui Hiram, cea din gradul al treilea. Aceste două mituri fac parte din miturile morții-învierii-renașterii, pe care le regăsim în tradiția egipteană sau în mitologia greacă; la primul grad este vorba de mitul Persephonei și al lui Demeter, la gradul al treilea de mitul lui Orfeu”, susține Pascal Dumesnil.
În mitul masonic Hiram apare ca un om al datoriei, gata să-și sacrifice viața; mitul masonic este influențat de mitul biblic al construcției templului lui Solomon, mit biblic care însă nu vorbește despre sacrificiul lui Hiram. „În esența sa, mitul morții lui Hiram ține de simbolismul tradițional fundamental, cel al trecerii de la moarte la renașterea spirituală. […] Mitul lui Hiram este o povestire inițiatică tradițională. Mitul se substituie simbolurilor gradelor precedente, el permite trecerea la o dimensiune inițiatică. Contează mai puțin că este vorba despre o ficțiune, ceea ce contează este încărcătura sa simbolică și inițiatică,” notează Pascal Dumesnil. Inspirat din povestirea biblică, mitul masonic al lui Hiram asigură substratul inițiatic al construcției templului lui Solomon; moartea lui Hiram, plănuită de cei trei companioni, se înscrie în destinul lui Hiram, care a înțeles că trebuie să păstreze, să apere Cunoașterea, Înțelepciunea. Un amplu capitol din carte este despre transformare, despre palingeneză, despre trecerea de la echer la compas. Sunt evocate viciile companionilor asasini (ignoranța, fanatismul, ambiția), instrumentele folosite de companioni pentru asasinarea maestrului Hiram, căutările celor nouă maeștri pentru a găsi corpul maestrului, aflarea umbrei ramurii de acacia, ridicarea corpului lui Hiram cu ajutorul celor cinci puncte perfecte prin unirea forțelor maestrului venerabil și a celor doi supraveghetori. Nu este vorba despre reîncarnare sau metempsihoză, mitul lui Hiram nu este la nivel corporal sau psihic, ci la nivel spiritual, ceea ce-i îngăduie lui Pascal Dumesnil sa vorbească despre o altă formă de palingeneză, cea a accesului sufletului la o viață superioară, la o reînnoire spirituală, renașterea la o altă dimensiune.
Ultimele capitole ale cărții sunt despre însemnele gradului de maestru, despre tabloul lojii de maestru, despre ofițerii, despre semnele de recunoaștere, despre pașii maestrului, despre semnul penal, despre instrucția gradului. Nu voi intra în amănunte, nu de teama de a fi acuzat de divulgarea „secretelor”, ci pentru că ele sunt descrise în detaliu nu numai în această carte, ci în multe altele, și asta nu de puțin timp, ci de aproape trei secole. Pentru Pascal Dumesnil, orice demers tradițional este unul progresiv, care are loc nu instantaneu ci prin dezvăluiri succesive. La încheierea ceremoniei de inițiere, noul maestru nu este un inițiat, ci doar un maestru intrat pe lungul drum al inițierii: „Demersul inițiatic este progresiv, nu se realizează decât prin etape succesive. Toate demersurile tradiționale se derulează prin dezvăluiri succesive, ele nu propun o revelație cum o putem întâlni în cazul credincioșilor. Aceste dezvăluiri sunt rezultatul căutărilor și reflecțiilor personale care permit ridicarea graduală către un nivel mai înalt al conștiinței, al spiritualității și la o posibilă relație cu divinul.” Dobândirea gradului de maestru nu este capătul unui drum, nici un scop în sine, pe întreg parcursul său masonic, maestrul căută ceea ce a fost pierdut, căută sa adune ceea ce a fost împrăștiat, răspândește lumina. Maestru are datoria de a transmite, de a transmite Tradiția.
Taguri: ghidul masonic, maestru, Maison de Vie, masonerie, Pascal Dumesnil