Atomi, vid, libertate

Pierre Gassendi (1592-1655) este un nume puțin cunoscut în afara cercului restrâns al specialiștilor în istoria filosofiei moderne. Filosof și teolog, doctor în teologie și preot, Pierre Gassendi provenea dintr-o familie de țărani din munți Alpi, regiune Haute-Provence. A fost profesor la universitatea din Aix-en-Provence și la Colegiul regal din Paris, contemporanii (printre ei, Marin Mersenne, frații Dupuy, „libertinii erudiți” precum Lhuillier, La Motte Le Vayer, Habert de Montmor) recunoscând că modestia sa nu putea ascunde o carieră strălucită, în care a îmbinat tradiția umanistă, naturalismul Renașterii, observațiile astronomice, pasiunea pentru filosofia antică. În anul 1624, Pierre Gassendi publică prima sa carte, Dissertations en forme de paradoxes contre les Aristoteliciens. Primele opt dezertații sunt contra doctrinei aristotelicienilor în general, unde urmașii Stagiritului sunt acuzați că au făcut din filosofie o sofistică goală, că au neglijat istoria naturală a lui Aristotel în folosul dialecticii și metafizicii sale, că au redus teologia la exerciții de școală, iar întreaga filosofie la filologie, de a se fi îndepărtat de condiția actului de a filosofa: libertatea de a gândi, de a fi făcut texte canonice din texte asupra cărora planează îndoiala, de a fi impus un sistem complet acolo unde încă sunt îndoieli. Pierre Gassendi opune principiul observației sensibile aristotelismului și scolasticii, ocultismului magic cu rădăcini în Renaștere, reprezentat de Robert Fludd, ineismului și metafizicii lui Descartes. În 1641 va publica o carte, Objections aux Méditations métaphysiques, iar în 1644 o alta, Recherche métaphysique, în care exprimă propriile obiecții la metafizica lui Descartes. Începând cu anul 1630, Pierre Gassendi se consacră expunerii, apărării și adaptării creștine a filosofiei lui Epicur, ceea ce face obiectul mai multor lucrări filosofice, cea mai cunoscută fiind Syntagma philosophicum, publicată postum , în 1658, de discipolii săi, pornind de la manuscrisele pregătite și ordonate de Pierre Gassendi. Nu cu mult în urmă, această monumentală carte a apărut și în limba română: Despre atomi și libertate, traducere din franceză, studiu introductiv și note de Adrian Niță, Oradea, Editura Ratio et Revelatio, colecția „Philosophia gallica”, 2021, 412 p.

Pentru unii filosofi ai antichității, atomul era acea parte a lumii materiale, fizice, care nu putea fi despărțit, era elementul ultim constitutiv al realității materiale, o „cărămidă” indestructibilă a materiei. Atomismul este o doctrină filosofică greacă ale cărei rădăcini coboară până la Leucip, născut la începutul secolului al V-lea î. C., al cărui discipol a fost Democrit, ale cărui opere au fundamentat atomismul antic. Democrit a călătorit mult, în Egipt, Babilon, Persia, pentru studiile sale de etică, fizică, matematică, muzică, din care s-au păstrat peste două sute de fragmente autentice, Cicero apreciindu-i frumusețea stilului și a ornamentelor poetice, pe care le apropia de cele ale lui Platon. Diogenes Laertios rezuma astfel opiniile filosofice ale lui Democrit: „principiile tuturor lucrurilor sunt atomii și vidul. Orice altceva ni se pare numai că există. Lumile sunt infinite la număr și se nasc și pier. Nimic nu se naște din ceea ce nu este, nici nu piere în neființă. Mai departe: atomii sunt infiniți, ca mărime și mulțime, și sunt purtați în întreg Universul, într-un vârtej prin care iau naștere toate lucrurile compus: focul, apa, aerul și pământul; căci chiar și acestea sunt conglomerări de anumiți atomi.” Unul dintre continuatorii doctrinei atomiste a fost filosoful grec Epicur, fondator al școlii filosofice care îi va purta numele, una dintre principalele școli ale epocii elenistice și romane. Pentru Epicur, esența lucrurilor constă în atomi care, în număr infinit, se mișcă în „natura intangibilă” a vidului infinit. Ideile lui Epicur se vor regăsi în De rerum natura, vastul poem filosofic al poetului latin Lucretius. Gândirea lui Epicur este trecută prin filtrul psihologiei lui Lucretius; pornind de la ipoteza că există particule infime, atomii, el analizează sensibilitatea, procesele de formare a imaginilor și a cunoașterii, dă contur termenului de clinamen, prin care transcrie parenklisis-ul lui Epicur, capacitatea atomilor de a devia spontan de la linia de cădere verticală: „Când, dup-o linie dreaptă, prin vid cad semințele prime,/Prin greutatea lor însăși, în loc și în vreme pe care/Nu le-aș putea hotărî, se abat puțin de la cale,/Totuși de-ajuns ca să spui că mișcarea le este schimbată.”

După o lungă perioadă în care atomistul pare sa fi fost uitat, el revine în atenția cercurilor filosofice o dată cu teoria atomistă a lui Pierre Gassendi, dezvoltată în Syntagma philosophicum. „Faptul că atomul ca natură deplină este pus la baza tuturor lucrurilor arată că Gassendi acceptă teza existenței unei structuri fine atomice prin care lucrurile arată diferit sau acționează diferit. Aflați în continuă mișcare, această agitație atomică (atât de apropiată de ceea ce susține fizica secolului nostru), ne face să vedem și că Gassendi are nevoie să susțină existența vidului. Fără vid în interiorul lucrurilor, sau între lucruri, atomii nu ar avea posibilitatea de a se mișca, astfel încât lucrurile ar fi încremenite în ne-devenire”, scrie Adrian Niță în studiul introductiv la volum tradus de el pentru prima dată în limba română. Pierre Gassendi consacră prima parte a lucrării sale logicii, definită de el ca „arta de a gândi corect”, gândirea fiind discursul prin care vorbește intelectul sau discută în interior. Pierre Gassendi consacră prima parte din capitolul despre logică școlilor logice (eleatică, megarică, platoniciană, aristotelică, stoică, epicuriană, celor inspirate de Raimundus Lullus, Pierre de la Ramée, Francis Bacon sau René Descartes), teoriei cunoașterii umane și criteriului adevărului. Preluând idei din scrierile lui Cicero, Sextus Empiricus și Epicur, Pierre Gassendi discută despre nefericirea omului, cu trimiteri la Ecclesiastul, despre slăbiciunea intelectivă umană. De menționat că ediția în limba română a cărții lui Pierre Gassensi este un rezumat despre logică limitat la două pagini.

Fizica lui Pierre Gassendi este despre primele principii, despre suflet, despre intelect și despre pasiunile sufletului. Sunt pagini despre soliditate, spațiu, loc, timp, eternitate, despre proprietățile atomilor așa cum le-au descris Leucip, Democrit și Epicur, adică atomi invizibili, din cauza micimii și solidității lor, dar și ample considerații despre vid și mișcarea atomilor. A treia parte a cărții lui Pierre Gassendi este despre morală, adică despre fericire, virtuți, libertate, despre ceea ce ar putea să ne îndepărteze de suferință și neliniște, „căci originea răului vine din faptul că se ignoră ceea ce ne face viața fericită, în ce constă aceasta și care este acest scop ultim pe care fiecare trebuie să ni-l propunem în toate acțiunile, lăsându-ne conduși orbește de pasiuni si abandonând onestitatea, virtutea și bunele moravuri, fără de care este imposibil să trăiești fericit.” Pierre Gassendi conciliază formalismul cu utilitarismul și hedonismul arătând că singura plăcere constantă și fără amestec este cea ghidată de lumina rațiunii. În consecință, omul acționează totdeauna urmărind propriul interes sau propria plăcere, dar nu atinge ceea ce caută decât atunci când căutarea este conformă legilor rațiunii. Pierre Gassendi nu putea ocoli subiecte precum destinul, norocul sau liberul arbitru, „cauze, moduri sau feluri de acțiune a anumitor cauze”, în opinia unora, sau „nume goale și imaginare”, în opinia altora. Tratând aceste subiecte, filosoful francez reia doctrina sufletului intelectiv imaterial, răspunzător pentru orientarea voinței sale, chiar dacă aceasta ține de anumită ordine materială unde totul este determinat, mai cu seamă mișcările sufletului senzitiv material. „Autor provocator, promotor al modernității europene și om de mare valoare, Gassendi apare azi extrem de actual. Provocările secolului și mileniului în care am intrat își pot găsi în filozoful, savantul și teologul francez un bun punct de sprijin”, scrie Adrian Niță. Pierre Gassendi a exercitat o influență decisivă în transformarea spiritului Renașterii în spiritul Luminilor; deviza sa – Sapere aude/ Îndrăznește să cunoști – va deveni pentru Immanuel Kant, deviza Iluminismului.