Calea hermetică

Personaj mitic care ar fi cunoscut trei reîncarnări înainte de aș fi amintit de el însuși, Hermes Trismegistos/ de Trei ori Mare continuă și astăzi să fascineze, să suscite deopotrivă admirație și controverse. Spre dezamăgirea multora care îi vor căuta numele într-un dicționar de filosofie, numele lui Hermes Trismegistos nu va fi menționat, în schimb va face trimitere la Hermetica Philosophica sau la Corpus Hermeticum. Hermes Trismegistos se identifică cu Hermetica Philosophica, Hermes meritând adjectivul de Trismegistos pentru că a afirmat că numele inefabil al Creatorului comportă trei mari ipostaze constituind o unică divinitate.

Despre istoria Corpus hermeticum, denumire sub care sunt grupate scrierile hermetice, este dificil de scris folosind date sigure; se presupune că începuturile ar fi undeva în secolul al III-lea î.H., cunoscând alternativ perioade de avânt și de regres. După mai bine de un mileniu în care Corpus Hermeticum a ieșit din atenția cărturarilor, Conciliul de la Florența din 1439, prin prezența lui Gemistos Plethon în suita împăratului bizantin Ioan Paleolog, avea sa determine înnoiri substanțiale în cultura europeană. Umanist și neoplatonician, Gemistos Plethon impresiona prin erudiția sa, prin cultura enciclopedică, prin educația religioasă, prin cunoștințele în domeniile esoterismului și cabalei. Întâlnirea dintre Gemistos Plethon și Cosimo de Medicis a redeșteptat interesul occidentalilor pentru scrierile lui Platon și a descoperit apusului Europei textele hermetice. Atunci a luat ființă Academia Florentină, atunci vor fi aduse la Florența, de la o mănăstire din Macedonia, primele 14 texte hermetice pe care ilustrul umanist Marsilio Ficino le va traduce, amintind într-o dedicație către binefăcătorul său că acele scrieri erau „din epoca când se năștea Moise și strălucea Atlas astrologul, fratele lui Prometeu fizicianul și unchiul după mamă al lui Mercur bătrânul, al cărui nepot a fost Mercurius Trismegistul.” Lumea modernă a marcat renașterea interesului pentru Corpus Hermeticum, remarcabilă fiind monumentala lucrare a lui Andre-Jean Festugière, La révélation d’Hermès Trismégiste. La începutul secolului al XX-lea, un savant cu intuiție și forță de pătrundere, George Robert S. Mead, a scris o carte în care își propune să discearnă sensul lăuntric și spiritual al scrierilor hermetice și gnostice, carte recent tradusă în limba română: Hermes Trismegistos. Gnoza și originile scrierilor trismegiste, traducere din limba engleză de Alexandru Anghel, București, Editura Herald, colecția „Bibliotheca Orientalis”, 2021, 288 p.

George Robert Mead era convins de sursa egipteană a lui Hermes Trismegistos, datorată atributelor personificării divine Thot, stăpânul înțelepciunii și adevărului: „ Astfel, Thot este în special reprezentantul Spiritului, Rațiunea interioară a tuturor lucrurilor […] Ca reprezentant al Rațiunii prezente în lume, Thot este mijlocitorul prin care lumea este adusă la manifestarea ei. El este Limba lui Ra, Mesagerul Voinței lui Ra și Stăpânul Vorbirii Sfinte.” Unul dintre titlurile lui Thot era „De trei ori mare”, preluat de greci sub forma Trismegistos. Thot reprezenta pentru vechii egipteni o divinitate aparte, era învestit cu atribute pe care nu le aveau alți zei. „Caracterul lui Thot e o realizare măreață și probabil că este cea mai înaltă idee de divinitate realizată vreodată de mintea egipteană”, scrie George Robert Mead. În cercurile populare elenistice rugăciunile hermetice erau larg răspândite. Iată o invocare către Hermes: „Ferește-mă pururea de vrăji, înșelăciuni și vrăjitorii de orice fel, de toate vorbele rele, de orice piedică și orice dușmănie a zeilor și a oamenilor! Dă-mi har, biruință, reușită și mulțumire! Căci tu ești eu și eu sunt tu; Numele tău este al meu și al meu este al tău; căci eu sunt chipul tău.” C.G. Jung a fost preocupat nu numai de psihologia analitică, ci, după 1930, și de alchimie, hermetism și gnoză. L-a cunoscut pe George Robert Mead, căruia îi prețuia munca de traducere și comentare a textelor gnostice, erudiția, dar și afinitatea către experiența gnozei. Iată ce scria C.G. Jung despre metamorfozele lui Hermes, ceea ce explică de ce și astăzi figura mitică a lui Hermes este învăluită în mister: „Hermes e una dintre figurile cele mai pline de contradicții ale sincretismului elenistic, de la care au emanat dezvoltările decisive ale Occidentului: Hermes e un zeu al revelațiilor și, în filosofia naturală a evului mediu timpuriu, nici mai mult, nici mai puțin decât Nous-ul creator al lumii.” Nu întâmplător celebra și enigmatica Tabula Smaragdina se încheie cu acest verset: „Mi se spune Hermes Trismegistos fiindcă dețin trei părți din înțelepciunea întregii lumi.”

Hermetica Philosophica s-a constituit timp de câteva secole din contactul strâns, am putea spune din întâlnirea și întrepătrunderea dintre gândirea și filosofia greacă și înțelepciunea și tradiția mistică egipteană, locul de întâlnire fiind Alexandria care va deveni centrul intelectual și religios, filosofic și științific al lumii elenistice. În acest context, George Robert Mead consideră cu deplin temei că o analiză a teologiei elenistice este incompletă fără a insista asupra scrierilor evreului elenizat Philon din Alexandria, a căror esență este de sorginte greacă, așezată într-o formă de sorginte ebraică. Pentru Mead, „Philon este înainte de toate un «apologet»; scrierile sale sunt o apărare a miturilor și profețiilor iudaice, interpretate alegoric, în termeni, nu ai filosofiei elenistice propriu-zise, ci mai degrabă ai filosofiei teologizate; cu alte cuvinte, în limbajul cultului religios-filosofic alexandrin din perioada sa.” Philon, adept al vieții contemplative, a jucat un rol activ în viața marii capitale, mai cu seamă când liniștea marii comunități evreiești era în pericol; Philon acorda cea mai mare parte a timpului vieții contemplative și inițierii în Misterii. Pentru Philon „întreaga tradiție a Înțelepciunii este în mod necesar o tradiție misterică. Astfel ne vorbește el despre comunitatea specială de terapeuți, aflată la sud de Alexandria: „În fiecare casă se găsește o cămară sacră, care este numită semneion și monasterion, în care, în singurătate, aceștia sunt inițiați în misterele vieții celei sfinte.” Philon recomandă inițiaților să păstreze lucrurile tainice în suflete, „ca pe niște mistere cu adevărat sfinte”, să nu vorbească despre ele „celui care este fără inițiere” și să păzească bine comoara din lăuntrul lor.

Textele lui Hermes Trismegistos, Corpus Hermeticum, numite sacre, sunt considerate ca fiind transcrierea unei revelații primordiale de inspirație divină. Clement Alexandrinul îi atribuie lui Hermes Trismegistos 42 de tratate, zece de religie, zece de ritualuri și ceremonii religioase, două de imnuri către zei, șase de medicină, patru de astronomie și astrologie. Întrucât Corpus Hermeticum s-a cristalizat vreme de cinci, șase secole, Iamblichos consideră că: „Zeul care prezidează asupra elocinței, Hermes, este, pe bună dreptate și de multă vreme, cunoscut tuturor sacerdoților, acestui unic proteguitor al adevăratei științe a zeilor, mereu aceeași și peste tot, îi dedicau strămoșii noștri roadele înțelepciunii lor punându-și sub numele lui Hermes scrierile lor.” Hermetismul nu a avut o existență lineară, dimpotrivă au alternat perioadele de avânt cu cele de stagnare, sau chiar dispariție din cercul preocupărilor intelectuale. Între secolele V și XI a circulat în Europa un singur text hermetic, Asclepius, în traducere latină. Renașterea hermetică are loc în marja Conciliului de la Florența, care dacă nu a adus împăcarea Bisericilor de Apus și de Răsărit, a descoperit lumii farmecul hermetismului. Amintim câteva lucrări din Corpus Hermeticum: Poimandres, Cartea sfântă a lui Hermes Trismegistos, Craterul sau monada, Cheia, Inteligența către Hermes, Hermes Trismegistos către Asclepios; în Asclepius, numit și Cel mai divin dintre tratatele hermetice, sunt puse în discuție mari teme mistico-filosofice; alte scrieri sunt grupate după florilegiul Stobaeus.

La răspântia Orientului și a Occidentului, Egiptul va juca un rol considerabil în constituirea mitică a esoterismului si hermetismului, adăugând o genealogie mitică ilustrelor personaje care se înscriau în galeria taumaturgilor, filosofilor, inițiaților. Jean-Paul Corsetti scria că „în lanțul de aur al cunoașterii umane, Hermes, contemporan cu Moise, era veriga de început, urmat de Orfeu, Aglaophem, Pythagoras, Philolaus și Platon.” Mircea Eliade explică efervescența intelectuală produsă de descoperirea textelor hermetice prin aspirația omului din Renaștere către o revelație primordială în care să se găsească Moise, Cabala, Platon, religiile Egiptului și ale Persiei. Mai târziu, în epoca modernă, alte verigi se vor adăuga „lanțului de aur” al hermetismului: Pico della Mirandola, Paracelsus, Giordano Bruno, Johann Valentin Andreae, Jakob Bohme, Goethe.