Porticul și stoicii vechi

Vârsta elenistică este una dintre cele mai importante perioade ale istoriei civilizației occidentale, epoca în care cultura greacă a devenit bunul comun al tuturor țărilor mediteraneene. După moartea lui Alexandru cel Mare și până la cucerirea romană, cultura greacă să impus din Egipt până în Siria, până în Roma și Spania, în mediile evreiești luminate ca și printre nobilii romani. În acea vreme, limba greacă, sub forma dialectului comun, a cunoscut o largă răspândire. În acest avânt intelectual, în jurul anului 300 î. H., se afirmă un nou curent filosofic, școala stoică, care avea să dureze până către sfârșitul secolului al II-lea d. H., cunoscând trei mari perioade: stoicismul vechi, stoicismul mediu și stoicismul târziu, numit și „stoicismul imperial”. În cele cinci secole de strălucită afirmare în lumile culturale și filosofice grecești și romane, stoicismul a fost ilustrat de filosofi cum ar fi Zenon din Kition, Ariston din Chios, Dionysos din Herakleia, Cleanthes din Assos, Chrysippos din Soloi, Zenon din Tarsos, Panaiotis din Rhodos, Dionysos din Kyrene, Poseidonis din Apameia, Areios Didymos, Kleomedes, Hierokles, Musonius Rufus, Dion din Prusa, Seneca, Epictet și Marcus Aurelius. Zenon din Kition și-a ținut primele lecții în jurul anului 300 î. H. în locul numit Stoa poikile, „porticul pictat”; primele picturi au aparținut lui Polygnote, stoicii recurgând deseori la arta picturală pentru a ilustra teoriile lor filosofice.

Patrimoniul gândirii grecești a fost mult timp cunoscut fragmentar, lipsindu-i instrumentele de lucru. Această uriașă muncă de recuperare a aparținut școlii germane de filologie și filosofie. Prima lucrare monumentală a fost Die Fragmente der Vorsokratiker, realizată de Hermann Diels și continuată de Walter Kranz, prima colecție integrală de texte de filosofie greacă până la Platon. A urmat Stoicorum Veterum Fragmenta, prin care Hans von Armin a reconstituit operele pierdute ale stoicismului vechi; primul volum, dedicat lui Zenon și discipolilor săi, a fost recent tradus în limba română: Fragmentele stoicilor vechi. Zenon și discipolii lui Zenon, traducere și note de Filofteia Bogoiu și Cristian Bejan, Humanitas, București, 2022, 246 p. Ediția germană se deschide cu o amplă prefață, redată selectiv de cea în limba română, în care Hans von Armin descrie geneza proiectului său, susținut și premiat de Societatea Filosofică din Gottingen, prezentând apoi câteva portrete de filosofi stoici sau de gânditori influențați de stoici.

Cu Zenon din Kition se afirmă prima generație de filosofi care vine din afara Greciei, Zenon ajungând la Atena, la 22 de ani, din insula Cipru. Tatăl său care făcea comerț a ajuns la Atena, ducându-i fiului câteva „cărți socratice”. Așa a dobândit tânărul Zenon gustul pentru filosofie și dorința de a merge la surse, venind la Atena și urmând cursuri de filosofie, predate de filosofi care se considerau toți descendenți ai lui Socrate, dar care reduceau învățătura lui Socrate la un aspect sau altul, divizând astfel învățătura maestrului în școli diferite. Zenon a fost mai întâi în relație cu filosoful cinic Krates, care i-a oferit exemplul viu al unei vieți filosofice, apoi a frecventat școala megarică care exalta momentul logico-dialectic al școlii socratice, urmând învățătura lui Stilpon, intrând în dispute filosofice cu Diodor sau cu Philon. După această pregătire, care a durat zece ani, Zenon a ales să-și fondeze propria școală, în jurul anului 300 î. H., școală ce va fi cunoscută sub numele de stoicism; sub „porticul pictat”, Zenon își va preda învățătura timp de 40 de ani, bucurându-se de prețuirea regelui Antigonos Gonatas și de admirația auditoriului: „Atenienii îl cinsteau atât de mult pe Zenon, încât i-au încredințat cheile cetății și i-au dedicat în semn de omagiu o coroană de aur și o statuie de bronz. La fel l-au cinstit și concetățenii săi, socotind că statuia unui astfel de om este o podoabă pentru cetatea lor”, scrie Diogenes Laertios în vestita sa carte Despre viețile și doctrinele filosofilor.

Din păcate, scrierile lui Zenon, fondatorul stoicismului, s-au pierdut, Hans von Armin identificând mai multe titluri și câteva fragmente, ceea ce dovedește că Zenon a fost autorul unei opere considerabile, în care a abordat subiecte de logică, fizică și metafizică, etică, politică, retorică. Diogenes Laertios amintește unele dintre cărțile lui Zenon: Despre logos, Republica, Despre viața conformă naturii, Despre natura umană, Despre pasiuni, Despre îndatorire, Despre lege, Despre univers, Probleme homerice, Lecții despre poezie, Etica. Mulți istorici ai filosofiei antice s-au întrebat dacă din infime fragmente provenind din surse tardive poate fi reconstituită gândirea lui Zenon? Edwin Bevan, istoric englez al lumii elenistice, nu crede în această posibilitate; pentru el este imposibil să găsești originalitatea lui Zenon în elemente noi introduse de succesorii săi. Unii istorici ai filosofiei îi împărtășesc scepticismul, considerând că până la Chrysippos stoicismul trebuie privit ca un întreg, fără a încerca căutarea unor elemente originale care ar aparține lui Zenon sau lui Cleanthes. În vreme ce mulți istorici ai filosofiei renunță să identifice și să clasifice în marea sinteză stoică partea care poate fi atribuită lui Zenon, filosoful Marcel Conche susține, în Encyclopedie Philosophique Universelle, că trebuie să studiem textele care îi sunt atribuite lui Zenon și astfel să conturăm fizionomia stoicismului lui Zenon.

În tratatul Despre logos, Zenon susține că discursul filosofic are trei părți: logica, fizica și etica. Logica este un domeniu în care contribuția lui Zenon este cel mai greu de stabilit cu rigoare, fapt consemnat și de cei din vechime: „Ce-i drept, Chrysippos s-a ocupat foarte mult de acestea (adică de argumentele dialectice), în schimb Zenon, mult mai puțin decât cei vechi” (Cicero, Despre supremul bine și supremul rău), gând preluat mai târziu de Emile Brehier în Histoire de la philosophie: „Dialectica stoicilor este, cum se știe, o invenție a lui Chrysippos”. Totuși nu poate fi trecut cu vederea faptul că Zenon a fost discipol al lui Stilpon, al lui Diodor, al lui Philon, care cultivau concepțiile bine definite, care se preocupau cu teoria semnelor, cu problema criteriului validității condiționalului, ceea ce dă crezare poziției prudente a lui Emile Brehier: Zenon pare să se fi ocupat de chestiunea criteriului adevărului și de chestiuni de retorica, ca soluție la sofisme. În cele ale fizicii, Zenon a vrut să redea oamenilor o viziune cosmică, să redea sensul cosmosului, adică al ordinii universului în interiorul căruia numai viața și acțiunea umană pot găsi un sens. Era vorba, înainte de toate, de a asigura realitatea lumii, combătând alegațiile scepticilor. Zenon căuta un mijloc de a ieși din aparență și acesta era rolul „reprezentării comprehensive”, din care Zenon face criteriul adevărului. Eroarea nu este a datelor sensibile ci a judecății noastre asupra lumii sensibile. În privința moralei, Zenon „a fost primul care a susținut că scopul ultim este a trăi în armonie cu natura, ceea ce înseamnă a duce o viață virtuoasă; căci spre virtute ne conduce pe noi natura” (Diogenes Laertios).

Dintre discipolii lui Zenon, Hans von Armin schițează câteva portrete (Ariston din Chios, Dionysos din Herakleia, Persaios din Kition), insistând asupra personalițății lui Cleanthes din Assos, tânăr care „noaptea scotea apă pentru udatul grădinilor, iar ziua se exersa în argumentații filosofice” (Diogenes Laertios). Amintim câteva dintre scrierile lui Cleanthes: Despre timp, Despre artă, Despre îndatorire, Despre virtuți, Despre legi, Despre rațiune, Despre prietenie, Despre învățături, Despre moduri, Arta retorică. În viziunea lui Cleanthes, șase erau părțile filosofiei: dialectica, retorica, etica, politica, fizica, teologia. Scrierile sale dovedesc preocuparea pentru o formă literară elegantă, folosind imagini pentru a ilustra învățătura sa morală, sau versuri pentru a spori expresivitatea textului: „O, tu, domn peste nemuritori, mult-numit, preaputernic,/Zeus, izvor al naturii, ce toate le-ndrumi după lege,/Fii fericit!” (Imn către Zeus). Cleanthes din Assos este considerat un stoic ortodox, pozițiile sale reluând convingerile maestrului său, Zenon, pregătind terenul pe care se va afirma discipolul său, Chrysippos din Soloi.