Visul este o experienţă umană universală, o experienţă de viaţă care are un înţeles emoţional pentru cei care ştiu să vadă în vise altceva decît senzaţionalul.
Jung spunea că visele sînt natură pură şi „ne prezintă adevărul neîmpodobit, natural şi de aceea sunt potrivite, mai mult ca orice altceva, să ne redea o atitudine care este în acord cu natura noastră umană de bază atunci cînd conştiinţa noastră s-a îndepărtat prea mult de fundamentele sale şi a intrat într-un impas.” În anii ’80 ai secolului trecut a apărut traducerea românească a celebrei cărţi a lui Sigmund Freud, Interpretarea viselor; mai aproape de noi, în 2014, Analiza viselor, a lui C.G. Jung. Alături de acestea au fost traduse mai multe lucrări semnate de Aniela Jaffé (Apariţii. Fantasme, vise şi mituri), Marie-Louise von Franz (Visele şi moartea), James Hall (Interpretarea jungiană a viselor), Robert Moss (Visul activ). De curînd acestora li s-a adăugat o nouă încercare de a interpreta visele: Étienne Perrot, Visele şi viaţa, Bucureşti, Editura Nemira, colecţia „Philemon”, colecţie coordonată de Lavinia Bârlogeanu, traducere din limba franceză Sanda Roşescu, 2015, 296 p. Étienne Perrot nu este un autor necunoscut publicului din România, în aceeaşi colecţie apărînd anul trecut cartea De la Dumnezeu la zei. Un drum al împlinirii; acea primă întîlnire a cititorului român cu Étienne Perrot dezvăluia profilul unui căutător, al unui spirit neobosit care făcea şi refăcea paşi pe calea către interioritate; cartea lui Étienne Perrot este jurnalul unei călătorii interioare, jurnalul căutării căii care să-l redea Sinelui, este o incantaţie a bucuriei regăsirii Luminii.
Visele şi viaţa este o carte în care Étienne Perrot răspunde întrebărilor unor ascultători ai postului de radio France-Inter, dialogînd cu Henri Gougaud şi Jacques Pradel. În carte este redat conţinutul a 30 de emisiuni; întîmplător, în cartea lui Jung, Analiza viselor, sînt analizate 30 de vise. Încercînd să descifreze visele pe care ascultătorii i le încredinţau, Étienne Perrot scotea visul din cabinete şi congresele savanţilor, reaşezîndu-l acolo unde-i este locul: în viaţa indivizilor, „înscriindu-ne la şcoala visului însuşi, am arătat că el este muzică şi nu dizertaţie”, amintînd întrucîtva de una din vorbele lui C.G. Jung rostite în preajma morţii: „Nimeni nu mă înţelege, doar un poet ar putea începe să mă înţeleagă.” Deşi dialogul nu se desfăşoară firesc, faţă către faţă, postura de tălmaci al unor vise relatate de ascultători, invitaţia de a descifra forţele obscure, misterioase ascunse în faldurile visului, i-a creat uşoare nelinişti lui Étienne Perrot, care îşi intitulează secţiunea care este miezul cărţii, „Dialogul aventuros”. Sigur, poate părea aventuros să propui o interpretare în cheie alchimică a viselor, dar Étienne Perrot este un jungian de după întîlnirea psihiatrului elveţian cu alchimia, în jurul anului 1930, cînd Jung citeşte traducerea germană, făcută de prietenul său Richard Wilhelm, a tratatului chinez I Ching.
Étienne Perrot este invitat să dea sens unei poveşti care conţine un vis, o poveste despre un om foarte sărac, Kaduan, care avea şapte fete pe care cu greu reuşea să le hrănească; Kaduan are o viziune în care este îndemnat să meargă să le caute fetelor cîte un mire, spunîndu-i-se că „zestrea lor va fi sîngele roşu din corpul tău”. Văzînd în jurul său numai sărăcie şi zdrenţe în loc de haine, Kaduan îşi înfipse cuţitul în mîna dreaptă, sîngele de pe corp transformîndu-se într-o mantie de mătase, iar sîngele scurs pe jos în păsări de curte şi bivoli, într-o grădină şi o frumoasă casă; fetele erau înveşmîntate în rochii scumpe. Interpretarea lui Étienne Perrot este fără echivoc: „Povestea prezintă evoluţia interioară a unui om şi transformarea, împlinirea lui, respectiv procesul pe care noi îl numim «alchimic». Bărbatul poartă în el imaginea unei femei lăuntrice pe care Jung o numeşte anima. (…) Cum se va produce transformarea unui ţăran sărac într-un om bogat, capabil să dea fiicelor lui o zestre? Ei bine, prin consimţirea sacrificării eului său de bărbat, reprezentat aici de mâna dreaptă, simbol al forţei, al eficacităţii şi deci al virilităţii.” Perrot vede în căsătoria celor şapte fete, şapte aspecte ale animei tatălui, formarea totalităţii „fiinţa împlinită, ceea ce reprezintă ţelul evoluţiei umane, piatra filozofală, omul total despre care vorbesc alchimiştii, reprezintă ceea ce Jung numeşte Sinele, care este opus eului.”
Un vis care trimite la concepte jungiene este cel în care un bărbat alături de o femeie admiră o lucrare din Renaşterea tîrzie, se plimbă pe o alee care se pierde în infinit, castelul era nevăzut, pentru ca în final să se regăsească undeva la începutul secolului al XX-lea. Visul aduce cititorul/ascultătorul în prezenţa unui simbol al centrului, numit de Jung Sinele, concilierea contrariilor din lumea interioară, iar în acest vis simbolul este castelul, în sufletul omului, Dumnezeu fiind un castel fortificat, aşa cum apare în scrierile lui Meister Eckhart sau Tereza de Avila; pentru alchimişti castelul era simbolul pietrei filosofale. Étienne Perrot, care stăpîneşte în egală măsură teoria jungiană şi alchimia, nu apare nicicum în postura unui „pontif”, al unuia care de la înălţimea catedrei priveşte cu detaşare şi uşoară superioritate pe cel ce vine modest punînd în faţa lui visul său, mai spectaculos sau mai obişnuit. Nu, Étienne Perrot vorbeşte de o mişcare colectivă în care cei prezenţi în jurul microfonului caută să lumineze aspecte ale lăuntricului fiecărui ascultător: „Dar noi am ajuns să ne separăm de pământul nostru lăuntric, de străfundurile noastre. Observăm în mod constant că, atunci când cineva începe explorarea propriului interior, dinamica energiei sale, direcţia naturală înscrisă în el, îi cere să coboare, nu să urce la cer.” Un alt vis arată valoarea de avertisment pozitiv a viselor dramatice, este visul în care o femeie este atacată de două schelete; aici, scheletul poate fi imaginea unui fost iubit sau al unui amant încă necunoscut, semn al unor neîmpliniri din viaţa de cuplu. Întrebat cum poate fi asociat scheletul cu un eventual amant, Perrot răspunde simplu: „E o imagine a bărbatului care e îngropată în profunzime şi pe care ea o refuză, pe care «a ucis-o». Această imagine ar vrea să revină în prim-plan şi, din schelet şi fantomă, să se transforme într-o fiinţă de carne. Ea refuză aventura interioară pe care i-o propune visul, dar scheletul revine cu o forţă reînnoită. Scheletul capătă carne, apoi forţă, dedublându-se: apare, ca şi cum ar ieşi din ea însăşi, din profunzimile ei, un al doilea schelet. El îi spune, şi aceasta este învăţătura visului, că e blestemată, aşa cum sunt şi aceste schelete.” Étienne Perrot susţine că visul poate fi şi un avertisment, că persoana care a povestit visul ar trebui să înceapă să ţină cont de viaţa ei lăuntrică, să lase visul să o conducă spre găsirea sau refacerea imaginii bărbatului alături de care simte împlinirea.
Visul trebuie privit cu atenţie, crezînd în importanţa lui şi în desluşirea sensului lui ascuns. Perrot afirmă că pe tărîmul viselor, oamenii de rînd sînt avantajaţi faţă de cei cultivaţi care nu vor primi în vis simboluri înalte întrucît le au în viaţa reală. Unei fetiţe îi apar în vis şapte bufniţe, şase aşezate în cerc, una în mijloc. Este un vis care dezvăluie simbolul în toată frumuseţea lui, ca imagine a totalităţii: „E o mandală, un cerc, un spaţiu care reprezintă totalitatea şi care e dotat cu un centru. E o circumferinţă şi un centru care sunt animate şi formate din bufniţe. Ce reprezintă bufniţa? Ca şi cucuveaua, e un animal nocturn, care vede noaptea. Ca şi cucuveaua e în mod tradiţional asociată cu alchimia. Alchimiştii se cufundă în obscuritatea materiei pentru a vedea clar şi ştim că, înainte de toate, această materie este materia interioară. Cucuveau este simbolul înţelepciunii. Înţelept e cel care vede în întuneric precum bufniţa şi cucuveaua.” Visul este un mijloc de cunoaştere a sinelui, un mijloc de transformare, calea regală spre inconştient, cum spunea Freud; păstrînd vie memoria visului omul îl poate integra în viaţa cotidiană, în viaţa interioară pe care o va îmbogăţi cu mesajele transmise şi primite în vis: „Calea viselor este calea cunoaşterii şi a înţelepciunii aşa cum ni se oferă ea astăzi. (…) În această epocă de decădere a bisericilor, a filozofiilor, în acest climat de uscăciune pe care învăţătura exoterică îl creează de cele mai multe ori, visul ne aduce un aflux de viaţă imens care nu poate fi contestat, întrucît el provine din ceea ce avem mai intim. Visul meu este visul meu, un mesaj care mi-a fost dat mie fără să mi-l insufle nimeni.” Visul este expresia naturii interioare, o lume complexă în care se întîlnesc sacrul şi profanul, tradiţia şi ştiinţa, esotericul şi exotericul, divinul şi demoniacul, nobilul şi vulgarul. De ce orice vis este alchimic? Pentru că visul este peregrinatio, este căutare, el ţintind spre transformarea conştiinţei, doar că în filigranul visului este nevoie de măiestria unui artizan, aşa cum a fost Étienne Perrot!
Taguri: Etienne Perrot, nemira, Philemon, vise