“Și a așezat stîlpii la pridvorul templului, punînd un stîlp în partea din dreapta și dîndu-i numele Iachin; și pe celălalt stîlp în partea stîngă, dîndu-i numele Booz”, Cartea a treia a regilor 7, 21.
Dincolo de multiplele ritualuri, de schimbări, de variante de traduceri, referința la coloana Boaz rămîne fundamentală în masonerie, o lume care invocă tradiția, dar face adăugiri și revizuiri peste ceea ce au lăsat “părinții fondatori”, și peste care nimeni, niciodată nu ar fi trebuit să mai adauge ceva. Dar o lume cu vagi și de multe ori nejustificate pretenții tradiționaliste își “îngăduie” să menționeze coloana Boaz fie în gradul de ucenic, fie în cel de companion/calfă. Cunoscut pentru cărțile sale despre masonerie (Tous les rituels de la Grande Loge d’Ecosse; Les 15 sujets qui fâchent les francs-maçons; Les références bibliques dans la franc-maçonnerie), Jean Solis propune cititorilor o nouă carte: Tout sur Boaz. Etude d’un mot pour la loge et les planches, Editions de la Hutte, colecția Franc-maçonnerie, 60 p.
Jean Solis amintește paragrafele din ritualuri unde este menționată coloana Boaz și pronunția silabisită simbol al reîntîlnirii într-un secret comun, simbol al regăsirii fraților răspîndiți în lume, al regăsirii celor ce respectă aceleași valori. Jean Solis afirmă că Biblia este dincolo de orice contestare “baza mitologică esențială și inseparabilă a masoneriei” (afirmație contestată probabil de unele obediențe!) și subliniază că Boaz este menționat și în alte cărți din Vechiul Tesatament, în Cartea Rut, în Cronici, dar și în Noul Testament
, în Evanghelia după Matei. Pornind de la acest text testamentar, Jean Solis reia genealogia și amintește numele importante prezente în diferite grade ale riturilor masonice: Avraam,Isaac și Iacov; Boaz/Booz; David; Solomon; Roboam; Zorobabel; Isus. Urmărind genealogia, Solis propune și corespondențe privitoare la evenimente prezente în ritualurile masonice: misiunea patriarhilor; virtuțile masonului; misiunea și moartea lui David; construcția templului de la Ierusalim; moartea lui Solomon și schisma lui Israel; exilul în Babilon și reconstrucția templului; prima evidență a fermentului creștin în ritual. Boaz/Booz este transliterarea cu aproximare a cuvintelor Beth, Vaw, Ayin și Zayin, în traducere: casă, cui, ochi, armă/sabie, ceea ce poate însemna: [sub ochiul divin] s-a stabilit în forță pentru eternitate. Jean Solis amintește că în masoneria operativă și în companionaj lucrătorii își obțineau salariul printr-o probă profesională și prin dovedirea apartenenței la o clasă profesională, prin pronunțarea fracționată a unui cuvînt de trecere. Pentru Jean Solis “Boaz, mai mult decît un cuvînt de recunoaștere anodin, este o entitate care conține întreg fermentul căutării pe care o face un mason.”
Taguri: Boaz, calfă, companion, Editions de la Hutte, Jean Solis