Despre filosofia primă

Abu Yusuf al-Kindi a trăit în secolul al IX-lea, în Irak, și este cunoscut sub apelativul de „filosoful arabilor”. Fiul al guvernatorului orașului Kufa, al-Kindi a primit o educație specifică timpului, dar și clasei sociale căreia îi aparținea.

A fost un apropiat al dinastiei abbasizilor, al califilor al-Ma’mun și al-Mu’tașim, acesta din urmă desemnîndu-l perceptor al fiului său, Ahmad. În timpul califatului lui al-Mutawakkil, al-Kindi cade pradă unor intrigi uneltite de cercuri intelectuale ale vremii, îi este confiscată biblioteca. Se pare că reacția împotriva sa era pe fondul respingerii de către al-Mutawakkil a curentului raționalist înfiripat în teologia musulmană, curent în care se înscria și al-Kindi. Unele surse susțin că nici după ce biblioteca i-a fost restituită, al-Kindi nu și-a recăpătat privilegiile de la curtea abbasizilor, altele, dimpotrivă, susțin că a fost un episod pasager, filosoful recîștigîndu-și renumele și poziția în societate. Pînă de curînd cu siguranță numele lui al-Kindi era puțin cunoscut la noi, excepție făcînd cercul restrîns al cunoscătorilor filosofiei arabe; această necunoștere a fost îndreptată prin apariția cărții Despre filosofia primă, ediție bilingvă, editarea și traducerea originalului arab și note explicative de George Grigore, studiu introductiv de Laura Sitaru, Iași, Editura Polirom, colecția „Biblioteca medievală”, 2017, 200 p.

Nu este ușor să ne facem o idee clară asupra atitudinii lui al-Kindi față de mu’taziliți, o mișcarea raționalistă de inspirație greacă, devenită doctrină oficială religioasă a statului abbasid. Istoricii filosofiei arabe au decelat afinități intelectuale între mu’taziliți și al-Kindi: afirmarea unității și dreptății divine, recursul la principiul cel mai bun într-o „teodicee”, durata finită a lumii, exegeza raționalistă a Coranului, polemica împotriva creștinilor și maniheiștilor. al-Kindi se opunea însă atomismului profesat de majoritatea mu’taziliților vremii sale, mai cu seamă de Abu al-Hudayl al-Allâf, dar și unor teze cosmogonice și fizice atribuite savantului amintit: corpul în momentul nașterii este într-o stare neutră care nu este nici mișcare nici repaos, sau ideea că mișcarea corpurilor în cădere este întreruptă de opriri. Deși a susținut multe teze apropiate de cele ale mu’taziliților, a făcut-o într-un demers cu totul diferit. Numele lui al-Kindi este asociat și cu activitatea de traducere a scrierilor filosofice și științifice grecești în arabă; unii istorici ai filosofiei văd în el mai mult un „comanditar” și un revizor al traducerilor decît un traducător. Au fost traduse lucrări ale lui Aristotel sau despre filosofia sa, dar și fragmente din Eneadele lui Plotin, iar ecourile acestor traduceri se regăsesc în scrierile filosofului arab, mai puțin dispozitivul emanațiilor Inteligențelor, intermediare ale creației, prezent în cosmogonia lui al-Fârâbî și al lui Avicenna. O trăsătură care îl separă pe al-Kindi de marii filosofi arabi posteriori, indiferent de influența sub care s-au format aceștia, este ideea că lumea are un început și un sfîrșit temporale. Pentru a dovedi afirmația sa, el începe prin a a arăta imposibilitatea oricărei măreții infinite în act, imposibilitate care îl conduce la inaplicabilitatea operațiilor de aritmetică obișnuită, demonstrație pe care o va relua în mai multe scrieri ale sale. Despre apartenența intelectuală a lui al-Kindi scrie Laura Sitaru: „Așadar, arab din punct de vedere etnic, însă profund influențat de spiritul societății abbaside, multietnice și deschise diverselor curente de gîndire, al-Kindi deschide seria filosofilor elenizanți ai culturii islamice. Este întemeiatorul uneia dintre cele mai proeminente și productive școli ale gîndirii filosofice islamice, a peripateticilor (al-massa’i) sinteză a principiilor aristotelice cu valorile teologiei islamice, care încearcă să armonizeze credința cu rațiunea.”

Dintre scrierile care conturează personalitatea filosofică a lui al-Kindi se remarcă Fi l-falsafati l-ula / Despre filosofia primă, considerată cea mai relevantă lucrare a sa, unde reia idei din opera lui Aristotel, pe care le explică și încearcă să le adapteze gîndirii islamice. Lui al-Kindi i se atribuie peste trei sute de lucrări, în cea mai mare parte pierdute, dar se apreciază că doar unele pot fi asociate numelui său. Printre acestea este Despre filosofia primă, din care s-au păstrat numai primele patru capitole; dincolo de scurtimea textului, tratatul lui al-Kindi avea să aducă în discuție idei care, în filosofia islamică, vor deveni repere de neocolit; lui al-Kindi îi datorăm și o frumoasă definiție a filosofiei: „Cea mai înaltă artă umană în grad, cea mai nobilă în rang, o reprezintă arta filosofiei, a cărei definiție este cunoașterea lucrurilor în adevărul lor, atît cît îi este cu putință omului. Scopul filosofului, prin munca sa, este să ajungă la adevăr, iar strădania sa – să se întemeieze pe adevăr, să nu fie o strădanie fără țintă.” Despre filosofia primă definește doctrina Cauzei prime și a Unului care conduce la ideea de Dumnezeu, Unul și Creator.

În partea introductivă, al-Kindi enumeră cele patru cauze, cauza eficientă fiind pentru el principiul mișcării, amintește cele patru întrebări științifice, principalele predicabile și își expune opiniile asupra istoriei cumulative a cunoașterii și dobîndirii adevărului, aducînd un omagiu celor din vechime, criticîndu-i pe teologii timpului său care nu recunoșteau cercetarea filosofică: „Pe bună dreptate, acela care se împotrivește dobîndirii cunoașterii lucrurilor în adevărul lor, numind-o tăgadă, merită să fie despuiat de orice demnitate religioasă.” Filosofia primă, susține al-Kindi, partea a  cea mai nobilă a filosofiei, este știința Cauzei prime (prin gen, demnitate și în timp) care este Adevărul prim, cauză a întregului adevăr. Definită astfel ca știința lucrurilor după propriile lor adevăruri, ea cuprinde știința Suveranității divine, a Unicității lui Dumnezeu, a virtuților și a ceea ce este util. Raționamentele sale conduse adeseori după o metodă matematică a reducerii la absurd stabilesc o necesitate a Unului absolut și esențial. Unitatea, comună cu pluralitatea ființelor sensibile, nu este o unitate adevărată; în individ unitatea rezidă doar sub un mod accidental. Aceasta implică existența Unului prin esență care distribuie unitatea întîmplătoare în ființele sensibile. De altfel, corpul, timpul și mișcarea sînt finite, consideră al-Kindi. Astfel de la finitudinea radicală a lumii sensibile și a raportului imediat de eficacitate a Cauzei prime cu timpul se ajunge la ideea unui Dumnezeu Creator și a unei generări absolute a lumii. Unul adevărat, descris în cele patru capitole ale tratatului lui al-Kindi, este asimilat lui Dumnezeu Unul, Prim, Puternic și Creator: „Așadar, cauza aducerii în existență este Unul, Adevărul, care nu își dobîndește unitatea sa de la altceva, ci este ‘unu’ prin esența sa. Mai mult decît atît, cel ce este făcut să existe este creat. Cum cauza aducerii în existență este Unul, Adevărul, întîiul, și cauza creației este tot Adevărul, Întîiul.”

Pentru al-Kindi filosofia și mesajul profetic aveau același conținut, ceea ce afirma și Henry Corbin: „El era călăuzit de sentimentul unui acord fundamental între căutarea filosofică și revelația profetică.” El integrează aristotelismul, neoplatonismul și pitagorismul în perspectiva generală a islamului, adevărurile acestui tip de cunoaștere fiind lămpi în calea filosofului. Richard Walzer era de părere că al-Kindi apare ca „o balanță unică în islamul timpuriu între o teologie avansată, bazată pe o interpretare trecută prin filtrul rațiunii, a revelației și o filosofie al cărei scop era să folosească la maximum facultățile limitate ale omului, în încercarea de a înțelege divinitatea, universul și ființa umană deopotrivă.” Occidentul latin l-a cunoscut pe al-Kindi atît ca filosof, cît și ca matematician, astrolog sau alchimist. A avut numeroși discipoli, cel mai cunoscut fiind Ahmad Sarakhshî, a arătat o admirabilă deschidere către cunoaștere, către cei care au înlesnit drumul către adevărul încă ascuns: „Nu trebuie să ne rușinăm în a prețui adevărul și de a-l culege ori de unde ar veni, chiar dacă vine de la seminții îndepărtate de noi, de la popoare diferite de noi. Pentru cel care caută adevărul, nimic nu poate fi mai presus decît adevărul însuși.” Pentru toate acestea, al-Kindi este considerat ca fondator a ceea ce se numește falsafa, transcrierea grecescului philosophia.